vineri, februarie 14, 2025
OPINIICine a fost Pitu Guli, singurul român onorat în imnul oficial al...

Cine a fost Pitu Guli, singurul român onorat în imnul oficial al unei țări străine (I)

Cu siguranță unul dintre cei mai importanți și mai grandioși eroi-martiri ai aromânilor de pretutindeni, Pitu Guli sau Pitu Vlahul, cum îi mai spuneau camarazii săi slavi din provincia Macedonia din cadrul Imperiului Otoman din acele vremuri, a fost cel mai important lider local al Revoluției Macedonene pentru Libertate, mai cunoscută în istorie sub numele de Răscoala de Ilinden.

Pitu a luptat și a murit cu un curaj pe care i l-au admirat și dușmanii săi otomani, fapt care l-a făcut nu doar să rămână pe veci în imnul național al Republicii Macedonia de astăzi, dar să fie considerat pe bună dreptate drept erou național și unul dintre părinții fondatori ai statului macedonean modern. Astăzi, figura, dar mai ales povestea vieții sale este cunoscută și omagiată de fiecare macedonean, de la copiii de școală primară la istoricii acestei țări din Balcani.

Scurt și modest portret

Puține imagini și fotografii s-au păstrat cu el. Bine, pe vremea aceea fotografia în sine era la începuturi, iar pentru Pitu Guli poziționarea în fața obiectivului foto nu era deloc o prioritate între preocupările sale. Dar chiar și așa, imaginea sa sugerează multe despre destinul și mai ales preocupările acestui haiduc revoluționar din Balcanii începutului de secol 19.

Din fotografiile alb-negru sau sepia, ne privește un bărbat tânăr, cu privirea hotărâtă, cu barba și părul mari, cu capul acoperit cu o cușmă specifică locului, trupul său este străbătut în diagonale și în lățime de cartușiere, în bandulieră poartă două puști, iar chimirul său este ticsit de pumnale, hangere și pistoale. În rest, Pitu poartă mândru veștmintele naionale ale aromânilor din Macedonia, iar în picioare nelipsitele-i opinci. Un clasic haiduc aromân de epocă, am putea zice. Numai că Pitu a fost mult mai mult de atât, după cum vom vedea în continuare în decursul acestei parcurgeri modeste a destinului său grandios.

Conform documentelor otomane de înregistrare a pruncilor creștini, Pitu Guli a fost un etnic aromân care a văzut lumina zilei în anul 1865 în orașul Krușevo , sau Crușova cum este uneori transcris în românește, oraș care aparținea atunci Imperiului Otoman, iar astăzi face parte din Republica Macedonia. Nu s-au păstrat informații cu privire la ziua și luna nașterii sale. Știm doar că s-a născut în sânul uneia dintre cele mai mari și mai puternice comunități aromâne din Balcani, cea din provincia Macedonia.

Conform vechilor cutume aromâne în care tinerii trebuiau să plece fie în cărăușie și negoț, fie în transhumanță, Pitu a ales totuși prima variantă. Așadar, la doar 17 ani, tânărul care avea să scrie istorie la propriu atât pentru comunitatea sa , cât mai ales pentru viitorul statului și republicii Macedonia, pornește înspre Bulgaria pentru a și face un rost în viață. Însă, după cum se ca vedea, și la aromâni funcționează proverbul conform căruia socoteala din târg nu se potrivește cu cea de acasă, sau mai bine zis viceversa în cazul lui Pitu Guli.

Căci după ce a ajuns la Sofia, tânărul aromân se decide să se implice în politică și mai ales în lupta de eliberare și emancipare a popoarelor creștine aflate atunci sub asuprirea turcilor. Prin urmare, Pitu se înrolează într-una dintre multele organizații ale comitagiilor bulgari, evident clandestine în acele condiții, care aveau ca scop subminarea autorității otomane în Balcani.

