În timpul domniei sale, Țara Românească și-a obținut temporar independența față de Imperiul Otoman. A fost căsătorit de trei ori: prima oară cu o doamnă de viță nobilă din Transilvania, cu numele de Cneajna Bathory, mai apoi cu Jusztina Szilagyi din Moldova, iar în final cu cu Ilona Nelipic, verișoara a lui Matei Corvin, cel care avea să se nască la Cluj și să devină unul dintre cei mai mari regi ai Ungariei. Demn de menționat este și faptul că, viitorul rege al Ungariei s-a născut cu numele de Matia de Hunedoara.
Vlad Țepeș a avut cinci copii, patru băieți și o fată: Radu și Vlad din prima căsătorie, Mihail și Mihnea cel Rău din cea de-a doua căsătorie, și Zaleska din a treia căsătorie. Se pare că Radu, un descendent al lui Vlad Țepeș, s-a stabilit în Moldova și a pus bazele ramurii moldovenești a neamului Drăculeștilor. Tatăl lui Vlad Țepeș, Vlad Dracul, fusese primit în Ordinul Dragonului, care poate fi comparat cu cel al Cavalerilor de Malta sau cu cel al Cavalerilor Teutoni. Acest ordin reprezenta o societate militară și religioasă, înființată în anul 1408 de către Sigismund de Luxemburg, împărat al Sfântului Imperiu Roman.
Porecla Țepeș i s-a atribuit lui Vlad al III-lea în urma execuțiilor frecvente prin tragere în țeapă pe care le ordona. Chiar turcii îl denumeau Kazıklı Bey, (Prințul Țepeș). În iarna anului 1436, Vlad Dracul a devenit domn al Țării Românești și s-a stabilit la Curtea Domnească din Târgoviște. Vlad Drăculea și-a urmat tatăl și a trăit acolo timp de șase ani. În anul 1442, din motive politice, el și fratele său mai tânăr, Radu cel Frumos, au fost ceruți drept ostatici de către sultanul Murad al II-lea. Vlad al III-lea a fost ostatic până în anul 1448, iar fratele său până în anul 1462. Această perioadă de captivitate a jucat un rol important în formarea și ascensiunea la putere a lui Vlad.
Citești și ajuți! Cumpără cartea: Istoria Românilor, de Petre P. Panaitescu, vei contribui la susținerea libertății ideilor și implicit, a siteului R3media
Turcii l-au eliberat, în anul 1447, după moartea tatălui său, asasinat la comanda lui Vladislav al II-lea, rival la tronul Țării Românești. Tot atunci, Vlad a aflat și de moartea fratelui său mai mare, Mircea, torturat și îngropat de viu de către boierii din Târgoviște. Trebuie să nu uităm mai ales de faptul că, Vlad Țepeș a fost văr direct cu Ștefan cel Mare, pe care îl va și ajuta să ajungă pe tronul Moldovei. Nu trebuie să trecem cu vederea nici faptul că, până și marele Papa Pius al II-lea, inițiatorul unei cruciade anti-otomane, a văzut în Țepeș un domnitor ortodox capabil, dar și periculos, mai ales pentru papistașii din regiune. În rândurile următoare vom vedea povestea cât mai completă a vieții unui mare viteaz și învingător, Vlad Drăculea al Țării Românești.
După cum am precizat și în rândurile următoare, frații Vlad și Radu, fii ai viitorului mare prinț al Țării Românești, Vlad II Dracul, au crescut la curtea Otomană drept ostatici princiari, educați în același spirit musulman ca și tânărul lor prieten Mehmed al II-lea, viitorul sultan al Imperiului Otoman. Pe măsură ce Vlad a crescut, acesta a servit cu onoare și vitejie în elita Ienicerilor și a fost lăudat pentru calitățile sale militare, dar pentru duritatea și rezistența sa neînfricată de a nu deveni un „bun” musulman. Refuzarea convertirii a reprezentat și motivul principal pentru care a fost supus unor pedepse brutale. Vlad nu a uitat acest lucru, nici chiar la mulți ani după ce a părăsit curtea otomană pentru a se alătura în rândurile armatei ungare. Referitor la ieniceri, aceștia reprezentau corpul de elită al vechii infanterii turcești, iar recruții erau aleși la început dintre prizonierii de război, iar mai târziu dintre copiii turciți ai populațiilor creștine. Denumirea de ienicer este derivată din sintagma turcească “Yeni çeri”, care înseamnă: „noul corp”.
