Robert F. Kennedy Jr., secretarul de stat al Sănătății, a anunțat anularea proiectelor de dezvoltare a vaccinurilor ARNm, potrivit POLITICO.
„După ce a analizat știința și a consultat experți de top de la NIH și FDA, HHS a stabilit că tehnologia ARNm prezintă mai multe riscuri decât beneficii pentru aceste virusuri respiratorii”, a declarat Kennedy într-un videoclip postat pe platforma socială X.
El s-a referit la vaccinurile ARNm împotriva Covid-19 și gripă. Secretarul a fost mult timp suspicios față de platforma de vaccinare ARNm.
Anularea planificată a contractelor include colaborarea cu Universitatea Emory și Tiba Biotech. Propunerile de la Pfizer, Sanofi Pasteur, CSL Seqirus, Gritstone și alții vor fi, de asemenea, respinse, potrivit HHS.
Reacție negativă din partea fostului șef al BARDA
Rick Bright, a criticat decizia, numind-o o „uriașă greșeală strategică”. El condus Autoritatea pentru Cercetare și Dezvoltare Biomedicală Avansată (BARDA) a HHS din 2016 până în 2020.
„Această decizie semnalează o automulțumire periculoasă”, a spus Bright într-un mesaj text.
„Renunțarea la ARNm ne privează de unul dintre cele mai rapide instrumente pe care le avem pentru a controla următoarea pandemie, naturală sau deliberată. Retragerea de la platformele de contramăsuri medicale dovedite într-un moment de escaladare a riscurilor biologice globale compromite profund securitatea națională”, a mai zis el.
HHS a declarat că anulările afectează 22 de proiecte în valoare de aproape 500 de milioane de dolari.























