ACTUALITATERevista Presei pentru o agendă națională : 14 mai

Revista Presei pentru o agendă națională : 14 mai

NAȚIONAL

  1. Din seria „România grapa de gunoi a Europei”: în România au ajuns gunoaie din Portugalia, Marea Britanie, Germania şi Canada. Exportatorii preferă să trimită deşeurile în România pentru că procesarea unei tone de gunoi este de aproape 30 de ori mai mică decât în alte state membre UE (costă 17 euro, în timp ce în UE ajunge şi la 500 de euro). Numai în ultimele zile, Garda de Mediu şi Garda de Coastă au descoperit 50 de containere cu 500 de tone de deşeuri în portul Constanța. Sursa
  2. Societate supravegheată? Serviciul Român de Informații (SRI) a ascultat zeci de mii de telefoane printr-o structură ilegală (Centrul Național de Interceptare a Comunicațiilor – CNIC). Comisia parlamentară trece însă sub tăcere acest lucru. Mai mult decât atât, parlamentarii deplâng soarta SRI, care trebui să facă față atacurilor din mass media. Sursa
  3. Monopol UDMR? Inundațiile din județul Satu Mare gestionate doar de oficiali reprezentanți ai UDMR: ieri, începând cu ora 15,00 la sediul Primăriei Supur, ministrul mediului și pădurilor Tanczos Barna, care s-a deplasat de urgență la Satu Mare, a convocat o ședință operativă, la care au participat doar reprezentanții UDMR din conducerea județului respectiv prefectul Altfatter Tamas și președintele Consiliului Județean, Pataki Csaba. Niciun vicepreședinte de la Consiliul Județean sau vreun subprefect nu a tulburat „trio-ul udemerist” aflat pe teren, știut fiind faptul că cei doi vicepreședinți nu au primit încă nicio atribuție. Sursa
  4. Din 15 mai se elimină portul măștii la exterior (cu câteva excepții), se elimină restricțiile de circulație noaptea și magazinele revin la program normal. Sursa
  5. Academia de Poliție va fi reformată, urmând ca patru facultăți să fie desființate și comasate în Facultatea de Poliție, iar cele două școli doctorale care „au creat prejudicii de imagine” vor fi oficial desființate (decizia vine după descoperirea plagiatelor masive în majoritatea lucrărilor). Sursa
  6. Dosarul energetic:
  • Cei doi acționari ai Hidroelectrica, statul (80%) și Fondul Proprietatea (20%), au votat pentru ca cel mai mare producător de energie electrică din România să plătească dividende totale de 2,28 miliarde de lei (aproape dublu față de cât stabilise inițial Hidroelectrica: 1,28 miliarde de lei, din profitul aferent anului 2020, de 1,45 miliarde de lei). Hidroelectrica, cel mai mare producător de „energie verde” din România și principalul furnizor de servicii tehnologice necesare în Sistemul Energetic Național, companie vitală pentru un sector strategic, va plăti una dintre cele mai mari sume acordată vreodată drept dividende de o companie românească. Sursa
  • „Noul RADET”, compania Termoenergetica, a acumulat datorii către ELCEN, producătorul de căldură al Capitalei, de 400 milioane de lei, deși societatea nu are foarte mulți ani de existență. Sursa
  1. Dosarul agriculturii/creșterii animalelor:
  • Producția de rapiță revine peste pragul de 1 milion de tone anul acesta, România devenind al patrulea producător european după Germania, Franța și Polonia (potrivit datelor furnizate de Departamentul pentru Agricultură al SUA). Sursa
  • Peste 1.500 de exploatații comerciale care dețin 80% din efectivul de păsări al României sunt în pericol de a suferi blocaje comerciale și pagube economice majore, în eventualitatea în care Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (A.N.S.V.S.A.) va impune restricții suplimentare din cauza creșterii numărului de focare de gripă aviară. Sursa
