News ȘTIRI Mecanismul imigraţiei ilegale în Uniunea Europeană: O concepţie alternativă în privinţa fenomenului...

Mecanismul imigraţiei ilegale în Uniunea Europeană: O concepţie alternativă în privinţa fenomenului migraţionist

Fostul politician social-democrat german Thilo Sarrazin s-a remarcat în ultimul deceniu prin cărţile sale cu o orientare profund „incorectă politic” şi în totală contradicţie cu linia politică oficială a Germaniei şi a UE. Tema sa predilectă o constituie efectele pe termen lung ale migraţiei din spaţiul islamic în ţările Europei occidentale. Abordarea documentată şi lucidă, analizele sale pertinente şi tăioase, care spun lucrurilor pe nume, i-au creat faima unui autor incomod şi tocmai de aceea „controversat” în viziunea presei şi a politicii mainstream.

Datorită atitudinii sale, Sarrazin a fost tras de propriul partid (SPD) de mai multă vreme pe linie moartă. Tentative repetate de excludere a sa au eşuat din motive formale până când, în vara acestui an, Thilo Sarrazin a fost în cele din urmă scos de pe lista membrilor SPD sub argumentul „rasismului” şi „islamofobiei”. Aceasta deşi el susţine că niciun fragment din cărţile sale nu poate fi calificat astfel, toate cele scrise de el constituind adevăruri documentate.

Pentru edificarea cititorilor, prezentăm opinia lui Thilo Sarrazin expusă într-un articol în care tematizează lecţiile incidentelor din lagărul de la Moria de pe insula Lesbos şi în care analizează cu acribie mecanismul imigraţiei ilegale în UE. Astfel se poate înţelege de ce până şi aceia a căror cerere de azil este în primă instanţă respinsă (adică majoritatea), pot găsi felurite portiţe juridice pentru a rămâne într-o formă sau alta, beneficiind şi de generoasa asistenţă a unei adevărate „industrii a migraţiei” promovată de o serie de ONG-uri progresiste.

În opinia lui Sarrazin, incidentele din lagărul de refugiaţi din Moria au revelat contradicţiile interne şi deficitele conceptuale ale politicii europene în privinţa azilului, refugiaţilor şi migraţiei. Poarta de intrare în Europa a imigranţilor provenind din Africa şi Asia de vest o constituie dreptul de a solicita azil politic sau protecţie conform Convenţiei de la Geneva privind statutul refugiaţilor.

În termeni simplificaţi, dreptul în vigoare permite celui care păşeşte pe teritoriul unui stat UE să depună o cerere de azil politic sau pentru recunoaşterea statutului de refugiat în sensul Convenţiei de la Geneva. Procedurile aferente sunt laborioase şi necesită timp. Cei cărora nu li se recunoaşte statutul de refugiat sau dreptul la azil politic, ar trebui în principiu să părăsească teritoriul UE. De facto însă astfel de expulzări nu au loc decât într-un număr foarte mic.

Afluxul imigraţionist este într-o creştere continuă, potenţat atât de activitatea traficanţilor de persoane, cât şi de relatările acelor „fericiţi” care au răzbit în drumul lor către Europa. Cel care a pus piciorul pe teritoriul european şi depune o cerere de azil sau de recunoaştere a statutului de refugiat, primeşte în primă instanţă un drept de şedere temporară. Iar experienţa arată că în marea majoritate a cazurilor acesta se transformă cu timpul într-un drept de rezidenţă permanentă.

Chiar dacă în Europa ar exista un cadru juridic unitar în privinţa imigraţiei, azilului şi rezidenţei, pot fi remarcate o serie de probleme concrete grave. În primul rând ar fi protecţia insuficientă sau chiar inexistentă a graniţelor, ceea ce generează practic un aflux în principiu nelimitat de imigranţi. Aceasta e urmată de durata mare a procedurilor juridice, precum şi de imposibilitatea de a-i expulza pe cei ale căror cereri au fost respinse.

În cazul particular al Germaniei se pune şi problema, chiar şi în cazul unui sistem european unitar, că după o perioadă de tranziţie imigranţii profită de dreptul la liberă circulaţie în cadrul UE şi îşi aleg astfel ţara de rezidenţă dintre cele cu un standard de viaţă printre cele mai ridicate şi cu un sistem social generos. Ţinta predilectă a acestui val imigraţionist o constituie astfel Germania, care e nevoită să preia principala povară a sa.

