ACTUALITATE80 de ani de la masacrul de la Fântâna Albă | O...

80 de ani de la masacrul de la Fântâna Albă | O inițiativă propune ca fiecare român să aprindă o lumânare, pe 1 aprilie, pentru frații noștri uciși pentru libertate

Având în vedere că în acest an se împlinesc optzeci de ani de la Martiriul Țăranilor Români Bucovineni asasinați la 1 aprilie 1941, în pădurea Varnița de lângă satul Fântâna Albă, nordul Bucovinei, Asociația C.C.P.C.T. Arboroasa vine cu o inițiativă destinată, în special, tinerilor, informează un comunicat al organizației, trimis pe adresa redacției.

R3media este partener oficial media al evenimentului.

Aceștia propun ca joi, în data de 1 aprilie 2021, ora 18:00, să aprindem cu toții o lumânare pentru sufletul românilor uciși acum 80 de ani în Bucovina de către comuniști. Reprezentanți ai asociației vor fi prezenți atunci atât la Mănăstirea Putna, din județul Suceava, cât și la Mausoleul de la Fântâna Albă, în Ucraina.

Organizatorii s-au asigurat, de asemenea, că se respectă legea și toate prevederile impuse în contextul actual, menționând că toți participanții își asumă pe proprie răspundere prezența la eveniment.

„În prima parte a zilei de 1 aprilie, vom merge la Mănăstirea Putna la slujba de pomenire de la Portalul Memorial Golgota Neamului, prilej cu care vom aprinde o lumânare și vom depune fiecare câte o pereche de opinci la crucea Portalului, simbolizând omagiul nostru pentru bieții țărani români care nu au mai ajuns acasă. Vom face aceasta la începutul slujbei de pomenire.

În ziua de 1 aprilie, la ora 18, prin bunăvoința Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, vor bate clopotele în satele din Valea Sucevei, spre pomenirea tragediei din 1941.

La ora 18, ne vom reuni, pentru un moment de comemorare, în apropiere de graniță, unde, cu lumânări aprinse, vom forma o cruce vie cu capul spre Fântâna Albă. Vom cânta ceva frumos și vom încheia cu o rugăciune, în sunetul buciumelor.

Vom elibera în aer 16 lampioane albe, reprezentând cele 16 sate românești de unde au plecat conaționalii noștri asasinați în pădurea Varnița: Pătrăuții de Sus, Pătrăuții de Jos, Igești, Crasna, Ciudei, Budineț, Cireșul, Crăsnișoara Veche, Crăsnișoara Nouă, Bănila Moldovenească, Davideni, Carapciu, Cupca, Trestiana, Suceveni, Iordănești. La fiecare din ele se va spune „pentru frații români din ” și continuând cu „Dumnezeu să-i odihnească în pace!”.

Momentul va dura circa 15-30 de minute. Vom purta, în această zi, insigna cu simbolul comemorării.”, scrie în descrierea evenimentului.

Istoricul zilei de 1 aprilie 1941, precum și alte detalii pot fi accesate aici.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Dragi prieteni,

dacă doriți o presă independentă, trebuie s-o susțineți. În România, mediul economic este conectat la sistemul globalist și nu există, precum în Statele Unite sau alte țări, companii care să-și asume cauze conservatoare și/sau naționale.

Recenta criză a arătat câtă nevoie există pentru o presă independentă, care să nu depindă de subvențiile guvernamentale și de banii multinaționalelor.

Nimeni nu-mi „editează” ideile și materialele publicate. Sunt un om liber. Dacă dorești să ai ce citi în continuare, contribuie și tu printr-o donație, oricât de mică. Împreună, putem reuși multe.

Mulțumesc.

Mihai Șomănescu
Publisher R3Media

MAI MULTE DE LA ACELAȘI AUTOR

IMPORTANT

Fiți LEI pentru R3: Am strâns 16.620 de lei din 34.620...

Dragi prieteni, de azi începem o nouă colectă pentru a asigura finanțarea siteului R3Media, dar de data asta pentru următoarele șase luni. Grație vouă, dragi prieteni,...

Articole relaționate

Cele mai citite