ACTUALITATERevista presei pentru o agendă națională: 8 aprilie

Revista presei pentru o agendă națională: 8 aprilie

NAȚIONAL

  1. În loc să fie folosită pentru a transporta gaze din România către Republica Moldova, conducta Iași-Ungheni aduce gaze rusești în țară. 0,4 milioane mc de gaze au intrat ieri în România din Republica Moldova, un lucru care nu s-a mai întâmplat vreodată. Nici nu avea cum să se întâmple până anul trecut, pentru că țara noastră nu avea o conexiune cu adevărat funcțională cu vecinii, deși țeava fusese construită pe sub Prut încă de acum 5 ani. Abia în vara lui 2020, Transgaz a finalizat lucrările la stațiile de comprimare, după investiții totale de 150 de milioane de euro. La momentul finalizării, oficialitățile din România și din Republica Moldova salutau finalizarea Iași – Ungheni ca un mare succes, care dincolo de a asigura fluxurile bidirecționale dintre cele două țări, va crea Basarabiei șansa unei alternative la gazul rusesc. Iată însă că gazul nu pleacă din România spre Moldova, ci invers, sursa fiind evident Gazprom (companie energetică rusească). Sursa.
  2. Discuții pe marginea pandemiei de coronavirus:
  • Măsurile adoptate de guvernul României în fața pandemiei de COVID-19 au stârnit preocupări în ce priveşte drepturile omului, în special privind menţinerea ordinii, a libertăţii de întrunire paşnică şi a dreptului la educaţie, consemnează organizaţia Amnesty International în raportul său privind situaţia drepturilor omului în lume. Sursa.
  • Sindicaliştii de la Europol (Sindicatul Polițiștilor Europeni) susţin că Poliţia Română este folosită în scopuri politice. Acuzaţia se bazează pe o adresă trimisă de conducerea MAI prin care li se solicită poliţiştilor să adune informaţii despre protestele antiguvernamentale care se vor organiza în perioada următoare. Sursa.
  • Comitetul interministerial pentru revenirea României la normalitate de la 1 iunie 2021, în contextul pandemiei de COVID-19, a fost constituit printr-o decizie a prim-ministrului Florin Cîţu publicată miercuri în Monitorul Oficial. Potrivit secretarului general al PSD, Paul Stănescu, aceasta acțiune nu este nimic altceva decât un exercițiu de imagine. Sursa 1, Sursa 2.
  • AUR va depune un proiect de lege care prevede că Parlamentul nu mai poate prelungi starea de alertă mai mult de 90 de zile. Sursa.
  • După ce un secretar de stat al Ministrului Sănătății (Andreea Moldovan) a declarat că „două săptămâni de carantină ar face minuni”, premierul a afirmat ca nu ia în calcul o asemenea opțiune pe viitor. Sursa.
  1. „Realizările” guvernului de dreapta:
  • Guvernul Cîţu se împrumută din nou: 3,5 miliarde de euro de pe pieţele externe în prima ieşire de eurobonduri din acest an, într-o finanţare structurată pe două tranşe, de 12 și respectiv 20 de ani [1]. Acesta este cel mai mare împrumut de până acum de pe pieţele externe [2]. Sursa 1, Sursa 2.
  • În luna februarie, Comisia Europeană a prognozat o creștere economică de doar 3,8% în acest an, în timp ce guvernul Cîțu și-a fundamentat bugetul pe o prognoză de creștere de 4,3%. De altfel, FMI prognozează un deficit bugetar de 7% din PIB în 2021. Sursa.
  1. Dosarul agriculturii românești:
  • Fermierii din mai multe localități din județele Iași, Botoşani și Vaslui au protestat, miercuri, pe străzile municipiilor reședință de județ, nemulțumiți de tergiversarea acordării despăgubirilor pentru calamitățile culturilor din primăvara anului 2020 și întârzierea plății procentului rămas pentru culturile de toamnă din anul 2019. Sursa.
  • O veste bună: Guvernul a aprobat ajutorul de minimis pentru susţinerea crescătorilor de porci din rasele (autohtone) Bazna şi Mangaliţa. Sursa.
  1. Despre infrastructura feroviară a României:
  • Potrivit ministrului Transporturilor, Cătălin Drulă, 9.000 de kilometri de cale ferată din 10.000 existenți în România sunt în paragină. Anul trecut  Compania CFR Infrastructură a reparat doar 20 de kilometri. Sursa.
  • Asociația Pro Infrastructura, un ONG care urmărește îndeaproape dezvoltarea proiectelor de infrastructură din România, critică dur proiectul Ministerului Transportului de legare a viitorului Terminal 2 al aeroportului Otopeni la rețeaua de cale ferată, deoarece această acțiune ar supraaglomera această linie de tren. Sursa.
  • CFR introduce vagoane de dormit în trenurile de zi, în timp ce călătorii stau pe scaune pe traseele nocturne. Mai mult decât atât, numărul de vagoane de dormit este sub 1/2 din necesar, iar la cușete sub o treime. Sursa.
  1. Despre selecția elitelor în România:
  • După ce USR l-a propus ca vicepreședinte al ANAF pe Emil Sămărtinean (care nu are experiență în administrația publică iar până în 2016 a lucrat ca funcționar bancar, ospătar și agent de vânzări) [1], Ministrul Agriculturii Adrian Nechita Oros l-a detașat pe Liviu Gabriel Bulgaru, (anchetat de DNA pentru fraudă cu fonduri europene – un prejudiciu de 18 mld. lei vechi) pe postul de secretar general la ministerului Agriculturii [2]. Sursa 1, Sursa 2.
  • Consilierul prezidențial, Andrei Muraru, vocea președintelui Klaus Werner Iohannis în spațiul public, a primit drept „recompensă” un post de cercetător la institutul Elie Wiesel pentru că a denigrat și defăimat AUR (concursul a fost doar o mascaradă: contra-candidatul său nu s-a mai prezentat la examen, postul fiind oferit de dinainte lui Muraru, spun surse politice din cadrul PNL). Sursa.
  1. România, al treilea cel mai mare producător de soia al UE, în 2019, marchează o nouă premieră negativă pe piața agricolă, prin importul a 10.000 de tone de semințe de soia din Argentina. În plus, statul sud-american livrează și 25.000 de tone de floarea-soarelui. Sursa.

