ACTUALITATERevista presei pentru o agendă națională: 14 iulie

Revista presei pentru o agendă națională: 14 iulie

NAȚIONAL

  1. Producătorul român de gaze Romgaz are capacitatea de a susţine investiţia în proiectul Neptun Deep din Marea Neagră şi ar trebui să fie operatorul acestei exploatări, a declarat, marţi, Iulian Iancu, preşedintele Comitetului Naţional Român al Consiliului Mondial al Energiei (CNR-CME), într-o întâlnire cu presă. Sursa
  2. Starea clasei de mijloc din România. În 5 ani clasa de mijloc a României a crescut de peste 5 ori, de la 100 de mii de persoane la 540 de mii. Conform INS (Institutului Național de Statistică) în clasa de mijloc se află persoanele cu cel puțin 1000 de euro salariu net lunar. Cei mai mulţi dintre angajaţii cu salarii de peste 1.000 de euro net lucrează în administraţie publică (39% din totalul celor 540.000 de salariaţi), servicii IT (27%), bănci (12%) şi producţia de energie electrică şi termică (10%). Sursa
  3. Circa 20 de unităţi şcolare au depus cereri la Ministerul Educaţiei pentru a deveni o şcoală pilot. Şcolile pilot sunt unităţi de învăţământ descentralizate, adică vin cu un curriculum oferit de şcoală, proiectarea pe arii de învăţare şi nu pe discipline şi curriculum la alegerea elevilor. Încă din anul 2011, Legea educaţiei naţionale permite funcţionarea unor şcoli-pilot, experimentale şi de aplicatie. În anul 2020 au fost adoptate cele două acte normative necesare demarării procesului de pilotare. Sursa
  4. Societatea Naţională a Sării (Salrom), singurul producător de sare din România, deţinut de stat (51%) şi Fondul Proprietatea (49%), a iniţiat studii de fezabilitate pentru redeschiderea exploatării zăcămintelor de grafit din mina de la Baia de Fier din judeţul Gorj, a cărei activitate a fost oprită în 1994. Sursa
  5. Rata anuală a inflaţiei a continuat trendul ascendent în luna iunie, urcând la 3,94%, faţă de 3,75% în mai, după ce mărfurile nealimentare s-au scumpit cu 5,7% faţă de iunie 2020, alimentele cu 2,1%, iar serviciile cu 2,6%. Sursa
  6. Cu cea mai mică suprafaţă verde pe cap de locuitor, Bucureştiul este a doua cea mai poluată capitală din Europa, arată cele mai recente statistici. Pe de altă parte, Bucureștiul este imbatabil la capitolul poluare fonică industrială. Sursa
  7. Președintele AUR, deputatul George Simion, somează Ministerul Culturii să ia măsuri urgente de protejare a cetăților dacice, supuse, în opinia sa, unui proces sistematic de distrugere, în pofida aflării lor pe lista UNESCO de situri ocrotite. Sursa
  8. Despre armata României. Un bizar incident a avut loc, marți, în județul Galați. Un avion de vânătoare F-16 a pierdut mai multe piese în timpul zborului, în timp ce efectua un exercițiu militar. Armata Română a fost informată de posibilitatea unor probleme la motoarele avioanelor F16, după ce Belgia a decis să le ţină la sol până la rezolvarea defecţiunilor. Toate ţările în dotarea cărora se află aceste avioane au fost informate de defecțiune. Sursa

ROMÂNI MINORITARI

  1. Pe 12 iulie a fost înmormântat omul care ştia tot despre arhivele Transilvaniei şi încă ceva pe deasupra: Vasile Lechinţan – istoric, arhivist, publicist, scriitor, lider civic, unul dintre cei mai importanţi cercetători contemporani, un om de o modestie şi o curăţie sufletească de excepţie, situat printre cei mai avizaţi şi documentaţi cercetători în privinţa retrocedărilor abuzive practicate după 1989. Sursa
  2. Ce jocuri se fac pentru postul de manager la Spitalul Municipal Carei din subordinea Consiliului Local? La data de 7 iulie 2021, Varna Levente, directorul Direcției de Sănătate din cadrul Primăriei Carei, declara că în acest an nu se va organiza concurs pentru postul de manager al Spitalului Municipal Carei. La o zi după ce Buletin de Carei a publicat această declarație, primarul Kovacs anunță în ședința Consiliului Local Carei că în următoarele 3 luni postul de manager va fi scos la concurs. Sursa
  3. Fenomenele meteo nefavorabile înregistrate în judeţ în cea de-a doua jumătate a lunii mai şi în luna iunie, au dus la producerea de pagube evaluate la 9.347.000 de lei în 18 unităţi administrativ-teritoriale din Harghita. Printre acestea se numără și UAT (Unități Administrative Teritoriale) cu populație majoritar românească. Sursa

