Am auzit pentru prima dată de Rod Dreher în anul 2021, atunci când venirea sa în România a fost larg mediatizată în grupurile conservatoare pe care le frecventam, dar care a reușit să răzbească și unele canale ale presei mainstream.
Românii sunt reticenți, mai ales după 30 de ani de așa-zisă democrație, față de „străinii“ care vin să le spună cum stau lucrurile, ce trebuie să facă și cum trebuie să facă. Sigur, putem considera acest lucru și un beneficiu, dar partea mai rea e că poate fi un teribil handicap, depinde din ce perspectivă privim lucrurile. În plus, această prudență românească a fost cultivată în ultimele decenii de numeroasele decepții pe care le-am avut la nivel general, după ce alții au venit să ne „educe“. Dacă în 1990 granițele țării erau asemeni marginilor unei pâlnii prin care toată informația externă, sub diferitele ei forme, se revărsa și era acceptată ca atare, prezentul ne găsește într-o descentralizare haotică, individualistă, în care fiecare entitate umană alege să primească doar atât cât îi permit limitele propriului pătrățel de acceptabilitate.
Lipsa unei coerențe și a unei asumări de viziune la nivel de stat, care să pregătească poporul pentru „provocările viitorului“, a dus la o aculturalitate larg generalizată în societate, dar care, spre bucuria mea, a reușit să fie limitată în ultimii ani de un aflux tot mai puternic de gândire conservatoare. Românii au început să înțeleagă faptul că, din cauza vremurilor complicate prin care trecem, este trebuință tot mai mare de o educație conservatoare și creștină, chiar dacă acest lucru se întâmplă tardiv în unele cazuri. Ei bine, Rod Dreher este un mandatar fără cusur al acestor idei, iar rolul său este de a pregăti societatea pentru lumea ce va să vină.
După cum spuneam, am auzit de Rod Dreher anul trecut, dar din motive personale nu am putut participa la lansarea volumului „Să nu trăim în minciună“ și mărturisesc faptul că la acel moment nici nu prea i-am acordat mare atenție, poate și din cauza unor considerente înrădăcinate în subconștientul meu și pe care le-am enunțat mai sus. Am sesizat apoi o întreagă revărsare de simpatie în România față de cartea acestuia și, cu timpul, am început să-i citesc articolele pe The American Conservative. Nu trecuseră două luni de la prezența sa în România și în mine deja se închega o frustrare tot mai pregnantă, amplificată de ceea ce citeam în ziarul american, care parcă îmi apăsa pe umeri cu o doză de vinovăție.
Zilele treceau și interacțiunea mea indirectă cu Rod Dreher, prin intermediul articolelor sale, îmi ridica tot mai multe semne de întrebare și îmi dezvolta o viziune mai largă asupra lumii, una în care elementele pe care eu le consideram amenințări punctiforme la adresa sufletului uman se aflau într-o simbioză perfectă și atentau orchestrat asupra oricăror convingeri considerate incorect politice. Citindu-i textele, am început să mi-l imaginez pe Rod Dreher ca fiind un om rigid, ursuz și foarte tăios în ceea ce spune și ceea ce face, având o personalitate închistată în propriile concepții și ezitant atunci când este provocat la un dialog pe o temă sensibilă. Toate aceste judecăți au fost năruite însă, după întâlnirea cu Rod Dreher de la București.
Astfel, am descoperit un Rod Dreher blând, deschis dialogului, cu simțul umorului și ireproșabil de bine pregătit în ceea ce înseamnă discursul public. Mulți sunt cei care știu a scrie, mulți sunt și cei care știu a vorbi, dar puțini sunt cei care le știu pe ambele. Ei bine, Rod Dreher, pe lângă faptul că este un magistral scriitor, mi-a demonstrat, după conferința „Cum să fii creștin într-o lume anti-creștină” de la București, că este și un orator desăvârșit.
Aparte de acest fapt, văzând că i-am cumpărat nu una, nu două, ci trei cărți, a ținut să-mi mulțumească într-o manieră care m-a lăsat fără cuvinte. Am simțit în expresia lui Rod Dreher natura sa creștinească, aceea de om bun, umil, devotat întru totul lui Iisus Hristos și cald față de aproapele său. De regulă, scriitorii abia așteptă să scape de sesiunea de autografie, dar Rod Dreher parcă sorbea sufletul fiecărui român care, într-o seară ploioasă de primăvară, a ales să-i asculte prelegerea de peste o oră. Bineînțeles că Rod Dreher a stat să facă fotografii cu fiecare în parte, exprimându-și el recunoștința față de cei care își doreau imortalizarea momentului.
Chiar dacă vizita lui Rod Dreher la București a trecut difuz prin presa românească, ar trebui, totuși, punctat următorul aspect. În timp ce alți americani care ne vizitează periodic ne spun că „aia nu aveți“, „aia trebuie să faceți“, „hai să vă arătăm noi“, Rod Dreher a fost exact pe dos. Citez din memorie: „Noi, în SUA, nu am fost pregătiți și nu suntem pregătiți pentru ceea ce se întâmplă, dar voi, aici, în România, aveți anticorpii necesari pentru a reacționa așa cum trebuie la această ideologie neomarxistă“.
Înduioșătoare concluzia. Dar cum să-i spunem ca să-l învățăm, fără să părem răi, că miroase a neomarxism și deci nu-i tocmai înțelept să-și tot bage-n el în triplu exemplar seruri minune făcute pe repede înainte ca apoi tot să facă gripa, că n-are de ce, nici el, nici copii, să fie tăiați împrejur, că nu-i musai să tot caute împăciuitor aprobarea ălora care deja-l urăsc, că dacă tot e vorba de spus adevărul, inevitabil va și supăra lume și nu-i ăsta etalonul, șamd?