  1. Dosarul infrastructurii:
  • Pe plan local există producători care spun că se văd nevoiţi să apeleze la importuri pentru a-şi fabrica produsele din portofoliu, în condiţiile în care în România multe dintre materiile prime necesare nu se mai produc. Vopseaua pentru marcajele rutiere, ţevile şi cablurile pentru reţelele de utilităţi, bitum-ul, oţel-betonul, sunt numai câteva dintre materiile prime pe care România le importă atunci când vine vorba de construcţia drumurilor, în lipsa unei producţii locale care să susţină nevoile. Sursa
  • Pasajul Mogoșoaia este cel mai avansat din pasajele aflate în construcție pe Centura București. Realizat în proporție de peste 40%, acesta ar urma să fie inaugurat chiar în 2021. Sursa
  1. Discuții pe marginea pandemiei de coronavirus: despre raportările „greșite” ale deceselor, restrângerea drepturilor și libertăților cetățenești pentru cei nevaccinați și reacțiile „oficialilor” pe marginea acestor limitări:
  • Există diferențe între datele care au fost raportate în diferitele platforme, a reconfirmat joi ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, prezentând rezultatele verificărilor privind raportarea deceselor COVID-19. Diferențele sunt de până la 500 de cazuri pe spital între raportările între cele două platforme, a precizat aceasta. Sursa
  • Ministrul Sănătății spune că, în 2020, doar 227 de oameni au murit cu diagnostic principal Covid-19. Claudiu Târziu (AUR): Pentru 0,0004% din totalul numărului de infectați, guvernanții ne-au impus „măsuri draconice”. Sursa
  • Profesorul Alfred Bulai a afirmat în legătură cu subiectul morților de COVID că în România nici măcar nu era stabilit un protocol de înregistrare al acestora. Sursa
  • Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, interzice accesul persoanelor nevaccinate la evenimentele organizate de zilele orașului. Potrivit sursei citate, primarul nu îi dorește în mijlocul mulțimii nici măcar pe cei prezintă un test PCR cu rezultat negativ sau pe cei care s-au vindecat şi implicit imunizat. Primarul declară că prin această acțiune dorește să stimuleze cât mai mulți oameni să se vaccineze. Sursa
  • Măsura condiționării pe bază de vaccin sau teste PCR/antigen negative pentru a participa la examenele din vară anunțată de Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din Iași (UMF) este luată „pentru a ne asigura că nu răspândim mai departe boala și de aceea se încearcă a se crea un mediu sigur pentru cei care participă la acest examen”, a declarat premierul Florin Cîțu ieri, la conferința de presă de la finalul ședinței de Guvern. Sursa
  • Ministrul educației, Sorin Cîmpeanu, reacție la decizia UMF Iași de a impune vaccinarea sau testarea cadrelor didactice și studenților pentru sesiune: condiționarea revenirii fizice la facultate pe baza vaccinului anti-Covid sau a testelor PCR este la latitudinea fiecărei universități în parte, în baza autonomiei universitare. Sursa
  1. Premieră pentru atletismul românesc. Trei sportive din Kenya au devenit joi primele atlete de pe continentul african care primesc cetățenia română, pentru a putea concura la Olimpiada de la Tokyo. Inițiativa Federației Române de Atletism este justificată de Florin Florea, președintele FRA, prin faptul că România este „o națiune deschisă, cu o gândire europeană”. Altădată câștigător a numeroase medalii europene, mondiale și olimpice, atletismul românesc a ajuns să „naturalizeze” sportive străine, pentru a spera la o participare meritorie la Tokyo. Sursa