Dorind să domine partea superioară a fluviului Dunărea, steaua și semiluna islamului se ciocnește cu crucea Creștină la Belgrad, în luna iulie a anului 1456, un an scris cu litere de sânge în istoria regiunii noastre. Conduși de către Sultanul Mehmed al II-lea, Otomanii sunt înfrânți și forțați să se retragă. Însă, după ani grei de războaie, armata ungară a suferit, de asemenea, mari pierderi în oameni și materiale. Iar acest lucru creează o mare oportunitate pentru tânărul și ambițiosul Vlad. Trimis de către regele Ungariei să protejeze granița transilvăneană, Vlad își folosește poziția pentru a exploata puterea militară lăsată în urmă de armatele decimate și mărșăluiește în Țara Românească în fruntea unei mici armate de mercenari. Dar este în curând atacat de către Vladislav al II-lea, uzurpatorul, lângă Târgșor. Acest oraș era situat pe drumul care lega în Evul Mediu reședința principală a Țării Românești de orașele: Gherghița, Buzău și Brăila. În prezent, acest oraș este dispărut, pe locul său aflându-se satul Târgșoru Vechi, lângă Ploiești.
Cei doi lideri decid să realizeze un duel cavaleresc, în mijlocul celor două armate dornice de luptă. Vlad câștigă duelul și îl ucide pe Vladislav uzurpatorul, după care mărșăluiește fără să întâmpine opoziție către capitala Țării Românești, Târgoviște. Acolo se proclamă singur, voievod al Țării Românești în luna august a anului 1456. Dreptul său divin la tron este confirmat în noaptea următoare de o cometă spectaculoasă care străbate cerul nopții, impresionându-i și speriindu-i pe boieri și țărani. Nemaipierzând vremea, Vlad angajează propria sa armată de mercenari și se mută pentru a-și consolida puterea și pentru a reforma țara.
Vlad impune impozite boierilor, care în trecut erau scutiți de acest lucru. Mai mult, el elimină acele comploturi făurite pentru a-l ucide și chiar merge după acei boieri responsabili pentru uciderea tatălui și a fratelui său. Averile lor sunt confiscate și date țăranilor care, în schimb sunt instruiți în perioada de dinainte de recoltă, luni dedicate serviciului militar. Vlad scapă Țara Românească de acei oameni care „poluează” ținutul. Hoții sunt trași în țeapă, cerșetorii, cei fără adăpost și cei infestați cu ciumă sunt arși de vii în hambare. În opinia lui Vlad: „se îndepărtează de suferințele pământești pentru o viață mai bună după moarte”. El își consolidează în continuare poziția prin construirea de fortărețe și biserici și extinde capitala Târgoviște și alte orașe. El creează, de asemenea, un ordin princiar numind cei mai buni soldați: „viteji”. Acei cavaleri devin noua nobilitate care îl susțin exclusiv pe Vlad Țepeș. Domnitorul se ocupă de construcția de drumuri pentru a spori veniturile comerciale interne și internaționale. Oferă subvenții meseriașilor pentru a-și dezvolta afacerile și încurajează clasa de mijloc cu niște mici excepții de la taxe. Instalează posturi vamale la graniță, obligând comercianții străini să plătească taxe atunci când intră în Țara Românească, lucru ce îmbogățește visteria țării. Pentru toate intențiile și scopurile sale, Vlad guvernează tărâmul său cu încredere și cu un pumn de fier, iar curând merge după rivalii săi. În anul 1458, armata lui Vlad începe să invadeze Transilvania dominată de sași producând un măcel comunităților care adăposteau mulți rivali de-ai lui Vlad în lupta pentru domnie. Domnitorul ordonă ca trădătorii să fie trași în țeapă în fața cetățenilor și încearcă să ardă monumentala Biserică Neagră din Brașov.
