Testele clinice pentru două vaccinuri anti-Covid, administrate cu ajutorul unui spray nazal dezvoltat în Thailanda, ar trebui să înceapă până la sfârșitul acestui an, informează The Straits Times, citat de Aleph News.
Doar 6,8% din populația de 66 de milioane a Thailandei s-a vaccinat cu ambele doze.
Dezvoltate de Centrul Național pentru Inginerie Genetică și Biotehnologie, vaccinurile se bazează pe adenovirus și gripă, a declarat purtătorul de cuvânt adjunct al guvernului, Ratchada Thanadirek.
Hrănește bine(le)! Cumpără suplimentul alimentar Lăptișor de matcă crud și vei contribui la susținerea siteului R3media.
După efectuarea testelor pe șoareci, prima fază a testelor pe oameni ar trebui să înceapă până la sfârșitul acestui an, în așteptarea aprobării din partea autorității de reglementare a alimentelor și medicamentelor. Va fi testată, de asemenea, protecția împotriva variantei Delta, a declarat Ratchada, urmând ca a doua fază să aibă loc în martie anul viitor.
În Thailanda, campania de vaccinare a funcționat cu trei vaccinuri disponibile: Sinovac, AstraZeneca și Sinopharm.























