sâmbătă, mai 18, 2024
ACTUALITATESecularistul Macron spune că reconstrucția catedralei Notre Dame este „o imagine formidabilă...

Secularistul Macron spune că reconstrucția catedralei Notre Dame este „o imagine formidabilă a speranţei şi a unei Franţe care ştie să se ridice din nou”

Președintele Franței, Emmanuel Macron, a anunțat că lucrările pentru renovarea catedralei Notre-Dame din Paris merg conform planului și că redeschiderea va avea loc peste un an, pe 8 decembrie, informează AFP.

Conform sursei citate, Macron s-a deplasat pe șantier pentru a da startul numărătorii inverse ce vizează cele 365 de zile care au mai rămas până la redeschiderea catedralei Notre-Dame, prevăzută să aibă loc pe 8 decembrie 2024. El a salutat şi montarea noii fleşe, care, la înălţimea de 96 de metri, a reapărut în ultimele zile pe cerul parizian, în spatele unor schele, peste care a fost adăugată începând de miercuri şi o cruce, în aşteptarea statuetei cocoşului, ce urmează să fie binecuvântată în curând, conform tradiţiei catolice.

Macron, șeful unui stat care se laudă cu laicitatea sa, a spus că această Catedrală este simbolul Franței.

„Este o imagine formidabilă a speranţei şi a unei Franţe care ştie să se ridice din nou”, a adăugat el în faţa jurnaliştilor, citați de Agerpres.

Emmanuel Macron a evocat „un moment atât important, cât şi emoţionant”, care demonstrează „progresul extraordinar” al „acestui şantier care părea imposibil”.

De asemenea, preşedintele Franţei a anunţat că îl va invita pe papa Francisc să asiste la redeschiderea Catedralei Notre-Dame.

„Sper că da, în orice caz noi îl vom invita”, a răspuns şeful statului francez într-un interviu pentru France 2, după ce a fost întrebat despre o posibilă prezenţă a suveranului pontif la Paris. „Invitaţia va fi făcută. Însă nu depinde de mine să răspund în numele lui” a adăugat Emmanuel Macron.

Catedrala a ars pe 15 aprilie 2019.

CITEȘTE MAI MULT

PARTENERI

Loading RSS Feed

Loading RSS Feed

 

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

38,400FaniÎmi place

CELE MAI CITITE 24 h

Articole RELAȚIONATE