Senatorul AUR, Sorin Lavric, a anunțat, luni, că senatorii și deputații AUR intră în grevă parlamentară pe termen nelimitat, în semn de protest față de blocarea moțiunii de cenzură depusă de partid împotriva guvernului Cîțu, conform Rost.
„Am anunțat acum în Biroul permanent al Senatului că partidul AUR intră în grevă parlamentară în semn de protest față de blocarea moțiunii de cenzură. Firește că protestul nostru sub forma grevei nu va avea niciun efect, ei fac ce vor, însă este singurul mod în care putem atrage atenția asupra acestui abuz.
Senatorii AUR vor fi în plen, dar vom sta sus, la balcon. Nu vom participa la dezbateri și nu vom vota, iar apoi, la ora 15:00, vom merge toți la Camera Deputaților, unde vom protesta din nou.
Hrănește bine(le)! Cumpără suplimentul alimentar Propolis mielat (tinctură de propolis cu miere) și vei contribui la susținerea siteului R3media.
Seara vom merge în Piața Victoriei ca să prelungim greva cu celălalt protest legat de celălalt abuz și anume acest certificat verde, care este, de fapt, o patalama de segregare medicală a românilor. Așadar, AUR se află în grevă pe termen nelimitat.
Când va fi depusă [moțiunea] vom înceta greva. Dar vă dați seama că acum invocă pretextul așteptării verdictului de la Curtea Constituțională și nu o să se întâmple nimic până la alegerile din PNL, așa că nu ne facem iluzii. Dar e singurul mod în care putem atrage atenția.”, a declarat Sorin Lavric, senator AUR.
George Simion a postat pe Facebook un videoclip în direct (live) de la grevă.
Jos guvernul tradator!!!
Foarte bine! Doamne ajuta!
De ce să te ajute ăla de-l pomenești? Tu zaci și niște zei închipuiți să vină să-ți facă treaba? Dacă ești mitic du-te și tu acolo, da?
Haideti fratilor ! Pentru copiii si nepotii nostri !