duminică, iunie 16, 2024
ACTUALITATEAgricultorii protestează față de închiderea piețelor. „Supermarketurile-n câştig, ţăranii evacuaţi în frig!”

Agricultorii protestează față de închiderea piețelor. „Supermarketurile-n câştig, ţăranii evacuaţi în frig!”

ACTUALIZARE 16:30

Zeci de producători agricoli şi muncitori din domeniul agricol veniţi din mai multe zone ale ţării protestează, miercuri, față Guvernului de închidere a pieţelor care funcţionează în spaţii închise, transmite Agerpres.

Protestatarii scandează “Deschideţi pieţele!” şi “Vrem să muncim, nu să murim!” şi afişează pancarte inscripţionate cu mesajele: “Supermarketurile-n câştig, ţăranii evacuaţi în frig!”, “Vrem soluţii concrete, nu ţărani evacuaţi din pieţe!”, “Pieţele pentru producătorii români!”, “Susţineţi ţăranii! Sprijinul tău e sămânţa acţiunii noastre”, “Agricultura familială la scară mică – ţărănească”.

Știrea inițială

Mai multe organizaţii ale producătorilor agricoli şi ale lucrătorilor în agricultură organizează miercuri o manifestaţie în Piaţa Victoriei, în semn de protest faţă de măsura autorităţilor de închidere a pieţelor alimentare care funcţionau în locaţii acoperite, informează organizatorii într-un comunicat, anunță Agerpres.

Potrivit sursei citate, revendicările producătorilor şi lucrătorilor agricoli sunt:

menţinerea deschisă a tuturor pieţelor, halelor agroalimentare şi târgurilor locale, închise sau deschise, permanente sau temporare, private sau publice, în condiţii îmbunătăţite de siguranţă sanitară pentru prevenirea transmiterii coronavirusului;

sprijinirea urgentă şi strategică a pieţei locale şi a lanţurilor scurte alimentare în condiţii de siguranţă pentru sănătatea publică, inclusiv compensarea pierderilor suferite de ţărani şi micii producători afectaţi de închiderea pieţelor din spaţii închise, stabilite de comun acord prin consultarea cu asociaţiile de mici producători;

accesul la piaţă pentru micii producători;

respectarea obligaţiilor internaţionale pentru drepturile omului în sectorul agroalimentar;

participarea ţăranilor şi a micilor producători la luarea deciziilor şi dialog permanent cu autorităţile la nivel central.

La protestul din faţa sediului Guvernului urmează să participe reprezentanţi ai organizaţiilor Uniunea Salvăm Ţăranul Român, Asociaţia Eco Ruralis, Sindicatul Producătorilor Agricoli Olt, Asociaţia Fermierilor Utilizatori De Automate De Lapte Crud din România, Federaţia Asociaţiilor Apicole din România – ROMAPIS, Federaţia Sindicatelor Democratice din Agricultură, Federaţia Naţională a Lucrătorilor, Federaţia Uniunea Producătorilor Agricoli şi Organizaţiilor Interprofesionale, Cooperativa Agricolă Legume de Glodeanu Sărat, Cooperativa Agricolă Roşiori de Ialomiţa, Asociaţia Femeilor din Mediul Rural Olt şi Asociaţia Legum-Ro-Fruct Sud-Vest Oltenia.

CITEȘTE MAI MULT

PARTENERI

Loading RSS Feed

Loading RSS Feed

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

38,500FaniÎmi place

CELE MAI CITITE 24 h

Articole RELAȚIONATE