Din păcate, nu e vorba despre o dezvoltare culturală, economică sau teritorială. Nici măcar una demografică.
M-am întors de curând de pe litoralul românesc și e pentru prima oară când observ, cu ochiul liber, cât de mult s-a îngrășat nația noastră în ultimii ani.
Din păcate, dacă la adulți treaba e acceptabilă situația este mult mai gravă la copii. Cred că n-am văzut în viața mea atâția copii grași, obezi de-a dreptul.
Problema nu este una de ordin estetic, deși nici asta nu este de neglijat, ci una ce ține de sănătatea copiilor și până la urmă, a nației noastre.
Mă întreb, ca tată a doi copii, cum de părinții își otrăvesc veseli copiii, băgându-le în gură toate prostiile. Am rămas cu gura căscată, la propriu, când am văzut săptămâna trecută un copil mega gras, mâncând sub ochii părinților un corn cu ciocolată înmuiat în…Coca-Cola.
Și ta-su părea mândru de isprava copilului. Dar oare, ca tată, nu-ți pui nicio o întrebare când vezi că fi-tu are țâțele mai mari ca ale soției tale?
Nu ți se aprinde niciun beculeț când vezi că băiatul tău arată, la 8-9 ani, ca un butoi plin cu varză?
Problemele cauzate și facilitate de obezitate sunt multe și grele. Chiar folosim internetul doar pentru glume pe facebook?
OK, toți avem tendința să ne vedem copiii mai frumoși și mai buni decât sunt. Dar uită-te la copilul tău și la tine: așa arătai tu la 10 ani?
Îmi aduc aminte că în școală, în generația mea, copiii obezi erau rari, de unde erau și porecliți „Grasu”. Tocmai că pentru erau rarissimi și astfel ușor de identificat.
Unde ajungem? Părinți, treziți-vă! Uitați-vă la fotografiile de familie, erau pline de obezi? Nu cred.
La problema obezității se adaugă și demența digitală. Prea mulți părinți, din comoditate, își plantează copilul în fața unui telefon sau tabletă, cu prima ocazie: fie că e la masă sau la plajă.
Aici, situația este și mai strigătoare la cer: dacă tu, ca părinte, vezi că sunt atăția copii mici care mănâncă fără să fie hipnotizați de telefon, care se joacă pe plajă doar cu apă și nisip, ce scuză ai că-ți abuzezi copilul în asemenea hal?
Căci, să pui un copil de 2-3 ani în fața unui ecran, cu orele, exact asta este: ABUZ. Nu există nimic altceva decât comoditatea ta, ca părinte.
Dar nu te gândești, exact ca și-n cazul obezității, că lenea ta de azi o vei plăti însutit când te vei duce cu el prin spitale, încercând să tratezi cancere, depresii, probleme cardiace și restul?
Chiar nu vedem că numărul de cancere și de depresii la copii a explodat în ultimii ani? Deșteptați-vă părinți, că ați dormit destul!
Da… Doar că nici la adulți treaba nu e acceptabilă. Dimpotrivă, e chiar mai gravă pentru că de acolo pleacă totul. Un cap al familiei fără stăpânire de sine nu mai are autoritate și pierde și familia. Ce respect mai poți impune și ce pretenții mai poți avea de la copil când ca tată tu ești aidoma unui sac de cartofi? Transmiți deja la nivel instinctiv că nu mai ești de luat în serios.
Apoi mai e și problema modelelor. Ne place sau nu, esteticul primează. Oricât ne-am amăgi cu dulcegării ca “o carte nu se judecă după copertă” sau “important e să te simți bine”, o corelație tot există și nu degeaba avem ochi și intuiție. De la statui la personalități, nu mai avem modele la care să privim cu admirație și să vrem să le semănăm trupește. E prea superficial pentru noi, intelectualii. Iar cercul vicios se lărgește: cu cât îngălarea îi îngrașă pe mai mulți, cu atât și cei rămași vor avea etaloane greșite la care să se raporteze. Ca-n final să nu le rămână decât să pretindă a fi iubiți așa cum sunt, încurajându-i la fel și pe alții, altfel se vor plânge de masculinitate toxică, bullying, discriminare, etc.