Organizația din care a făcut parte Pitu a îndeplinit mai multe acte de sabotaj, spionaj și asasinări astfel încât ajunsese ținta autorităților. În anul 1885, nemulțumit cumva de faptul că lucrurile băteau pasul pe loc, Pitu Guli se întoarce în Macedonia natală. Însă cum intrase în vizorul turcilor, aceștia trimit doi ani mai târziu un detașament care-l arestează. A fost ulterior condamnat pentru activități contra orânduirii și trimis tocmai în Anatolia. De acolo a fost închis într-o închisoare mizeră din Trabzon unde a stat șapte ani de zile. După ispășirea sentinței, Pitu se întoarce în Crușevo. Anii de chinuri îl marcaseră profund, căci era un alt om.

Unul convins că doar metodele extreme pot funcționa în relația cu turcii. Radicalizat, Pitu alături de tovarășii săi aromâni se alătură slavilor macedoneeni și împreună cele două etnii înființează o nouă organizație care avea ca scop lupta cu orice mijloace contra turcilor. Fire descurcăreață și caracter ferm, Pitu Guli este însărcinat de revoluționari să obțină arme și muniții necesare pentru etapa luptei armate. Cum Pitu își făcuse prieteni printre bulgarii, sârbii, albanezii și românii din Sofia, acest aromân de frunte a pus la punct cea mai mare rețea de contrabandă cu arme din Balcanii acelor vremuri. Aproape toți păstorii vlahi transportau ascunse în samarele măgarilor, ba chiar și sub lâna oilor, arme și gloanțe dinspre Bulgaria spre Macedonia, unde erau preluate de oamenii lui Pitu.

Atunci s-a întâmplat ca eroul nostru să fie rănit pentru prima dată în momentul în care grănicerii turci au interceptat un astfel de transport de arme, iar între otomani și rebelii aromâni a avut loc un schimb violent de focuri. Mai mult mort decât viu, Guli a fost aburcat pe cal și transportat de tovarășii săi în Crușevo, unde a fost tratat și s-a însănătoșit.

Lucrurile au continuat să se precipite, istoria parcă nu mai avea din nou răbdare cu Balcanii și mai ales cu etnicii aromâni. Dacă regatul României scăpase de dominația turcă în urma Războiului de Independență din anul 1877, alți români, de data aceasta cei din sudul Dunării sufereau de pe urma sistemului social impus de sute de ani de către otomani, sistem conform căruia populațiile non-musulmane erau victimele a numeroase și injuste abuzuri. În anul 1903, vremurile parcă nu mai aveau timp și răstimp. În decursul aceluiași an, îl găsim pe Pitu Guli în poziția de căpetenie militară a unui grup armat compus din aromâni, macedoneni și albanezi care au atacat și dezarmat garnizoanele turcești din orașul său natal, Crușevo. În data de 3 august 1903, revoluționarii lui Pitu Guli cuceriseră nu doar orașul în sine, ci și împrejurimile acestuia. La finele zilei, liderii locali ai aromânilor, macedonenilor și albanezilor proclamau deja așa numita Republică de la Crușevo.

Fondatorii săi, vedeau în acest organism politico-statal aflat în fașă, însăși nucleul unei ideale și ipotetice viitoare Federații Balcanice, proprie i independentă în care toate etniile care o compuneau, inclusiv turcii, să beneficieze de drepturi și obligații identice indiferent de etnie și religie. Egalitatea domnea de altfel și în sânul proaspetei republici, căci consiliul de la Crușevo era compus din 60 de lideri, 20 aromâni, 20 macedoneni și restul de 20, albanezi. Cei din consiliu au ales și un guvern provizoriu, compus din șase membri, câte doi din fiecare comunitate etnică. În cadrul acestei noi organizații statale, aromânul Guli era recunoscut drept șeful armatei revoluționare.

Macedoneanul Nikola Krev fusese ales Președinte al Republicii, iar funcția de premier avea să fie deținută tot de către un aromân, omul politic Dinu Vangel. Conștienți de fragilitatea lor, cât și de superioritatea militară a otomanilor, revoluționarii se așteptau la represalii de proporții. Din acest motiv, conducătorii Republicii au făcut un nou apel la toți musulmanii din Balcani pentru ca aceștia să se alăture revoluției, pentru a scăpa cu toții de tirania impusă de sultan.

CITEȘTE MAI MULT

PARTENERI

Loading RSS Feed

Loading RSS Feed

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

38,500FaniÎmi place

CELE MAI CITITE 24 h

Articole RELAȚIONATE