Eugen Popescu, fost director al Institutului „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni și membru al AUR, spune că scandalul „dronelor” găsite pe teritoriul țării noastre să fie aibă în spate o motivație despre care nu se vorbește.
Într-un interviu acordat Noua TV, specialistul în politică externă afirmă că există posibilitatea ca resturile de drone găsite pe teritoriul României să fie „plantate” de echipe de comando ucrainene, pentru a forța intrarea NATO în conflict.
Motivul este că situația de pe front este gravă și timpul se scurge în defavoarea Ucrainei.
„Sigur că Rusia bombardează infrastructura de la Dunăre pentru că pe-acolo trec cerealele ucrainene, care în fapt aparțin unor mari corporații americane.
Dincolo de asta, noi trebuie să înțelegem că acele drone, rachete, costă foarte mult. Eu mă îndoiesc că ei ar distruge doar acele silozuri, doar din motivul cerealelor.
Ei distrug pentru că pe-acolo există o rută de ajutorare a Ucrainei cu armament. Când ei au informații, cu ajutorul sateliților pe care-i au, atunci când intră transporturi masive de armament pe la Reni sau pe Ismail, ei bombardează. Există acest motiv pentru care ei bombardează aceste porturi: să distrugă armamentul care intră via Bulgaria și România, din Occident.
Este posibil ca pentru a forța mâna NATO și a arăta, iată ce pericol există NATO prin atacurile Rusiei, o echipă de comando ucraineană cu bărci foarte rapide, precum acelea care au fost trimise în Crimeea, de exemplu, să vină rapid și să planteze pe malul românesc bucăți de dronă, să-l sune pe Kuleba și să zică că sunt „bucăți de dronă”.
Să ne atragă în chestia asta, pentru că situația – din punct de vedere militar – este disperată pe frontul Ucraina.Cu toată dăruirea, cu tot efortul și armamentul primit, nu s-au făcut avansurile așteptate în contraofensiva Ucrainei”, a spus Eugen Popescu.
România trebuie să joace tare cu Ucraina în privința drepturilor românilor
Directorul Centrului Român de Studii și Strategii consideră că România și-a demonstrat prietenia față de Ucraina și că trebuie să ceară retragerea legilor care afectează identitatea comunității românești din țara vecină. În caz contrar, România trebuie să ceară blocarea contactelor și ajutorului acordat Ucrainei de către UE și NATO.
„Dar repet, partea română să-și epuizeze toate mijloacele de negocieri cu partea ucraineană, după care în cazul în care partea ucraineană nu înțelege să renunțe, sub nicio formă, la aceste legi anti-românești, anti-minorități, partea română să acționeze ca și partea ungară, adică să blocheze toate contactele pe care Ucraina le are la nivelul UE și NATO.
Așa este normal. Am încercat să vorbesc cu tine, te-am rugat frumos, ți-am dat ajutoare, dar continui să nu înțelegi nimic, atunci trebuie să aplicăm alte metode. Înseamnă că numai eu îți sunt prieten, dar tu nu-mi ești prieten. România trebuie să forțeze, asemenea Ungariei, blocarea oricărui contact al Ucrainei și orice ajutor acordat Ucrainei.
Dacă avem coloană vertebrală, dacă suntem ghiocei, ficuși, atunci autoritățile române vor rămâne niște slugi obediente”, a explicat domnia sa.
Eugen Popescu a abordat și problema abandonării comunităților românești din afara granițelor. Domnia sa consideră că o parte dintre politicieni sunt trădători și lasă aceste comunități să moară, deși ar fi de mare folos țării noastre.
„O parte din trădători sunt băieții cu ochi albaștri, dar o parte sunt politicieni. Se lasă duși de nas de tot felul de prostii,, cooperare economică.
Păi băi politicianule român, tu știi ce înseamnă să ai 300.000 de etnici români în Serbia, încă 150.000 în Bulgaria, care vin și-ți fac firme mixte, împreună cu statul român și care trec mărfuri de colo-colo și fac schimburi economice?
Păi câștigi de sute de ori mai mult decât câștigi acum cu bulgarii sau cu sârbii! Cu Serbia nu mai avem colaborare economică decât așa, vag.
În loc să te gândești pragmatic la importanța comunităților românești, ca economie care mișcă lucrurile de-o parte și de alta Dunării, îi lași să moară.
Nici considerentele morale, nici cele pragmatice nu sunt luate în calcul de cei care conduc statul român, la vedere și cei care îl conduc subteran”, a adăugat Eugen Popescu.
Eugen Popescu are dreptate, asa trebuie procedat.