Profesorul universitar Dan Dungaciu, directorul Institutului de Științe Politice (ISPRI) al Academiei Române, a spus că la cum merg lucrurile în războiul din Ucraina, se prefigurează un eșec al României în privința strategiei alese.
Sociologul a explicat că statul român a ales să-i sacrifice pe românii din Ucraina pentru a întări țara vecină, astfel încât aceasta să devină un „buffer” (tampon) între noi și Rusia.
„România a pus între paranteze orice probleme, dispute cu Ucraina, în numele unui bine mai mare, ca să creeze un buffer, Ucraina, astfel încât să nu se mai învecineze cu Rusia. Ucraina trebuia să scoată din mentalul public chestiunea rusă.
Ucraina era menită să rezolve chestiunea rusă pentru români, obsesia noastră de 200 de ani de modernitate. Pentru asta am ignorat drepturile minorităților de-acolo, am ignorat orice altă problemă pe care am avut-o.
Statul român n-a obținut nimic. Riscul pentru statul român este să n-ai nici buffer și drepturile românilor de-acolo, anihilate. Ungaria, de bine de rău, în viziunea ei singulară – incredibil cum a reușit să se strecoare așa nestrivită de niciun bocanc – va reuși după război să spună că am transmis că statul maghiar este prezent. Dar măcar ei au avut un proiect.
Proiectul nostru nu va reuși nici pe dimensiunea mare, geo-politică, nici pe cea cu drepturile”, a explicat Dan Dungaciu la „Marius Tucă Show”.
Istoricul George Damian a explicat, încă din 2021 la podcastul PoveștiR3, că românii din Ucraina au fost sacrificați.
Dan Dungaciu a spus că discursul suveranist din România nu pune problema strategică.
„Noi am avut o viziune strategică pe Ucraina, care din păcate, se va prăbuși. (…) Problema e că în România, nimeni nu discută niciun proiect strategic. Unde este partidul politic din opoziție care să spună, „ați greșit strategic”? Noi cetățenii români să poată pedepsi politic pe cei care au greșit.
Bătălia noastră ca stat occidental va fi pe discurs: cum să ieși din acest război, clamând cel puțin victoria. Pentru că asta va fi bătălia: pe discurs. Ce vei face când vei avea 1400 de km de graniță cu Ucraina și Moldova, fără șanse de integrare în NATO și UE? Ce vei face când vor fi acolo crize?
Restul sunt povești.
În momentul în care noi trebuie să votăm cedarea de suveranitate în spațiul european, pentru ca UE – o instituție supranațională – să se miște mai bine, dar Ucraina nu trebuie să cedeze nimic, niciodată. Eu mă refer doar la discurs. Discursul suveranist din România nici măcar nu preia asta.
Disprețul Kievului pentru București reprezintă una dintre marile înfrângeri ale României. La nivel de prestigiu, statul ăsta nu mai reprezintă mare lucru. Când Kuleba a devenit ministru de externe, primul telefon a fost la Budapesta. La București, nu sună nimeni”, a spus Dan Dungaciu.
Nu stiu despre ce strategie vorbeste Dungaciu…pentru ca singura “strategie” a Romaniei a venit prin servicii din America via Bruxell , mai exact ordine, ordine si ordine …jocurile se fac in alta parte iar noi sintem obligati sa toleram pionii pe teritoriul tarii fara ca cetatenii Romaniei sa fi fost consultati pentru acctiunile intreprinse …nu ca i-ar fi interesat…dar asta e o alta poveste.
Nu ne obligă nimeni la nimic. Eu știu că atunci când oamenii sunt nemulțumiți de ceva, se opun. Dacă nu-și manifestă nemulțumirea, atunci sunt mulțumiți. E simplu.
Strategia României privind Ucraina este:
1. sublimă, dar lipseşte cu desăvârşire
2. cea permisă de către stăpânii coloniei
3. un oximoron (Strategia României … ha! ha! ha!)