marți, martie 5, 2024
ACTUALITATECalendar zilei 14 martie | Nașterea unui înger între oameni: Dr. Alexandru...

Calendar zilei 14 martie | Nașterea unui înger între oameni: Dr. Alexandru Pesamosca, medicul care a salvat mii de copii și a cărui avere era o cameră de spital, cât o chilie

Medicul chirurg Alexandru Pesamosca s-a născut la 14 martie 1930, la Constanța, într-o familie cu origini italiene, scrie Agerpres.

Și-a efectuat studiile primare la Școala Italiană din Constanța și a absolvit Liceul ”Mircea cel Bătrân” din localitate, visând să devină marinar, precum tatăl său.

Schimbările politice însă aveau să-i schimbe planurile. În 1948 a părăsit Marina și a încercat la Medicină. A învățat și a intrat printre primii. A absolvit Facultatea de Medicină Generală la București, în 1954.

Citești și ajuți! Cumpără cartea: Dacă Dumnezeu nu ar exista de G.K. Chesterton vei contribui la susținerea libertății ideilor și implicit, a siteului R3media.

A fost repartizat la Niculești-Jianu, un sătuc de lângă Fetești, unde a profesat în perioada 1954-1957.

Din anul 1957, s-a transferat la București, unde a lucrat în domeniul chirurgiei pediatrice la Spitalul de Copii „Grigore Alexandrescu”, între anii 1957-1984, fiind șef de clinică o mare parte a acestei perioade. A muncit fără încetare, fără să-și ia concediu, cu o mare abnegație și credință în Dumnezeu, insuflată de mic copil de către mama sa, precizează sursa citată.

„În anul 1984, s-a transferat la Spitalul Budimex (în prezent ”Marie Curie”), fiind șeful clinicii de chirurgie și ortopedie pediatrică (1984-2000). În tot acest răstimp, a efectuat un număr uriaș de operații (după unele estimări, în jur de 45.000, după propriile calcule ajungând la aproape 50.000), cu un mare devotament față de meserie, cu har și o mare o iubire față de copiii încercați de boli grave (uneori considerate incurabile). Unele dintre operațiile efectuate de medicul Alexandru Pesamosca au constituit premiere mondiale. A operat cazurile cele mai grele venite din toată țara, multe și din străinătate: China, Franța, Italia, Republica Moldova ș.a.

Cu mulți ani în urmă, au venit la profesorul Pesamosca părinții unui copil grav bolnav. Erau din Ardeal și fuseseră la zeci de medici din țară. Chiar și medicul Pesamosca a rămas uluit. Micuțul Radu avea numai șapte ani, iar esofagul lui era plin de formațiuni tumorale benigne, iar copilul se putea sufoca în somn în orice moment. Cazul era deosebit de grav, doctorul a înțeles că n-are de ales. A acceptat să-l opereze fără nicio ezitare. S-a apropiat de iconița din peretele cabinetului, a spus o rugăciune și a intrat în sala de operație, deși nu știa ce avea de făcut pentru a-l salva pe copil”, notează Agerpres.

„În momentul în care l-am deschis am simțit așa, ceva, ca un fior venit de deasupra mea, ca o mângâiere caldă pe creștet. Ce putea să fie chestia asta dacă nu o influență divină, o inspirație providențială? Dumnezeu mi-a dat atunci forța să iau poate cea mai grea hotărâre din viața mea. I-am înlăturat tot organul bolnav și-am început să reconstruiesc altul, dintr-un cadru de colon. Adică, i-am luat un segment de colon din care i-am făcut un esofag nou-nouț. Totul într-o singură operație. Așa ceva nu s-a mai făcut niciodată”, povestea profesorul Pesamosca într-un interviu.

Au fost zeci de ani în care a uitat cu totul de el. Gândurile lui erau doar la copii, iar unicul rost a fost să-i facă din nou să zâmbească. Fericirea lui supremă era să-i vadă pe copii după operație, cum se ridică din pat, îl apucă de pantaloni și îi spun „tata Pesi”. Așa îl strigau toți copiii, iar pentru el nu exista o bucurie mai mare.

Un alt caz deosebit a fost cel al unei fetițe de 9 ani, cu o infirmitate cumplită — se născuse fără sfinctere, cel anal și cel ureteral. Profesorul Pesamosca era deja după două nopți nedormite, a ațipit cam o oră, apoi a intrat la sala de operații. A reușit să ia din pulpa fetiței un mănunchi de fibre musculare, din care a „confecționat” două noduri pe care le-a prins, unul în dreptul anusului, celălalt în dreptul ureterului. Operația a fost filmată, fiind vorba de-o premieră mondială. După niște ani, medicul a primit o invitație la un botez. Era vorba despre copilul nou născut al acelei fetițe operate când avea 9 ani.

„Astea împliniri, domnule. Nu vile, mașini sau mai știu eu ce rahaturi. Să repari un copil-păianjen, care merge în patru labe, să-i înnădești și să-i cârpești tendoanele și ligamentele și să-l faci biped și sănătos tun, să alerge la tine și să te strângă în brațe, asta înseamnă fericire!”, spunea reputatul chirurg în interviu.

În anul 1993, a devenit membru al Academiei de Științe Medicale din București.