De asemenea, Domnul Țării Românești recâștigă posesia Castelului Bran, deținut odinioară de către bunicul său. Inutil de spus, în anul 1460 așezările săsești din Transilvania sunt furioase, plângerile lor despre cruzimea lui Vlad ajung până la urechile ,,surde” ale Regelui Matei. Comercianții nefericiți își caută propria justiție, hotărând să-l elimine pe Domnul Țării Românești și să-l înlocuiască cu Dan al III-lea, unul dintre oamenii din spatele uciderii tatălui și fratelui lui Vlad. Dar, în curând, totul se dovedește a fi o afacere proastă, deoarece Vlad află curând despre operațiunile lor și le atacă armata. Din nou nepierzând ocazia, Vlad Țepeș îl umilește pe Dan al III-lea într-un duel spectaculos. Apoi, Vlad îl forțează pe Dan să-și sape propriul mormânt în fața propriilor săi oameni. Mai apoi, Dan este decapitat și adepții săi sunt trași în țeapă. Urmează alte invazii în ducatele care au refuzat să recunoască domnia lui Vlad.
Abia acum, Regele Matei realizează că provincia sa este amenințată și încheie un tratat cu Vlad Țepeș. Sașii admit să plătească 15,500 florinți și să furnizeze provizii pentru soldați lui Vlad. În schimb, Vlad promite să oprească Otomanii care ar încerca să intre în Transilvania. Cu cei mai mulți rivali ai săi morți și granița de nord-vest asigurată, voievodul Țării Românești își extinde puterea și mai mult prin construirea unei capitale noi, mai aproape de Dunăre.
Situat în mlaștinile râului Dâmbovița, Bucureștiul este înconjurat de șanțuri naturale infestate cu lipitori, șerpi și țânțari, bune arme naturale împotriva oricărei armate invadatoare. Din noua sa capitală, Vlad dorește să unească toți românii într-un singur regat. Încrezător în propriile forțe, trimite trupe în ajutorul Prințului Ștefan care încerca să preia tronul Moldovei, respectând jurământul de loialitate care i l-a dat vărului său. Drept răspuns la colaborarea lui Vlad cu Ștefan, o forță păgână Otomană rapidă se lansează într-o campanie de jaf, crime și violuri în sudul Țării Românești. După invazie, retragerea Otomană este încetinită de marfa furată și de prizonieri.
Înainte de a ajunge la Dunăre, Otomanii sunt interceptați de cavaleria lui Vlad.
Doar câțiva turci au rămas în viață și au răspândit mai departe povestea. Considerând că invazia otomană este o încălcare a tratatului pe care îl are cu sultanul Mehmed, Vlad refuză să plătească tributul anual și să promită să devină vasal al Porții. Acum se confruntă cu puternica armată Otomană, dar speră că cruciada invocată de Papa Pius împotriva Otomanilor o să preia o parte din presiunea care a căzut pe umerii oamenilor Țării Românești. Dar, cu Regatele Europene înglodate în intrigi și războaie între creștini, aproape nimeni nu se alătură cauzei Creștine și până în anul 1461 apelul Papei cade.
Lăsat de unul singur să se confrunte cu Otomanii, Vlad este de acord să plătească tribut și să trimită băieți tineri ca să fie antrenați ca și Ieniceri. În acest timp, unul dintre cei mai de încredere și mai valoroși aliați ai lui Vlad, Mihai Silaghi, este capturat în Bulgaria de către Otomani. Considerat a fi un spion, el este adus în Constantinopol unde este torturat și în cele din urmă tăiat în două. Curând după aceea, un contingent turcesc de peste 10.000 de soldați intră în Țara Românească pentru a colecta tributul și recruții noi. Păgânii sunt conduși de către comandantul orașului Nicopolis, Hamza Pasha.