ROMÂNII MINORITARI DIN ROMÂNIA

  1. Agresivitate simbolică? Anul acesta se vor aniversa 213 ani de la nașterea lui Simion Bărnuțiu, ideologului revoluției pașoptiste române, profesor, filosof, jurist, istoric, om politic şi cunoscut lider al mişcării revoluţionare din Transilvania – ce a militat întreaga sa viaţă pentru interesele naţionale ale poporului român [1]. Dascălul și revoluționarul român Simion Bărnuțiu, elev al liceului piarist din Carei, constituie un model pentru românii care luptă pentru păstrarea identității naționale. Pentru „dușmanii poporului român”, până și bustul său deranjează [2]. Bustul lui Simion Bărnuţiu de la Carei se află în faţa liceului unde e fost elev. Reabilitarea sa a fost refuzată de administraţia locală astfel că a fost suportată integral din fondurile personale ale consilierului Ilie Ciută [3]. Sursa 1, Sursa 2, Sursa 3
  2. Primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Árpád, deputatul Miklós Zoltán, președintele Camerei de Comerț și Industrie a județului Covasna, Édler András, și preşedintele Comisiei Economice din Consiliul Local, Debreczeni László, au prezentat, în cadrul unei conferințe de presă comune, programele de stimulare economică pentru întreprinderile mici și mijlocii din Sfântu Gheorghe, care vor fi lansate sau continuate şi în acest an. Experiența anilor precedenți arată că aproximativ 150 de antreprenori aplică în fiecare an, iar sumele primite variază între 130 de lei și 200 de mii de lei. Ținând cont că maghiarii reprezintă 74% din populația orașului, ne întrebăm câte programe de acest tip îi vor avea drept „protagoniști” pe etnicii români. Sursa
  3. Antreprenorii creativi și inovativi, care cred că au idei care s-ar putea dezvolta cu succes pe piața internațională, vor avea șansa să participe la un program atipic de minimis organizat de autoritățile covăsnene. Primăria Sfântu Gheorghe și Camera de Comerț și Industrie (CCI) Covasna au anunțat joi că în perioada următoare vor deschide înscrierile pentru un demers prin care își propun să sprijine 10 planuri de afaceri cu câte 40.000 de euro. Ținând cont că populația orașului este majoritar maghiară, rămâne de văzut câte din cele 10 planuri vor aparține românilor. Sursa

MINORITĂȚI ETNICE

  1. În timp ce în Satu Mare clasele cu predare în limba română sunt desființate sub pretextul neîndeplinirii efectivului de elevi [1], în Bihor, liderii UDMR au reușit să convingă Ministerul Educaţiei să „scutească” Liceul „Ady Endre” din Oradea, de reducerea numărului de clase. De altfel, din cele 17 clase eliminate anul acesta de către Inspectoratul Școlar Județean, numai 4 sunt cu predare în limba maghiară [2]. Sursa 1, Sursa 2
  2. Statul ungar sprijină cu 3,3 miliarde forinţi (9,3 milioane euro) renovarea a 262 de biserici din Transilvania, a declarat agenţiei ungare de presă MTI, Miklós Soltész, secretar de stat responsabil pentru culte şi naţionalităţi (din cadrul Cancelariei Prim-ministrului Ungariei), după o întrevedere avută joi, la Oradea, cu conducătorii religiilor maghiare istorice din România şi cu lideri politici ai comunităţii maghiare din Transilvania. Sursa
  3. Guvernul a aprobat Strategia naţională şi Planul de acţiuni aferent pentru prevenirea şi combaterea antisemitismului, a xenofobiei, a radicalizării şi a discursului instigator la ură, a declarat Alexandru Muraru, consilier onorific al premierului. El a precizat că elaborarea strategiei a durat aproximativ 2 ani şi a implicat 20 de instituţii naţionale, între care 5 ministere – Educaţie, Afaceri Externe, Justiţie, Afaceri Interne şi Cultură. „În privința României, nu au fost comise până acum acte de violență de natură teroristă, dar există riscul de a se produce în viitor, având în vedere modul și ritmul de propagare a discursului instigator la ură. Pe de altă parte, pe teritoriul României au avut loc acte de vandalism și alte incidente îndreptate împotriva persoanelor aparținând unor minorități etnice și religioase”, a declarat acesta. Sursa
  4. La nivelul Camerei Deputaților era depus în aprilie anul trecut un proiect de lege ce propunea compensarea urmașilor celor decedați în perioada celui de-al Doilea Război Mondial. Este vorba de românii de etnie evreiască uciși în perioada Holocaustului. Conform datelor existente, statul român acorda o serie de drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România în perioada 6 septembrie 1940 – 6 martie 1945 din motive etnice. Noul proiect de lege a fost aprobat miercuri, 12 mai, în Camera Deputaților, aceasta fiind forul decizional în această cauză. Conform noului amendament la OUG 105/1999, urmașii celor decedați în Holocaust sunt îndreptățiți la o sumă compensatorie de aproximativ 175 de lei pe lună. Sursa

