joi, februarie 22, 2024
ACTUALITATECalendarul zilei 22 martie: 46 de ani de la decizia de a...

Calendarul zilei 22 martie: 46 de ani de la decizia de a se construi Casa Poporului (Palatul Parlamentului), cea mai mare clădire administrativă din lume. Prețul: demolarea unei treimi din centrul istoric al Capitalei

Pe 22 martie 1977, în cadrul unei şedinţe a Comitetului Central al Partidului Comunist Român, s-a hotărât trecerea la edificarea în Bucureşti a unui nou centru politico-administrativ al ţării. Lucrările, care au început în 1978, au avut drept consecinţă demolarea a circa unei treimi din suprafaţa zonei centrale a oraşului (o mare parte din cartierele 13 Septembrie, Uranus, Unirii, Dudeşti, Muncii ş.a.). În perioada 1981-1988 au fost distruse mii de locuinţe, numeroase monumente de artă, clădiri istorice şi biserici, în zonă construindu-se aşa-numita „Casă a Poporului” şi Bd. Victoria Socialismului (astăzi, Palatul Parlamentului şi Bd. Unirii).

Conform World Records Academy, Palatul Parlamentului este cea mai mare clădire administrativă pentru uz civil ca suprafață din lume, cea mai scumpă clădire administrativă din lume, și cea mai grea clădire din lume.

„Omologul” său în domeniul militar este Pentagonul, relevă același „World Records Academy”. Istoria „Casei Poporului” sau a Palatului Parlamentului începe de la o idee a regelui Carol al II-lea din 1935, în al cărei proiect era prevăzută construirea Camerei Deputaților pe Dealul Arsenalului. Acest proiect fusese conceput de cei mai mari arhitecți ai vremii. În 1938 s-a anunțat începerea demolărilor în vederea deschiderii acestui ax. A venit al Doilea Război Mondial și lucrurile au rămas doar pe hârtie.

Citești și ajuți! Cumpără cartea: Istoria Românilor, de Petre P. Panaitescu, vei contribui la susținerea libertății ideilor și implicit, a siteului R3media

Nicolae Ceaușescu, impresionat de către felul în care arătau China și Coreea de Nord, decide să transforme Bucureștiul astfel încât să semene cu ce a văzut în Asia. Pretextul ideal a venit după cutremurul devastator din 1977.

În anii 1978-79 a avut loc un concurs la nivel național pentru reconstruirea Bucureștiului. Concursul a durat aproape 4 ani și a fost câștigat de Anca Petrescu, o tânără arhitectă de numai 28 de ani, care a fost numită arhitect șef a acestui proiect excepțional de controversat.

Șantierul propriu-zis a început în anii 1980 cu demolarea a peste 7 km² din vechiul centru al capitalei și relocația a peste 40.000 de oameni din această zonă. Între clădirile dispărute se numără Mănăstirea Văcărești, Spitalul Brâncovenesc, Arhivele Naționale, Stadionul Republicii, etc. Lucrările s-au efectuat cu munca forțată a militarilor în termen și astfel costul a fost redus la minimum

Acest proiect de reconstruire a Bucureștiului, cuprindea o serie de clădiri cum ar fi: Palatul Parlamentului – Casa Republicii, Ministerul Apărării Naționale, Casa Radio, Hotelul Marriott – Casa de Oaspeți, Casa Academiei Române, Parcul Izvor și Bulevardul Unirii – Victoria Socialismului.

În 1989 costurile clădirii erau estimate la 1.75 miliarde dolari SUA, iar în 2006 la 3 miliarde Euro [14].

Au muncit 20.000 muncitori, 5000 soldați, 700 arhitecți, o armată de așa-ziși „voluntari”, în condiții grele, 3 schimburi timp de 7 ani. Nu se știe numărul victimelor acesta fiind un subiect tabu, autoritățile comuniste nedorind publicarea datelor, cei ce au lucrat pe acest șantier declară că au fost victime.

Dimensiunile clădirii

  • lungime – 270 metri
  • lățime – 245 metri
  • înălțime – 86 metri (peste cota 0)
  • adâncime 92 metri (sub nivelul solului)
  • suprafața construită la sol – 66.000 metri pătrați

Resurse folosite

Pentru realizarea acestei impunătoare clădiri s-au folosit:

  • 1.000.000 m³ de marmură
  • 5.500 de tone de ciment
  • 7.000 de tone de oțel
  • 2.000.000 de tone de nisip[16]
  • 1.000 de tone de bazalt
  • 900.000 m³ de esențe de lemn
  • 3.500 de tone de cristal
  • 200.000 m³ de sticlă
  • 15.000 de candelabre
  • 220.000 m² de covoare
  • 3.500 m² de piele.
spot_img

CITEȘTE MAI MULT

PARTENERI

Loading RSS Feed

Loading RSS Feed

2 COMENTARII

  1. Stadionul ANEF (Republicii i-au spus comuniștii după ce au luat cu ajutorul tancurilor sovietice puterea în România) era o bijuterie. În afară de fostul “23 august”, cred că era singurul la ora aceea în București (nu știu dacă și în țară) care avea reflectoare. Acolo i-am văzut jucând, copil fiind, pe Balaci și Dobrin. Traversând ANEF-ul, ajungeam pe Uranus, de unde, după antrenament (practicam fotbal la Progresul – numit apoi FC Național), îmi luam cornuri calde de la magazinul fabricii de pâine “Spicul Roșu”. Pe “Uranus” nici nu ziceai că ești în București, mai degrabă în Brașov.Doar uitându-te la această monstruozitate îți dai seama de caracterul psihotic al lui Ceaușescu. Numai oameni profund complexați, cum sunt toți dictatorii, au tendința de a construi hidoșenii monumentale, cu atât mai mari și mai grotești cu cât caracterul lor este mai mic. Nu o să mă obișnuiesc niciodată, de câte ori merg cu mașina pe Bulevardul Unirii, în zare văd această monstruozitate, care îmi pare ca o piază rea ce va sta în veci deasupra Bucureștiului.

  2. „În anii 1978-79 a avut loc un concurs la nivel național pentru reconstruirea Bucureștiului. Concursul a durat aproape 4 ani și a fost câștigat de Anca Petrescu, o tânără arhitectă de numai 28 de ani, care a fost numită arhitect șef a acestui proiect excepțional de controversat.”

    Seriozitatea acestui concurs n-am văzut-o nicăieri contestată. Nu-i păcat să rămână caz singular (de detaliu necriticat) ? Nu-i atipic pentru un regim profund corupt să fi ținut un astfel de concurs ? Arhitectei nu i s-a găsit nimic (nici măcar numele) ?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

38,400FaniÎmi place

CELE MAI CITITE 24 h

Articole RELAȚIONATE