Iată de ce scriam, în urmă cu câteva luni, despre importanța unui acces cât mai facil pentru tineri la România, la transport feroviar gratuit prin țară – pentru a participa, fără prea mari eforturi materiale, la evenimente precum cel de la finalul săptămânii trecute, la lansarea unei cărți de încurajare pentru noi; o carte scrisă de un american ce a venit în România lipsit de prejudecățile cu care noi ne dezarmăm adesea, unii pe alții, cu nerușinare.
Rod Dreher a venit la București pentru a-și lansa ediția în limba română a cărții sale „Live Not By Lies!” – Să nu trăim în minciună – Un manual pentru disidenții creștini.
Spre rușinea mea, nu cunoșteam prea multe despre scriitor și nici nu știam cu exactitate persoanele pe care aveam să le întâlnesc acolo. Așadar, alături de un bun prieten teolog, am luat, cu o oarecare spontaneitate, biletele de tren la cușetă. Părăseam urbea băimăreană cu inima încărcată de curiozitate și entuziasm.
Îmbrăcați elegant încă de dimineață, căldura Bucureștilor a fost o reală provocare. După o zi întreagă de hoinărit pe bulevardele Capitalei, am ajuns, în cele din urmă, la Biserica Precupeții Noi, în apropiere de Piața Romană.
A urmat interviul luat domnului Dreher, marca R3media.
Orele premergătoare lansării treceau precum clipele. Aveam impresia că mă strădui într-atât să respect acel „Carpe diem!”, încât tocmai asta nu făceam.
Apoi, încet, lumea a ajuns în curtea bisericii. Sute de oameni, de toate vârstele și din toate categoriile sociale. Atunci îmi dădusem seama cât de dor îmi era de oameni. De oameni mulți, de locuri tumultuoase, de puțină agitație și de fețe, fie ele orișicât de inexpresive.
Lansarea cărții începuse. Părintele Holbea a moderat întâlnirea alături de domnul Cătălin Sturza, care a fost traducătorul acesteia. Am fost plăcut surprins să observ publicul care reacționa activ la cele spuse de Rod, formându-se astfel un soi de conexiune între scriitor și oameni.
Poate unii ar spune că Rod Dreher abordează situația prea defensiv, că tratează realitățile într-o manieră apocaliptică ori că propune soluții ce funcționează mai degrabă la nivel micro și poate prea puțin la nivel macro, universal sau măcar național.
Eu, în schimb, am văzut în domnul Dreher un optimism rar, în ciuda presiunilor istovitoare ce îl lovesc în propria-i țară. Apoi, zicala „Atacul este cea mai bună apărare” funcționează și viceversa. De foarte multe ori „apărarea”, intuiția defensivă, expectativa în fața provocărilor ce să năpustesc cu repeziciune peste noi poate fi cea mai bună strategie, cea mai de seamă „ofensivă”.
Asta nu presupune delăsare ori indiferență în fața atentatelor directe la adresa valorilor și credinței noastre, ci un soi de răbdare creștinească. O astfel de atitudine ar fi atât de neobișnuită în lupta pentru firesc, încât ar șoca, ar descuraja forțele potrivnice cu blândețea.
Tocmai faptul că a venit cu soluții la nivel de familie, la nivel de indivizi sau în cadrul comunităților relativ mici m-a impresionat. Eram obișnuit cu impostura celor ce soluționau toate problemele omenirii într-o cărțulie de câteva pagini. În schimb Rod surprinde tocmai prin simplitate, printr-o smerenie fină, o pietate ce doar în ortodoxie am mai întâlnit-o.
Până la urmă, dacă noi ca indivizi și ca familie suntem liberi întru Hristos, dacă noi trăim întru Adevăr, atunci niciun totalitarism nu ne poate atinge.
La un moment dat, în timpul conferinței, Rod preciza un lucru care, deși e oarecum evident, nu îl văzusem până atunci. Majoritatea disidenților creștini din temnițele regimurilor totalitare nu erau chinuiți pentru că erau, în mod direct, critici ai sistemului, nu exprimau un mesaj negativ împotriva conducătorilor, ci erau întemnițați pentru că erau ceea ce erau. Ei se țineau cu sfințenie de principiile lor, de credința lor și nu abandonau lupta sub nicio formă, fapt ce i-a urcat pe înalte culmi spirituale.
Rod a mai subliniat faptul că ei nu își căutau nebunește mucenicia, nu „alergau” spre martiriu – deci, nu aveau o atitudine ofensivă, în fond-, ci își trăiau osânda lumească asumat, fără a renunța la crucea de la gât.
În cele din urmă conferința s-a încheiat, iar noi am avut onoarea de a întâlni un om aparte, care ne-a dat speranțe și pe care l-am simțit apropiat. Am pierdut trenul ce trebuia să ne ducă acasă, fiind astfel nevoiți să mai zăbovim puțin prin oraș. Dimineața următoare ne-am reîntâlnit, la liturghia săvârșită în Biserica Sf. Grigorie Palama, de lângă Politehnică.
A fost o slujbă frumoasă, cu cântări psaltice, bizantine, într-o biserică plină de oameni și luminată doar de lumânări. După liturghie, am făcut fotografia asta:
Primul interviu din România cu Rod Dreher a fost făcut de R3media în luna octombrie a anului trecut.
„Credeți-mă când vă spun că noi, cei din Vest, avem nevoie ca voi să fiți ortodocși. Totul depinde de asta, totul! Vă rog nu vă cedați identitatea de dragul unei dominații din partea alte puteri străine mai soft: Uniunea Europeană!”, spunea scriitorul american.
Răsfoind puțin cartea, un pasaj mi-a atras atenția, o citare din scrierile unui rus ce a pătimit mult pentru adevăr.
„Nu ni se cere să ieșim afară în piața publică și să strigăm adevărul, să spunem în gura mare ce gândim; e înfricoșător, nu suntem încă pregătiți. Dar haideți măcar să refuzăm să spunem ceea ce nu gândim.”, scria Aleksandr Soljenițîn, care nu mai are nevoie de nicio introducere.
Sfatul lui Soljenițîn transpus și în cartea lui Rod este, în orice caz, un prim pas, un început pentru a nu trăi în minciună.
