Câteva sute de persoane s-au adunat din nou în fața Catedralei Mitropolitane din Iași, pentru a protesta împotriva interdicțiilor impuse pelerinilor veniți din țară pentru a se închina moaștelor Sfintei Parascheva, informează Ziarul de Iași.
Aceștia au manifestat pașnic, cântând imne creștine și rugându-se împreună. Împreună cu preoții prezenți au rostit Acatistul Sfintei Parascheva.
Acesta este al doilea protest în Iași împotriva restricțiilor impuse Bisericii pentru pelerinajul de Sfânta Parascheva.

Dragi prieteni,
dacă doriți o presă independentă, trebuie s-o susțineți. În România, mediul economic este conectat la sistemul global și nu există, precum în Statele Unite sau alte țări, companii care să-și asume susținerea cauzei naționale.
Recenta criză a arătat câtă nevoie există pentru o presă independentă, care să nu depindă de subvențiile guvernamentale și de banii multinaționalelor.
Trebuie să știți: nimeni nu-mi „editează” ideile și materialele publicate. Sunt un om liber. Dacă îți place și dorești să citești și în continuare materiale pe R3Media, contribuie și tu printr-o donație, oricât de mică. Împreună, putem reuși multe.
Mulțumesc.
Mihai Șomănescu
Publisher R3Media