COMUNITĂȚI ISTORICE

  1. Camera Deputaţilor a adoptat miercuri, proiectul de lege de importanță istorică, prin care este instituită pe 10 mai, anual, Ziua Românităţii Balcanice. „Această dovadă de atașament față de toți românii din Balcani, indiferent de cum sunt numiți – aromâni, meglenoromâni, istroromâni, vlahi sau caravlahi – este dată după 20 de ani și două zile de încercări. Dumnezeu cu noi.” a transmis președintele Comisiei pentru românii de pretutindeni din Senatul României, senatorul Claudiu Târziu. Sursa
  2. În sfârșit, Klaus Iohannis ridică la modul serios problema drepturilor românilor din Ucraina într-o discuție telefonică cu Volodimir Zelenski în care a acordat un spațiu amplu problemelor legate de drepturile persoanelor aparținând minorității române din Ucraina, cu accent pe dreptul la educație în limba română, și a subliniat necesitatea soluționării acestora, în cel mai scurt timp, pe calea dialogului. În acest sens, președintele României a subliniat importanța încheierii cât mai curând a Protocolului de cooperare bilaterală în domeniul educației dintre România și Ucraina și reluarea cât mai rapidă a lucrărilor Comisiei interguvernamentale mixte privind protecția drepturilor persoanelor aparținând minorităților naționale. Sursa
  3. În Republica Moldova creşte considerabil numărul cetăţenilor care vor unirea cu România. Un nou sondaj realizat de IMAS (prima firmă de cercetare de piață din România cu capital privat integral românesc), arată că aproape jumătate dintre basarabeni ar vota pentru Unire. Sursa
  4. Secretariatul General al Guvernului (SGG), prin Departamentul pentru Românii de Pretutindeni (DRP), intenționează să organizeze, pe perioada vacanței de vară a elevilor și studenților, programul tradițional de tabere ARC . Dat fiind contextul pandemic actual, ediția din acest an va avea loc în format online. Sursa
  5. Documentele păstrate în Arhiva de Stat din Cernăuți, care conțin informații genealogice, vor fi digitalizate cu ajutorul organizației americane FamilySearch International. Sursa

DIASPORA

  1. Germania: sute de mii de muncitori sezonieri, mare parte dintre aceștia fiind români, lucrează din nou pe câmpurile germane. Dintre problemele cu care se confruntă românii, cele mai importante sunt nerespectarea măsurilor de protecție împotriva coronavirusului și faptul că lucrează fără asigurare de sănătate (anul acesta li se permite să lucreze 102 zile fără a beneficia de asigurări sociale, deși inițial perioada cuprindea numai 70 de zile). Sursa
  2. Cetățenii europeni care sosesc în Marea Britanie, închiși și expulzați. Ministerul Afacerilor de Externe: până acum, 150 de români au fost expulzați din cauza lipsei documentelor. Regulile de intrare în țară sunt însă confuze. Ministerul de Interne susține că toți trebuie să dovedească că au dreptul de a munci acolo, deși recomandările aceluiași minister spun că turiștii fără vize pot intra în țară pentru a merge la interviuri și să semneze contracte. Sursa
  3. Românii din Marea Britanie își pot reglementa statutul de rezident pe baza unui Titlu de călătorie dacă au documentele de identitate expirate. Sursa
  4. Guvernul de la Bucureşti le-a „stricat” planurile multor români din Spania care aveau zboruri spre casă în aceste zile. Zeci de români nu au putut să urce în avioane din cauză că nu au avut timp să facă teste PCR. Amintim că România a reintrodus Spania pe lista țărilor de risc. Sursa

