Universitatea din București a decis retragerea titlului de Doctor Honoris Causa acordat mareșalului Ion Antonescu. Hotărârea a fost luată de Senatul Universității din București în ședința de miercuri, 15 februarie 2023, informează un comunicat de presă.
Conform sursei citate, decizia se bazează pe faptul că a fost găsit „vinovat de crime de război, fiind condamnat la moarte în data de 17 mai 1946 de către Tribunalul Poporului din București, instanță care a funcționat sub coordonarea Comisiei Aliate de Control, fiind asimilată sistemului de tribunale care au judecat crimele de război ale liderilor Germaniei naziste și Italiei fasciste”.
Rectorul Universității București, Marian Preda, a spus că instituția sa nu se poate asocia cu persoane precum Ion Antonescu sau Nicolae Ceaușescu.
Citești și ajuți! Cumpără cartea: Istoria Românilor, de Petre P. Panaitescu, vei contribui la susținerea libertății ideilor și implicit, a siteului R3media
„Senatul Universității din București doar a constatat că nu mai poate asocia instituția cu Mareșalul Ion Antonescu și i-a retras titlul de DHC, așa cum a procedat imediat după Revoluție prin retragerea titlului lui Nicolae Ceaușescu. De asemenea, s-a hotărât formarea unei comisii care să verifice toate titlurile de DHC acordate în trecut de Universitate. Rolul fiecărei personalități istorice, cu bune și cu rele, este consemnat de istorici și nu poate fi schimbat prin decizii administrative. Locul în istorie al Mareșalului Antonescu nu s-a schimbat în ultimii ani, dar criteriile etice ale Universității din București sunt astăzi altele decât cele din 1941. După 1989, UB nu a acordat titlul de DHC niciunui ministru în funcție, cu atât mai puțin șefului statului aflat în funcție, așa cum a făcut-o în trecut în cazurile dictatorilor Ion Antonescu și Nicolae Ceaușescu. Nu putem critica obediența politică din prezent a altora menținând-o, prin inacțiune, pe cea din trecut a propriei noastre instituții. Cu atât mai mult trebuia să ne disociem de Mareșalul Antonescu cu cât dovezile privind contribuția sa directă la Holocaust sunt evidente. L-am întâlnit de două ori pe domnul Fulop, etnic evreu cu cetățenie română care avea 13 ani când a fost arestat împreună cu întreaga familie, cu alte zeci de mii de evrei din România și a fost dus în lagărele naziste. Din zeci de membri ai familiei sale extinse a fost singurul supraviețuitor. Am vizitat lagărul de la Auschwitz și memorialul Holocaustului din Washington DC. Dimensiunile Holocaustului, dovezile atrocităților și mărturiile supraviețuitorilor sunt cutremurătoare. Oricine a dat ordine și a contribuit la toate acestea este responsabil în fața istoriei. Iar mareșalul Ion Antonescu, ne arată dovezile istorice, este unul dintre responsabilii pentru ce s-a întâmplat pe teritoriul României și pe cele prin care a trecut armata română sub comanda sa.”
Este de menționat că acest demers nu este singular în istoria Universității din București, imediat după Revoluția din 1989 Senatul UB adoptând decizia de a retrage titlul președintelui Nicolae Ceaușescu ca urmare a rolului nefast pe care l-a avut în evoluția României”, a spus Marian Preda.
Senatul Universității din București a decis constituirea unei comisii de analiză a titlurilor onorifice de Doctor Honoris Causa acordate în toată perioada regimurilor dictatoriale din România, decizia venind să reconfirme angajamentul ferm al Universității din București față de valorile esențiale ale umanității, libertate, demnitate și respectul față de democrație și statul de drept.
Să-l facă pe Alexandru Florian DHC, că văd că asta e mersul.
Pe de o parte acordarea DHC unor politruci este o porcărie non intelectuală. Așa fac rectorii pupincuriști, dau premii politrucilor.
Pe de altă parte, rectorul UB e un alt pupincurist care mai pune o cărămidă simbolică la umilirea poporului român de către instituții conduse de foști bolșevici minorități naționale din jurul Anei Pauker și a lui Nicholschi care nu și au cerut niciodată iertare pentru rolul lor in genocidul contra poporului român.
răscolirea trecutului de către acest rector servil e ipocrită și unilaterală, cât timp rectorul UB devine slugoiul lui Alexandru Florian, fiul bolșevicului șef Radu Florian. Cam atât cu claritatea morală. Aceeași telenovelă cu Tismăneanu fiu de bolșevic ajuns moralist istoric.
Acum se pregătesc să reducă masiv locurile Facultății de Teologie. SRI trebuie să plătească pentru asta.
UB a devenit o rușine a învățământului superior din România. Bine că are cursuri despre ideologia woke, că în rest e varză!
Absolut vomitiv! De la începutul anului, parcă înfuriați la culme de îndrăzneala românilor de la sfârșitul lui 2022, prin care s-a ]mpiedicat demolarea bustului lui Mircea Vulcănescu din Parcul Ștefan din București, talmudiștii de la Elie Wiesel au asmuțit toate cozile de topor asupra a tot ce e românesc și creștin. Nu mă număr defel printre admiratorii lui Ion Antonescu (responsabil printre altele de lovitura de stat din ianuarie 1941 – așa-zisa rebeliune legionară și de prigoana și crimele împotriva membrilor Gărzii de Fier), dar cred că retragerea unui titlu academic sau universitar ar trebui să se facă pe criterii strict profesionale. În mod obiectiv. Elenei Ceaușescu de pildă poți să îi retragi toate titlurile academice pe baza faptului că era semi-analfabetă și în mod clar nu numai că nu a scris, dar nici nu a citit (de înțeles nici vorbă) știința despre polimeri publicată în numele ei. Dar nu pentru faptul că ar fi fost șefa cabinetului 2 sau că a fost, alături de soțul ei, chiar o criminală (Revolta din ’89). Motivele pentru care a fost acordat un titlu, acesta trebuie cercetat. Ne întoarcem cu pași din ce în ce mai repezi în anii ’50. Nimic nou sub soare, boala cozii de topor, care infestase și atunci mediul academic la vârf, a reizbucnit și amenință cu o pandemie mai ceva decât “covrigul”.
Cum isi dau unii de treaba…in lipsa altor realizari
Astia is mai corecti politic decat li se cere.