Comisia de Învățământ a Camerei Deputaților a adoptat un amendament la legea învățământului preuniversitar care prevede că elevii de la profilele umaniste pot alege Religia ca materie de examen la Bacalaureat, informează Basilica.
Potrivit amendamentului adoptat, examenul naţional de bacalaureat constă în susţinerea probelor scrise, obligatorii, specifice profilului sau specializării şi sunt desfăşurate după cum urmează: pentru profilul umanist, specializarea ştiinţe sociale, din filiera teoretică, două probe scrise, dintre care o probă obligatorie la istorie şi o probă la o disciplină relevantă pentru profilul umanist, la alegere între Geografie şi ştiinţe socio-umane şi anume: Logică, Psihologie, Sociologie, Economie, Filosofie sau Religie.
Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, a precizat că decizia reprezintă „un act firesc care responsabilizează și mai mult cultele religioase”.
Citești și ajuți! Cumpără cartea: Dacă Dumnezeu nu ar exista de G.K. Chesterton vei contribui la susținerea libertății ideilor și implicit, a siteului R3media.
„Aprobarea Religiei ca materie eligibilă la Bacalaureat este un act firesc, împlinit în perfectă concordanță cu statutul unei discipline care face parte din trunchiul comun al programei școlare, un act care, simultan, responsabilizează și mai mult cultele religioase”.
„Acestea trebuie să propună și să susțină constant o tematică demnă de statutul cultural al acestei materii studiate în școală, rolul acesteia din urmă fiind transmiterea cunoașterii formatoare atât intelectual, cât și moral”, a subliniat Vasile Bănescu.
Amintim că în data de 15 martie, cultele din România au solicitat Ministerului Educației introducerea materiei „Religie” între probele pe care un elev le poate alege pentru Bacalaureat.
Înscrierea elevului pentru a frecventa orele de religie se face prin cererea scrisă a elevului major sau a părinţilor/reprezentantului legal, pentru elevul minor. Schimbarea acestei opţiuni se face tot prin cerere scrisă. În cazul în care elevul nu frecventează orele de religie, situaţia şcolară se încheie fără disciplina Religie. În mod similar, se procedează şi pentru elevul căruia, din motive obiective, nu i s-au asigurat condiţiile pentru frecventarea orelor la această disciplină. Elevului care nu frecventează orele de religie i se va asigura prezenţa în unitatea de învăţământ pe durata derulării cursurilor, prevede un alt amendament adoptat de comisia amintită.
Perfect, dar ar trebui ca religia să fie materie opțională de bacalaureat și la profilul real.
Da, e ciudat că numai la uman. Ca și cum matematicienii nu au treabă cu Dumnezeu…