Iar situația e cu atât mai puțin îmbucurătoare cu cât și sedentarismul crește. Deci de unde înainte era suficientă o dietă echilibrată, treburile gospodărești necesitând suficient efort fizic, în curând va fi nevoie de măsuri active pentru a combate lipsa de mișcare, mai ales la copiii care au pierdut startul.
Cred că ar fi binevenit un ghid de bună creștere fizică pentru familie: părinții să-și învețe copiii să fie maimuțici în joacă, să se cațere să aibă măcar forță-n trunchi, să alerge ca să se țină drepți pe picioare, iar copiii să-nvețe să aibă motive reale de mândrie cu ei înșiși, că au muncit să fie rapizi, nu că le-au luat părinții telefon mai bun, să se-ntreacă unii pe alții și să se-ajute să crească.
Oooo….ce articol incorect politic, domnule Șomănescu….Problema este de mai bine de 10 ani și se agravează pe zi ce trece. Dacă vreți să revedeți oameni frumoși și normali, uitați-vă la filmele din perioada comunistă. Pe lângă actori, erau sute și mii de figuranți, se filmau oamenii la plajă, pe străzi…Mie îmi place să mă uit pentru că văd cum arăta România: curată, ordonată, cu oameni îmbrăcați frumos și fără grași….Doar după 50 de ani mai vedeai femei plinuțe sau burți la bărbați….În rest erau fotomodele….Alimentația rațională dădea roade! Chiar era rațională, în ciuda prostiei noastre și a manipulărilor la care am fost supuși mai ales din vest.
Pe vremea mea, în toată școala, era o singură fată obeză (stătea în bloc cu mine), deci una din câteva mii de copii….Bineînțeles că era ținta miștourilor tuturor, dar din păcate nu a funcționat, pentru că maică-sa era cam redusă mintal.
De la fata mea știu că la școala de azi, copiii se feresc de sport ca Necuratu de tămâie….fetele nu știu cum să se ascundă prin vestiare sau să spună că sunt indispuse.
„Deșteptați-vă părinți, că ați dormit destul!”
Ați cerut oamenilor să își caute părinți pe care să îi deștepte. Eu zic că vocativul „părinți” trebuie separat prin virgule (două, când are două „granițe” cu propoziția/fraza).
Sare în ochi că nu spuneți nimic de peste 30 de ani, deși problema există de decenii. Am un prieten de dreapta (singurul – fost, evident), al cărui frate a fost bătut crunt de „mineri” (știu că v-am mai spus), drept care BOR (zice-se) l-a ajutat să treacă Oceanul. Acolo (ucrainenii sunt și în guvernul central), s-a lăsat de meseria de inginer ceaușist și a revenit la meseria bunicului: Dreptul. Doar că bunicul mai apărase și comuniști – pe la finele anilor ’30; el s-a dedicat ajutorării celor ce fug de dictaturi.
Fratele său – prietenul meu – a învățat multe de la revoluționarul său frate. Una din cugetări era:
„SUA, unde (ȘI) săracii sunt grași …” – semn de … bunăstare. Putea crede cineva că noi vom fenta bunăstarea ? Priviți pozele de-acum 7 zile exact.
Dvs. nu spuneți o vorbă despre motivul pentru care mănâncă respectivii. Eu cred că știu: DE FOAME! Este și fericirea cea mai accesibilă. O fi chiar și singura.
Spuneți ceva de siropul (îndulcitor) de porumb ? Despre posibilele aditive din mâncare menite să … facă foame ? Sarea, de exemplu (ca exemplu … nevinovat!) ? Și poate multe altele – n-am tangențe cu industria/ingineria alimentară.
Mi-ar trebui n vieți să cunosc realitatea înconjurătoare, chiar și superficial.