Gigi Mulțescu s-a stins din viață la vârsta de 72 de ani. Antrenorul nu a avut probleme de sănătate foarte grave. El suferea de Alzheimer, însă văduva acestuia susține acum că boala s-a agravat în special după cel de-al doilea vaccin Covid-19, potrivit FANATIK.
„Să ştiţi că, după ce a făcut al doilea vaccin, mi s-a părut că a avut o cădere bruscă. Gigi, într-un an de zile… Eu cunosc persoane şi psihiatra cunoaşte persoane care au Alzheimer, pe care îi tratează de ani de zile. Dar, boala lui Gigi a fost foarte accelerată. Îmi dădeam seama de la o zi la alta, când pierdeam câte ceva din el. Nici lor nu venea să creadă: Tratăm astfel de persoane de ani de zile. Nici noi nu ştim ce se întâmplă. Dar n-am vrut să mai intru în polemici cu vaccin, cu nu ştiu ce.
Eu, sincer, l-am sfătuit să nu mai facă al doilea vaccin, dar mi-a spus că mai trebuie să meargă în Turcia. A plecat atunci cu Yuksel. S-ar putea să fiu eu prea pornită împotriva vaccinurilor şi să mă gândesc că au influenţat negativ starea de sănătate a lui Gigi, dar mie aşa mi s-a părut… Groaznic de repede. Acum un an de zile, aveam dialog cu el, era haios, simpatic. Apoi, încet-încet, pierdeam câte ceva din el“, a zis soția antrenorului.
Gigi Mulțescu „stătea aşa, pierdut“
„Nu mai era persoana cu care puteam să conversez. Dar m-am mulţumit că era lângă mine. Cumpăram rebusuri la fel, făceam concursuri care termină primul. Aveam preocupări comune. Citeam cărţi şi le-am comentat. Dar nu i-a mai făcut plăcere să facă nimic. Nici să se uite la televizor, la meciuri. Îi spuneam: Haide Gigi, joacă Dinamo în seara asta, hai să ne uităm. Da, nu mai avea preocuparea şi plăcerea de a se uita la un meci. Stătea aşa, pierdut… Era lângă mine, dar nu era“, a mărturisit soția lui Gigi Mulțescu.
Ținem să reamintim că numeroși sportivii s-au confruntat, recent, cu căderi sau probleme inexplicabile de sănătate. Deși toate indiciile converg către vaccinul Covid-19, autoritățile încearcă și în prezent să bagatelizeze aceste cazuri și să le considere statistică.
Băbaiete este de plans.
La voi în grajd este cam curent.
Probabil te-a afectat la cutiută.
La scufie zic la tigle .
Jeg ai tu în cap .
mai intai sa ne intrebam:
-cine a fost Gigi Mulțescu,
ce a mulțescu?
-marxistii spuneau ca “religia e opiumul maselor”
dupa ce au jefuit proprietatea Bisericii -a bisericii ortodoxe-
si le-au dat salar….DIN BANI PUBLIC CA LU MULTESCU,
FOLBALU E DROGUL VITELOR!
-“sportul” in general
vezi jegu de David Popovici penzionat special cu 3’300 de euro pe luna “renta viagera”
pe nadia si pe nastase,tziriac si lipa
si miile de gunoaie,
restul
Mulțescu e unu’ de la Jiul Petroșani, luat cu japca (spune presa liberă) de Secu’ la Dinamo, unde (spunea presa sportivă comunistă) „l-a driblat pe portarul U. Stein cu o fentă braziliană, din priviri” (portarul deținătoarei CCE, Hamburger Sport Verein, ridicând scorul la 2-0.
https://youtu.be/LLS92KasxRU?t=54
Per total, a fost 3-0 și 2-3, spre fericirea … tuturor TR-iștilor din acel sezon („a 40-a aniversare!”). Urma dinamovistul Mircea Lucescu (el fusese stelist, dar Steaua îl refuzase!), Campionatul European 1984 și mașinațiunile comuniștilor. Să tot fii în Armată!