sâmbătă, septembrie 14, 2024
OPINIIAș fi vrut...

Aș fi vrut…

Aș fi vrut să nu te pierd, fiul meu/fiica mea!

Aș fi vrut să te aud, spunîndu-mi ,,tată”. Sau strigînd ,,mama”.

Aș fi vrut să te admir în brațele mamei tale sau să te pot eu îmbrățișa.

Aș fi vrut să plîngem împreună, cînd ți-o fi fost greu.

Mi-aș dori să te fi văzut crescînd frumos. Sau să îmi povestești despre prima zi de școală sau prima dragoste. Să mergem la film sau să înveți să mergi cu bicicleta.

Să facem amîndoi avioane de hîrtie sau nave de cocean cu care să navigăm pe pîrîul copilăriei mele.

Să vă întîlniți bunicii sau să cunoașteți puterea iubirii cu un extra-cromozom. Să vă pupăcească Ana, cum doar o fetiță minunată ca ea o poate face.

Să jucați fotbal sau volei cu Damian și Andrei.

Oare ce talente ai fi avut, fiul meu? Dar tu, fiica mea? Ce daruri ar fi ascuns Domnul în voi?

Ce v-ar fi plăcut să faceți? Ați fi fost fii risipitori sau ca fratele mai mare? Aș putea să fiu eu ca Tatăl din pildă?

Aș fi reușit să vă îndrum pe calea cea bună, ca să moșteniți raiul, sau, la Înfricoșătoarea Judecată, Dumnezeu ar cere sufletele voastre din mîinile mele?

Împreună cu mama voastră, am fi fost o familie fericită sau cărarea vieții noastre ar fi avut multe obstacole de depășit? Am fi știut să descoperim, împreună, dragostea ,,ca moartea de tare” sau grijile vieții ne-ar fi năpădit sufletele ca buruienile, sufocînd sămînța bună aruncată de Hristos în ogorul nostru interior?

Ne-am fi bucurat de soare și ploaie, ca daruri de sus? Am fi știut să alinăm durerea celor mai sărmani decît noi sau am fi fost ca bogatul nemilostiv?

Pe altarul bisericii din casa noastră, am fi fost ardere de tot bineplăcută lui Dumnezeu sau o murdară jertfă vie?

Augustin, Sofia, Nectaria sau Serafima, mi-e dor de voi!

Vă iubesc, ne vom întîlni în ,,a opta zi”, cînd va veni o ,,dimineață ce nu se va sfîrși”. La cîtă durere a cunoscut în viața aceasta, sper să fie și ,,Eva” acolo… și părintele Ciprian. Mi-aș dori să îi întîlnesc și pe Ciprian, pe Berta, pe Mihai, pe Valeriu sau pe părintele Iraclie.

Am fi departe de această ,,vale a plîngerii”, într-un loc ca nicăieri altul, ,,unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, ci viaţă fără de sfârşit.”

CITEȘTE MAI MULT

PARTENERI

Loading RSS Feed

Loading RSS Feed

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

38,500FaniÎmi place

CELE MAI CITITE 24 h

Articole RELAȚIONATE