Numai că în UE nu există de fapt un cadru juridic unitar privind acest domeniu, ceea ce agravează şi mai mult problemele existente. Datorită poziţionării sale geografice, o ţară precum Grecia constituie principala poartă de intrare a migranţilor din Africa sau Asia de vest. Din cauza reglementărilor europene, împiedicarea cu forţa a acostării bărcilor cu migranţi pe coastele insulelor din Marea Egee nu este permisă. Datorită apropierii geografice a acestor insule de coasta Turciei, Grecia este practic neputincioasă în a împiedica acest aflux şi depinde de bunăvoinţa şi disponibilitatea la cooperare a Turciei. Acordul din aprilie 2016 dintre UE şi Turcia, care condiţiona cooperarea acesteia din urmă de plata a miliarde de euro, nu a dus decât la o rezolvare incompletă a problemelor.

Pe fondul unei administraţii defectuoase, procesarea cererilor de azil de către Grecia are loc cu mari întârzieri. Faptul duce la acumularea tot mai accentuată de migranţi în lagărele de pe insulele greceşti. Dacă s-ar reuşi depăşirea acestor blocaje, s-ar putea crea mai mult spaţiu în aceste lagăre. Condiţiile de trai de acolo s-ar putea îmbunătăţi. Numai că atunci, datorită lanţului de comunicare al migranţilor între ei şi cu ţările lor de origine, acest fapt s-ar afla cu repeziciune până în Afganistan, Pakistan sau Eritrea, iar fluxul migraţionist ar căpăta o amploare sporită. S-ar ajunge astfel la un blocaj pe teritoriul continental al Greciei datorită azilanţilor sau refugiaţilor al căror statut este recunoscut oficial. Presiunea în privinţa unui mecanism european de redistribuire ar începe să crească. Şi indiferent cum ar arăta acesta, majoritatea celor cu drept legal de şedere s-ar îndrepta în cele din urmă oricum spre Germania.

În acest caz ar rămâne nerezolvată problema celor care nu primesc dreptul legal de şedere, dar nici nu pot fi repatriaţi în ţările lor de origine.
Acest fapt arată necesitatea următoarelor măsuri. În primul rând Europa are nevoie de o protecţie eficientă a frontierelor externe, care să împiedice trecerea ilegală a acestor graniţe. Protecţia şi îngrijirea refugiaţilor trebuie să se desfăşoare pe continentele respective, cât mai aproape de ţările lor de origine. Cererile de azil politic ar urma să fie depuse în afara graniţelor Uniunii, în centre de tranzit extrateritoriale, iar orice trecere ilegală a frontierei trebuie să ducă la pierderea dreptului la azil. Imigranţii ilegali, a căror cerere de azil este respinsă, trebuie repatriaţi, la nevoie sub protecţie militară.

Dacă în ţările de origine ale migranţilor va merge vestea că drumul spre Europa a devenit greu, sau chiar imposibil, atunci şi numărul celor care vor porni la un astfel de drum se va reduce în mod dramatic.

În caz că măsurile expuse de mai sus nu sunt adoptate sub o formă sau alta, atunci toate acţiunile din jurul problematicii refugiaţilor şi azilanţilor din Grecia nu vor însemna nimic mai mult decât nişte gesturi politice simbolice. La acest capitol se încadrează şi preluarea de către Germania a 1550 de refugiaţi recunoscuţi din lagărele greceşti. Este semnificativ faptul că în afară de Luxemburg, nicio altă ţară europeană nu s-a alăturat acestei iniţiative, arată Thilo Sarrazin la finalul articolului său.

Analiza sa realistă, care merge la rădăcina problemei, are drept concluzie adoptarea unei politici ferme de descurajare a migraţiei, spre deosebire de atitudinea oficială a UE, îndreptată mai degrabă înspre gestionarea ordonată şi legalizarea acestui fenomen, care este însă puternic criticată din direcţia ţărilor din grupul de la Vişegrad.

Până la un consens european în această privinţă e încă o cale lungă, dacă nu cumva, în lumina atitudinii celor care mizează pe cartea migraţiei cu orice preţ, un asemenea deziderat nu va rămâne altceva decât o utopie.

Dragi prieteni,

dacă doriți o presă independentă, trebuie s-o susțineți. În România, mediul economic este conectat la sistemul globalist și nu există, precum în Statele Unite sau alte țări, companii care să-și asume cauze conservatoare și/sau naționale.

Recenta criză a arătat câtă nevoie există pentru o presă independentă, care să nu depindă de subvențiile guvernamentale și de banii multinaționalelor.

Nimeni nu-mi „editează” ideile și materialele publicate. Sunt un om liber. Dacă dorești să ai ce citi în continuare, contribuie și tu printr-o donație, oricât de mică. Împreună, putem reuși multe.

Mulțumesc.

Mihai Șomănescu
Publisher R3Media

MAI MULTE DE LA ACELAȘI AUTOR

IMPORTANT

Campania R3Media a strâns 3.440 de lei din cei 17.561 lei...

Dragi prieteni ai R3Media, sunteți extraordinari! Campania de donații pentru luna septembrie s-a încheiat ieri cu un bilanț care mi-a depășit așteptările: din necesarul de...

Cele mai citite

Articole relaționate