Din 1999, de când a murit soția sa (de la care a avut doi fii, ambii decedați), a locuit într-o rezervă de 10 metri pătrați a Spitalului ”Marie Curie”. Aici, în cămăruța cât o chilie de mănăstire, se afla toată averea lui de-o viață. Sute de cărți, studii de medicină, teze de doctorat, registre, diplome, suveniruri, fotografii, scrisori, discuri de pick-up, toate îngrămădite în jurul lui, ca într-un ”templu” al amintirilor. În cămăruța aceea consulta, mânca și dormea. Apoi, zi și noapte, opera. A început să rămână în spital din 1984, la început, doar pe perioade, pentru a fi aproape de copiii pe care-i opera sau pentru a ajuta colegii mai tineri sau rezidenții. După ce au murit, rând pe rând, copiii și soția, s-a mutat definitiv în spital.

La acest spital a fost șeful Clinicii de chirurgie și ortopedie pediatrică până la pensionare, în 2006.

„Eu nu mai am ce să aștept. M-am pregătit demult pentru Judecata de Apoi. Am iubit mult copiii, toată viața m-a urmărit zâmbetul lor de dinaintea unei operații. Zâmbeau într-un fel pe care mi-e greu să-l descriu. Cam toți aveau aceeași reacție. Zâmbeau cu lacrimi în ochi. Spaimă, durere, resemnare, speranță. Și milă, cu zâmbetul ăla îmi cereau toată mila din lume. Cum să nu te tulbure imaginea asta? Și totuși, n-aveam voie să greșesc, eram obligat să ignor orice emoție.(…) Da, am iubit mult copiii. Măcar și doar pentru asta mă rog la Dumnezeu să fie mai îngăduitor cu mine și să-mi mai ierte din păcate”, spunea profesorul Pesamosca în interviu.
Marele chirurg a fost unul dintre ctitorii bisericii cu hramul Sfântul ierarh Nicolae al Mirelor Lichiei, ocrotitor al tinerilor și Cuviosul Stelian Paflagonul, ocrotitor al familiei și al pruncilor, ale cărei lucrări au fost finalizate în februarie 1998, târnosirea bisericii având loc la 22 februarie 1998.

A murit la 1 septembrie 2011.

Dragi prieteni,

dacă doriți o presă independentă, trebuie s-o susțineți. În România, mediul economic este conectat la sistemul globalist și nu există, precum în Statele Unite sau alte țări, companii care să-și asume cauze conservatoare și/sau naționale.

Recenta criză a arătat câtă nevoie există pentru o presă independentă, care să nu depindă de subvențiile guvernamentale și de banii multinaționalelor.

Nimeni nu-mi „editează” ideile și materialele publicate. Sunt un om liber. Dacă dorești să ai ce citi în continuare, contribuie și tu printr-o donație, oricât de mică. Împreună, putem reuși multe.

Mulțumesc.

Mihai Șomănescu
Publisher R3media

MAI MULTE DE LA ACELAȘI AUTOR

4 COMENTARII

  1. Așa este! Mie mi-a salvat viața când eram copil. Îmi amintesc blândețea și dragostea cu care venea la mine în salon să vadă cum mă simt după ce m-a operat. Era un om minunat care răspândea har și pace!

    Dumnezeu să îl odihnească în pace pe doctorul Alexandru Pesamosca!

  2. Da, îmi amintesc că și Lelia Munteanu scrisese un articol în „Gândul” despre dr. A. Pesamosca.

    Articolele dvs. ridică multe întrebări …

    Un tânăr dintr-o familie cu origini străine intră la facultate în 1948 ? În ce lună a lui 1948 a avut loc „reforma învățământului” ? Deci pedeapsa lui a fost să nu ajungă în marină, ci un doctor legendar ?

    Știu și eu un tânăr de origine italiană (50%) care până în 1956 a fost ceva inginer agronom – dacă nu chiar șef de CAP- pentru ca mai apoi să fie arestat (le-a luat 12 ani! ori poate doar 8-9 …) din motive necomentate în familia sa. Adică au spus că fusese acuzat că tăiase ilegal niște animale, despre care el afirmase că erau bolnave. Arestat, în drum spre „înterviu” la București, cere oprirea mașinii, fiindcă se simte rău. Mașina oprește, el moare de infarct. Aceasta a fost versiunea oficială, comunicată familiei. După niște ani – și mai multe memorii – soția primește pensie de urmaș (avea patru copii – doi studenți, un licean și unul în școala primară în anul evenimentului.

    Dacă nu trăiam perioada, aș fi înțeles greșit sintagma „a fost repartizat”: nu cred că absolvenții erau trimiși DIRECT undeva să lucreze. Mai rar, formulări mai oneste spun „și-a luat repartiție”, fiindcă absolvenții alegeau, în ordinea mediei de absolvire dintr-o listă oferită de minister/guvern.

    Nu înțeleg: vreți să trăim toți în chilii călugărești ? Înainte să rămână singur, unde trăise (soția, măcar!) ? Eu am doar câteva zeci de cărți (majoritatea neatinse), și tot nu aș încăpea într-o cameră cu ele, plus pat, masă, scaun – ca să nu spun de baie și bucătărie!

    Nu înțeleg de ce promovați frica de Dumnezeu! Dumnezeu o cere ?

    Unul care a avut curaj să lupte cu moartea (altora! și ajunsese să fie venerat de mulți!) se teme de … Dumnezeu ?! Avea „păcate” (multe) ? Unde le comisese, în chilia în care probabil dormea … în picioare ? De ce nu voia să își înfrunte pedeapsa Domnului (după ce înfruntase moartea de-atâtea ori!) ?

    Cel care încearcă să facă numai bine trebuie pedepsit dacă nu îi iese ? Pedepsit crunt ?

    Mulțumesc.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

38,400FaniÎmi place

CELE MAI CITITE 24 h

Articole RELAȚIONATE