ROMÂNII MINORITARI DIN ROMÂNIA

  1. Angajarea într-un muzeu din România prilej de discriminare pentru români: muzeul Secuiesc al Ciucului din Miercurea Ciuc, județul Harghita, a scos patru posturi la concurs. Participarea la concurs și eventuala ocupare a funcției este condiționată de cunoașterea limbii maghiare. Sursa.
  2. Specialiștii angajați la Primăria Carei nu au terminat procesul de căutare al unor programe accesibile consilierilor pentru desfășurarea online a ședințelor de Consiliu Local. Astfel că, acestea se desfășoară în continuare electronic. Adică materialele sunt trimise de secretarul general consilierilor aleși iar aceștia trimit votul lor prin intermediul unui formular, pe mail. Ieri, 7 aprilie 2021, primarul Kovacs a cerut votul consilierilor pentru aprobarea unor plăți, a rectificării bugetului Spitalului Municipal Carei; nimic însă despre punerea în valoare a monumentelor românești. Sursa.

MINORITĂȚI ETNICE

  1. O nouă „fațadă” a expansionismului maghiar: după ce a investit masiv în fotbal în județele unde procentul populației de etnie maghiară e cel mai mare în România, Harghita (85%) și Covasna (74%), Guvernul Viktor Orban se pregătește să facă același lucru și la Târgu Mureș. Un proiect similar este în derulare la Satu Mare, urmând ca o Academia de fotbal să fie finanțată de guvernul de la Budapesta și la Oradea. Sursa.
  2. Pensiunea Phoenix din stațiunea Șugaș Băi va trece în curând în proprietatea municipalității din Sfântu Gheorghe. Imobilul va fi transformat într-o „școală a pădurii”. Mai exact, asociația Vadon va organiza aici tabere pentru elevii care doresc să se conecteze cu natura și să afle lucruri noi despre tot ce îi înconjoară, într-un cadru departe de băncile școlii. Această metodă pedagogică este utilizată cu succes în alte țări, spune directorul asociației, Demeter János. Sursa.