INTERNAȚIONAL

  1. Despre modul în care este celebrată gestionată epidemia de coronavirus la nivel mondial: despre adevărata miză a vaccinării – copiii, și prețul drepturilor și libertăților cetățenești:
  • În SUA, a început, joi, vaccinarea copiilor cu vârste cuprinse între 12 și 15 ani, după ce vaccinul Pfizer/BioNTech a fost autorizat și pentru această categorie de vârstă, care cuprinde 17 milioane de persoane în SUA. Sursa
  • Cadouri şi beneficii pentru americanii care se vaccinează. În New York, mergi gratis cu metroul. Autorităţile locale din New York au demarat un proiect pilot, care pare să atragă deocamdată un număr mare de oameni. Aceştia se pot vaccina, fără programare, în opt puncte ale reţelei metropolitane de metrou şi primesc, în plus, mai multe călătorii gratuite. Sursa
  1. În Germania, preoții catolici de orientare progresistă sfidează consemnul dat de Vatican și acceptă să binecuvânteze uniunile între persoane de același sex în cadrul unor ceremonii publice. În această săptămână, în cadrul unei campanii cu numele „Dragostea câștigă”, vor fi oficiate asemenea slujbe în peste 100 de biserici catolice din întreaga Germanie. Sursa
  2. Donarea de sânge de către persoanele vaccinate anti-Covid este sub analiza specialiștilor din Japonia. Potrivit autorităților, persoanele vaccinate nu vor mai putea dona sau să transfere sânge altor persoane. La baza acestei decizii stă o posibilă diferență observată la nivelul sângelui după vaccinarea anti-covid a unui pacient. Sursa
  3. SUA: peste 120 de generali și amirali critică dur politicile lui Joe Biden și ale democraților, într-o scrisoare deschisă, în care aceștia afirmă că „țara noastră a făcut un viraj la stânga către o formă tiranică de Guvernământ”. Sursa
  4. Despre conflictul din Israel:
  • Escaladarea tensiunilor dintre palestinieni şi israelieni vine în contextul unei crize economice dificile pentru primii şi al unei situaţii politice delicate pentru liderul celeilalte tabere. În Fâşia Gaza 80% din oameni nu au loc de muncă, iar în Israel, unde tinerii nu vor să se întoarcă la muncă, premierul Netanyahu trece printr-o criză politică. Sursa
  • Secretarul de Stat american, Antony Blinken, a vorbit cu Mahmoud Abbas, preşedintele Autorităţii Palestiniene, cerându-i să intervină pentru oprirea atacurilor cu rachete lansate din Fâşia Gaza spre Israel. Sursa
  • Ultimul atac cu rachete lansat joi de Hamas i-a făcut pe israelieni să mobilizeze la granița cu Fâşia Gaza 3.000 de militari care sunt pregătiţi să intre în luptă în orice moment, având în vedere că tensiunile dintre cele două părţi escaladează de la o zi la alta. Sursa
  • Republicanii i-au cerut joi preşedintelui Statelor Unite, Joe Biden, să pună capăt negocierilor actuale vizând resuscitarea acordului nuclear cu Iranul, ei invocând o legătură între acesta şi tirurile de rachete ale Hamas împotriva Israelului. Sursa
  1. O manifestație LGBT din Franța a fost anulată după ce organizatorii au interzis participarea persoanelor albe. Sursa
  2. După ce Dodon și comuniștii au creat un bloc comun, Rusia condamnă SUA și Occidentul pentru ingerință în alegerile din Republica Moldova: Rusia remarcă tentative în creştere din partea SUA şi UE de a exercita influenţă asupra conducerii Republicii Moldova şi a Comisiei Electorale Centrale de la Chişinău în contextul alegerilor pentru parlamentul republicii, preconizate pentru 11 iulie. Pe de altă parte, în cursul zilei de ieri, Partidul Socialiştilor din Republica Moldova (PSRM), al fostului preşedinte pro-rus Igor Dodon, şi Partidul Comuniştilor, condus de Vladimir Voronin, au depus actele la Comisia Electorală Centrală din Chişinău pentru înregistrarea blocului electoral comun. Potrivit lui Igor Dodon, este necesară unificarea forţelor politice „patriotice” şi „stataliste”, deoarece suveranitatea Republicii Moldova ar fi în pericol. Sursa

MAI MULTE DE LA ACELAȘI AUTOR

Dragi prieteni,

dacă doriți o presă independentă, trebuie s-o susțineți. În România, mediul economic este conectat la sistemul global și nu există, precum în Statele Unite sau alte țări, companii care să-și asume susținerea cauzei naționale.

Recenta criză a arătat câtă nevoie există pentru o presă independentă, care să nu depindă de subvențiile guvernamentale și de banii multinaționalelor.

Trebuie să știți: nimeni nu-mi „editează” ideile și materialele publicate. Sunt un om liber. Dacă îți place și dorești să citești și în continuare materiale pe R3Media, contribuie și tu printr-o donație, oricât de mică. Împreună, putem reuși multe.

Mulțumesc.

Mihai Șomănescu
Publisher R3Media

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Cele mai populaR3 articole

Articole R3laționate

IMPORTANT

Fiți LEI pentru R3: Mai avem nevoie de 9.468 de lei...

Dragi prieteni, dacă doriți o presă independentă, trebuie s-o susțineți. În România, mediul economic este conectat la sistemul global și nu există, precum în Statele...