Portugalia, Spania, Letonia, Cipru și Slovenia au decis suspendarea vaccinării cu AstraZeneca, informează G4media. Astfel, numărul țărilor care au luat această decizie a ajuns la 16.
„Autoritățile sanitare din Letonia cer medicilor să nu folosească flacoanele deschise de vaccin AstraZeneca şi să nu deschidă altele noi”, au declarat agențiile de sănătate ale statului baltic într-un comunicat comun.
Această restricție, în vigoare timp de cel puțin două săptămâni, a fost impusă „ca măsură de precauție” pe baza efectelor secundare menționate de alte țări din UE, au precizat ele, adăugând că niciun caz de acest tip nu a fost confirmat în Letonia.
Citești și ajuți! Cumpără cartea: Ghidul incorect politic –despre femei, sex și feminism, de Carrie Lukas vei contribui la susținerea libertății ideilor și implicit, a siteului R3media.
Și Portugalia a decis la rândul său luni să suspende administrarea vaccinului de la AstraZeneca împotriva COVID-19, mergând pe urmele mai multor țări după raportarea unor efecte secundare „grave, dar rare”, potrivit directorului general al Sănătății, Graça Freitas.
România a anunțat luni că nu renunță la vaccinarea cu AstraZeneca. Agenția Europeană pentru Medicamente (EMA) urmează să analizeze cazul AstraZeneca joi.
„Comitetul de securitate al EMA va examina informaţiile mai detaliat mâine (marţi) şi a convocat o reuniune extraordinară joi, 18 martie, pentru a ajunge la o concluzie asupra informaţiilor colectate şi asupra oricărei alte acţiuni care ar putea fi necesară”, a indicat agenţia cu sediul la Amsterdam, într-un comunicat.