COMUNITĂȚI ISTORICE

  1. Președintele Serbiei, Aleksandar Vucici, s-a vaccinat într-un sat românesc din Valea Timocului. Potrivit deputatului Ringo Dămureanu, aceasta acțiune are scopul de a intimida comunitatea românilor din acest areal și a apărut ca urmare a vizitelor de lucru realizate de parlamentarii AUR în urmă cu puțin timp în această zonă. Potrivit acestuia, după vizitele AUR (mai întâi o delegație formată din 10 parlamentari, iar mai apoi Copreședintele Partidului AUR, Claudiu Târziu, în calitate de Președinte al Comisiei pentru Românii de Pretutindeni) autoritățile statului sârb au început să viziteze acest areal pentru a inocula românilor ideea potrivit căreia ei sunt de fapt vlahi și nu români, lucru complet neadevărat (drept dovadă faptul că vorbim aceeași limbă, limba română, avem aceeași religie, cea ortodoxă, aceleași tradiții, etc.). Sursa.
  2. Alianța pentru Unirea Românilor își exprimă consternarea față de totalul dezinteres al doamnei Anca Dragu, președinta Senatului României, față de încălcările grave ale drepturilor comunității românești din Timoc de către autoritățile Republicii Serbia și îi solicită să prezinte public angajamentele pe care le-a luat, în numele României, în cadrul întrevederii avute cu Excelența Sa domnul Stefan Tomašević, Ambasadorul Republicii Serbia la București, în data de 1 aprilie 2021. Sursa.
  3. Trei milioane de grivne (aprox. 90.000 de euro) se vor cheltui pentru restaurarea podului Cetății Hotinului. Sursa.

DIASPORA

  1. Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu a discutat într-o întrevedere cu ministrul Italiei Luigi Di Maio despre starea comunității românești din Italia, care în momentul de față numără 1,1 milioane de persoane (fiind cea mai numeroasă comunitate de străini din Italia). Sursa.
  2. Românii nu mai sunt interesați să meargă la cules de sparanghel în Germania, iar presa din această țară vorbește despre faptul că sănătatea lucrătorilor din această industrie a fost mai puțin importantă decât bunăstarea afaceriștilor. Sursa.

INTERNAȚIONAL

  1. Comitetul de siguranță al Agenției Europene a Medicamentului (EMA) a anunţat oficial că trombozele vor incluse pe lista efectelor adverse ale vaccinului AstraZeneca. Sursa.
  2. Ursula von der Leyen, prima femeie care ocupă funcția de președinte al Comisiei europene, a rămas fără fotoliu în timpul întâlnirii pe care ea și președintele Consiliului European, belgianul Charles Michel, au avut-o cu președintele turc Recep Tayyip Erdoğan. Sursa.
  3. Deficitul sectorului public al Germaniei a urcat până la 189,2 miliarde de euro în 2020 din cauza pandemiei de coronavirus, acesta fiind primul deficit înregistrat de Germania după 2013 şi de asemenea cel mai mare sold negativ înregistrat în ultimii 30 de ani. Sursa.
  4. Desfășurarea a 4.000 de soldați ruși la granițele Ucrainei confirmă faptul că Moscova nu e dispusă să facă compromisuri în gestionarea a ceea ce consideră zona sa naturală de influență din fostul spațiu sovietic [1]. Experții în domeniu, avertizează că Rusia ar putea declanșa prin aceste acțiuni un război mondial în doar 4 săptămâni [2]. Sursa 1, Sursa 2.
  5. Geopolitica pandemiei: decizia Serbiei de a-și imuniza cetățenii cu vaccinuri chineze și ruse și politica sa de vecinătate vor avea efecte mai mari decât se crede. Belgradul a reușit în câteva luni să pună într-o lumină bună Rusia și China, erodând în același timp imaginea UE. Sursa.
  6. Taiwanul va lupta până la capăt în cazul unui atac al Chinei, a declarat miercuri ministrul său de externe, Joseph Wu, adăugând că SUA consideră că există un astfel de risc în contextul presiunii militare tot mai mari din partea Beijingului, care include şi exerciţii cu portavioane, în apropierea insulei. Sursa

MAI MULTE DE LA ACELAȘI AUTOR

Dragi prieteni,

dacă doriți o presă independentă, trebuie s-o susțineți. În România, mediul economic este conectat la sistemul global și nu există, precum în Statele Unite sau alte țări, companii care să-și asume susținerea cauzei naționale.

Recenta criză a arătat câtă nevoie există pentru o presă independentă, care să nu depindă de subvențiile guvernamentale și de banii multinaționalelor.

Trebuie să știți: nimeni nu-mi „editează” ideile și materialele publicate. Sunt un om liber. Dacă îți place și dorești să citești și în continuare materiale pe R3media, contribuie și tu printr-o donație, oricât de mică. Împreună, putem reuși multe.

Mulțumesc.

Mihai Șomănescu
Publisher R3media

1 COMENTARIU

Cele mai populaR3 articole

Articole R3laționate

IMPORTANT

Fiți LEI pentru R3: Am strâns 12.851 de lei din 45.000,...

Dragi prieteni, aici o să vă țin la curent cu campania de donații pe care am început-o pe 1 iulie 2021 și care se termină...