vineri, februarie 14, 2025
ACTUALITATESubsolul bisericii din satul Giroc a devenit a doua casă pentru copiii...

Subsolul bisericii din satul Giroc a devenit a doua casă pentru copiii sărmani. Preot şi înger păzitor pentru o mie de copii

Zilnic, 15 copii sărmani primesc mâncare, afecţiune, atenţie şi ajutor la teme la subsolul bisericii din satul Giroc, judeţul Timişoara. Spaţiul a fost transformat într-un centru de zi, un loc luminos pentru 15 copii proveniţi din familii sărmane. Ideea i-a venit părintelui Marius Sonea, care a reuşit să îşi împlinească visul de a fi de ajutor unor sărmani copii prin Asociaţia „Sfântul Dimitrie”, informează TVR Timişoara.

Andrei, un băieţel de 7 ani, vine aici împreună cu cei 6 fraţi ai lui, cu toţii crescuţi de mătuşa lor. El a cunoscut multă durere după ce mama a murit de cancer, iar tatăl i-a părăsit. Acum, mătuşa face faţă cu greu misiunii de a-i creşte pe copii, iar ajutorul preotului i-a uşurat mult viaţa acesteia, care, singură, se îngrijeşte de opt copii: „Ştiu că sunt acolo (n.r. la biserică) şi că sunt bine şi că sunt oameni care stau acolo la after-school şi eu pot să mă duc la serviciu. Nu ştiu dacă noi oamenii putem să îi mulţumim. Doar să ne rugăm, pentru el şi pentru copii, că ei au mare nevoie de el”, a declarat Daniela Andrei Şantal, mătuşa copiilor orfani.

La centru, părintele e ajutat de mai mulţi voluntari din sat. Carla este unul dintre ei. Vine aici cu mama ei: „Mă simt bine, când copiii vin la tine, te îmbrăţişează, îţi fac felicitări, e o onoare să vii aici”, spune Carla Baici, 13 ani, voluntar.

În afară de aceşti copii care frecventează centrul de la biserică în fiecare zi, sunt alţi aproape o mie în Timiş şi Caraş-Severin pentru care preotul şi voluntarii sunt adevăraţi îngeri păzitori. „Derulăm câteva campanii mari şi anume «Campania de Crăciun – un copil pentru fiecare», în cadrul căreia le asigurăm îmbrăcăminte, încălţăminte, jucarii şi dulciuri, toate noi, care vin datorită contribuţiei oamenilor care ne sunt alături. Altă campanie este cea de la Paşte. Anul acesta, peste 20 de tone de alimente am adunat şi le-am distribuit în tot judeţul”, declară preotul Marius Sonea din comuna Giroc. Acesta nu vrea să se oprească aici. Îşi doreşte să realizeze şi un adăpost de noapte pentru tineri sărmani, inclusiv pentru cei fără casă.

Consiliul Judeţean Timiş s-a alăturat proiectului, găzduind pe 15 iunie un concert caritabil susţinut de artişti de la Opera Naţională Română din Timişoara, informează Ziua de Vest. Totul pentru susţinerea Asociaţiei Filantropice Ortodoxe „Sfântul Dimitrie” din Giroc.

Dacă şi dumneavoastră ştiţi copii aflaţi în pericol şi care au nevoie de ajutor puteţi apela numărul de urgenţă 119.

CITEȘTE MAI MULT

PARTENERI

Loading RSS Feed

Loading RSS Feed

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

38,500FaniÎmi place

CELE MAI CITITE 24 h

Articole RELAȚIONATE