miercuri, februarie 19, 2025
ACTUALITATESpitalul de Urgenţă din Miercurea Ciuc sistează intervențiile chirurgicale și se reorganizează....

Spitalul de Urgenţă din Miercurea Ciuc sistează intervențiile chirurgicale și se reorganizează. Ortopedia se mută la cardiologie, neurologia preia o parte din medicina internă

Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) din Miercurea Ciuc a anunțat, luni, printr-un comunicat de presă, că sistează intervenţiile chirurgicale timp de o săptămână pentru pacienţii cronici şi reorganizează mai multe secţii, în contextul în care a crescut numărul de persoane infectate cu coronavirus.

Potrivit sursei citate, luni dimineaţă, la SJU Miercurea Ciuc erau internaţi 82 de pacienţi cu covid şi nouă pacienţi cu suspiciunea infecţiei. Doi bolnavi covid au nevoie de tratament de terapie intensivă.

În acest context, SJU a decis să sisteaze intervențiile chirurgicale pentru pacienții cronici, perioada 26-30 octombrie 2020. Acești pacienți sunt anunțați și vor fi reprogramați, se precizează în comunicatul transmis de SJU Miercurea Ciuc.

Ambulatoriile de specialitate al spitalului funcționează în continuare, cu programul redus de până acum, pacienții sunt programați la 30 de minute.

„Se continuă triajul în poarta unităţii, pacienţii fiind rugaţi să coopereze cu personalul spitalului, să ofere datele cerute şi să respecte îndrumarea primită”, se precizează în comunicat.

În ceea ce privește reorganizarea în cadrul SJU, s-a instalat un cort în curtea spitalului, unde trebuie să aștepte pacienții cu forme ușoare.

În plus, se precizează în comunicat, secţia ortopedie s-a mutat la secţia cardiologie, care s-a restrâns, creând spaţii pentru aceasta.

Totodată, secţia de medicină internă se va transforma, în caz de necesitate, în zonă tampon pentru pacienţi cu testul  negativ, dar cu suspiciunea bolii covid, iar secţia de neurologie se va restrânge şi va elibera paturi pentru cazurile de la medicină internă.

Nu în ultimul rând, s-a decis suspendarea concediilor de odihnă pentru personalul spitalului, începând cu 1 noiembrie.

Măsurile de siguranță au fost luate pentru îngrijirea pacienților, se arată în comunicat.

CITEȘTE MAI MULT

PARTENERI

Loading RSS Feed

Loading RSS Feed

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

38,500FaniÎmi place

CELE MAI CITITE 24 h

Articole RELAȚIONATE