Semnalăm apariția volumului „Labirinturi”, semnat de Magda Muntean și Radu Buțu, la editura eParadgime din Craiova.
Cartea cuprinde o selecție a textelor publicate, de-a lungul vremii, de cei doi autori pe diferite platforme și reprezintă debutul editorial al acestora.
„Nici măcar nu știu cum să fac asta, cum să prezint o carte la care sunt coautoare, pentru că eu însămi sunt uimită de această apariție și vreau să-i mulțumesc în primul rănd, jurnalistului Traian Horia (https://traianhorianet.wordpress.com/) care, din motive doar de el știute (mă bucur că au existat), a stăruit să pun din scrierile mele de pe acest blog, într-o carte.
Tot datorită lui Traian Horia, l-am cunoscut pe Radu-Bogdan Buțu care a făcut toți ”pașii” necesari pentru ca această minune să se întâmple și care, acolo la Târgu Jiu, are niște proiecte importante de ani buni, în care crede cu tărie și pe care, împreună cu o echipă de oameni valoroși, se luptă să le ducă la bun sfârșit”, a spus Magda Muntean despre volum, pe blogul său.
Radu Buțu este tată de familie, activist civic și jurnalist. Radu este președintele Uniunii Jurnaliștilor Independenți din România (UJIR), director general al publicației ”Magazin Critic” și fondator al Asociației ”Down Art Terapy” (https://asociatiadart.wordpress.com ), precum și al revistei ”Europa Ortodoxă” (https://europaortodoxa.blogspot.com/.
Cartea, în format electronic, poate fi descărcată de aici.