Văzând armata păgână, Vlad intuiește că adevărata misiune a lui Hamza este aceea de a-l captura. Voievodul Țării Românești reacționează și atacă contingentul Otoman cu toată forța, decimându-i pe păgâni, din aceștia rămânând un singur om. El trage în țeapă mii de turci morți în apropierea orașului Târgoviște și trimite capul lui Hamza într-un borcan, către Regele Matei, drept dovadă a angajamentului Țării Românești în a lupta împotriva otomanilor. În ciuda acestui lucru, el nu primește niciun răspuns și niciun ajutor de la Regele ungurilor.
Vlad își petrece restul anului 1461 pregătindu-și armata pentru război și fortifică Bucureștiul cu palisade grele și bastioane de cărămidă, instalând tunuri de-a lungul perimetrului fortificației. Conștient de faptul că, armatele lui Mehmed se luptă în Anatolia, Vlad se pregătește să atace teritoriul Otoman. Iar la începutul anului 1462, în timp ce se află pe drumul de trecere a Dunării înghețate, cavaleria valahă se oprește nu departe de Giurgiu, una dintre cele mai fortificate fortărețe militare Otomane din nord.
Îmbrăcat ca și un oficial Otoman în fruntea anturajului său, Vlad se apropie de fortăreață într-o zi cu multă nea, și vorbind perfect în limba turcă, Vlad îi ordonă comandantului de garnizoană să deschidă larg porțile. Sentinelele l-au lăsat să intre, crezând că este un oficial important acompaniat de mulți bodyguarzi. Puțin timp după ce au intrat soldații lui Vlad, aceștia ucid santinele și deschid porțile și mai larg pentru restul cavaleriei valahe și încep să cucerească cetatea. Românii măcelăresc garnizoana Otomană și reamenajează locul după ce l-au jefuit.
Ceea ce a urmat după aceea a alimentat legenda lui Vlad Țepeș. În următoarele două săptămâni, el și cavaleria sa se angajează în invazii care acoperă mai mult de 800km, de-a lungul Dunării înghețate, până la Marea Neagră. Dorind să distrugă punțile pe care Otomanii le foloseau ca să intre în Țara Românească, oștenii români elimină orice formă de rezistență armată. Armata lui Vlad secătuiește de bogăție și de războinici așezările otomane și alte localități necreștine de pe malul bulgăresc al Dunării, continuând să invadeze în sud teritoriul Otoman, în următoarele luni. Pentru românii care trăiesc în Bulgaria încă din vremea dacilor, acestea sunt zile binecuvântate. Cel puțin pentru un timp, românii și-au recăpătat libertatea și au scăpat de jugul otoman păgân și nemilos. Numeroși creștini se alătură luptei, iar aceștia fie caută răzbunare, fie pentru că ei cred în misiunea „divină” a lui Vlad. Vestea se răspândește ca focul în legătură cu masacrul rămas în urma mini-cruciadei lui Vlad.
Voievodul muntean speră acum că mai mulți creștini se vor alătura cauzei sale pentru a lupta împotriva Otomanilor. În scrisoarea pe care Vlad Țepeș o trimite Regelui Matei, cerând ajutor pentru a continua lupta, Domnitorul a listat numele celor mai importante locații distruse, localități precum: Durostor, Giurgiu, Nicopole, Orșova, Rahova, Rusciuc, Turnu, și mare parte din Dobrogea. Din păcate, nici un fel de ajutor pentru Vlad nu a venit. In scrisorile sale, Vlad Țepeș estimează că ar fi eliminat: „peste 20,000 de turci și complici bulgari, acest număr neincluzându-i pe cei care au fost arși în case lor sau acele persoane care nu au fost ucise de către soldații noștri”. Pentru a-i justifica un raport de război Regelui ungurilor, Vlad Țepeș trimite scrisorile împreună cu doi saci plini cu nasurile și urechile otomanilor morți.
