Bojdeuca lui Creangă

Sunt aproape convins că Ion Creangă nu ar fi fost deloc deranjat de „bojdeuca” updatată la ultimele standarde în materie. Așa cum „țăranul român” nu-și dorea și nu-și dorește să viețuiască în case sărmane, sărace, cârpite sau cu acoperiș dărăpănat, doar ca urbanul nostalgic să viseze în continuare „ce frumos e în satul tradițional”.

Într-un fel, pe Creangă (mă rog, pe bojdeuca lui) l-a trădat chiar „țăranul român”, care vrea să-și facă „frumos” în ogradă, adică să taie copacii care fac „mizerie” pentru că toamna lasă frunzele să cadă, să toarne beton sau să pietruiască pentru că „noroi”, și să aibă ultimele standarde în materie în ceea ce privește parchetul și încălzirea. Care nici nu se gândește să restaureze casa bătrânească din curte (proces oricum laborios și foarte costisitor).

Scandalul bojdeucii ar trebui mai degrabă tratat dpdv profesional: ca monument istoric, el ar fi trebuit restaurat potrivit unor standarde. Așa cum icoanele sau frescele vechi se restaurează într-un anumit fel, așa și bojdeducile se restaurează respectând niște practici care să permită conservarea lor cât mai aproape de original.

Dar „edilii” sau cine a decis ce să se facă cu bojdeuca au judecat lucrurile ca și cum ar fi casa bunicilor de la țară, de care mai degrabă le e rușine. Și au vrut să facă „frumos”, căci atât i-a dus pe ei mintea sărăcuță…