MINORITĂȚI ETNICE

  1. Un inspector școlar român premiat de Ministerul Apărării din Ungaria. Fost consilier local UDMR în Oradea, acum inspector şcolar pentru învăţământul în limba maghiară, profesoara Kecse Gabriella de la Şcoala Gimnazială Szacsvay Imre, unde a fost şi director adjunct, a adunat zilele trecute sute de mesaje de laude şi felicitări, după ce a fost premiată de Ministerul Apărării din Ungaria cu distincţia „Pentru apărare”. Sursa
    Primăriile din Bihor au obligația transmiterii online a ședințelor consiliilor locale pentru a crește gradul de transparență decizională dar și de a arbora drapelele naționale, conform unei decizii a prefectului județului, Dumitru Țiplea. Sursa
  2. Un elev din Covasna a fost premiat de statul maghiar. Ravasz Andras, care a terminat clasa a XI-a la Liceul Korosi Csoma din Covasna, a obţinut premiul al doilea la ediţia cu numărul 30 a Concursului naţional de tinere talente în domeniul ştiinţelor şi inovării desfăşurat la Budapesta, invenţia sa, denumită Braille Comfort Pack, fiind considerată deosebit de importantă pentru persoanele nevăzătoare sau cu deficienţe de vedere. Sursa

COMUNITĂȚI ISTORICE

  1. În timp ce statul român nu-i susține pe cei 500.000 de români din Ucraina, statul ucrainean a atras atenția Budapestei în legătură cu cei 100 de milioane de forinți oferiți maghiarilor din Transcarpatina. Ucraina nu se opune implementării de către Ungaria a programelor de sprijinire a minorității naționale maghiare din Transcarpatia, dar cere respectarea legislației în vigoare și transparență deplină în ceea ce privește originea fondurilor de subvenționare a procedurile de primire și utilizare a acestora a declarat într-un comentariu pentru agenția Ukrinform ministrul adjunct de Externe al Ucrainei, Vasyl Bodnar. Sursa
  2. Ambasada României în Republica Moldova pentru a veni în sprijinul persoanelor care solicită cetățenia română a mărit timpul de lucru cu publicul pentru depunerea jurământului de credință față de România la sediul Autorității Naționale pentru Cetățenie (ANC). Sursa

DIASPORA

  1. Românii din Țara Făgărașului, localitatea Sâmbăta de Sus, care au emigrat în Italia, s-au reunit la Roma pentru a sărbători. Mulți dintre noi nu ne-am văzut de vreo 20 de ani și a fost de-a dreptul emoționat să ne reîntâlnim după atâta amar de vreme. Am fost vreo 40 de oameni la reuniune. Unii dintre ei au venit din Trieste, de la 800 de kilometri depărtare, alții din Calabria, de la peste 600 de kilometri. Suntem oameni care am venit în Italia prin anii ’90 – ’92.” a declarat o participantă. Sursa
  2. Fostul premier al Italiei, Matteo Renzi, vrea să elimine „Venitul de Cetățenie” organizând un referendum. „Venitul de Cetățenie” este un ajutor al statului italian între 780 și 1,872 de euro care au rezidențiat cel puțin 10 zile pe teritoriul țării. De acest ajutor au beneficiat și românii emigrați. Sursa
  3. O rețea de români care traficau țigări în valoare de 10 milioane de lire sterline în Regatul Unit a fost deconspirată. Poliția Română împreună cu DIICOT au făcut 157 de percheziții în municipiul Arad și alte 8 județe din țară. Sursa

INTERNAȚIONAL

  1. Fostul președinte Donald Trump i-a dat în judecată pe șefii Facebook, Twitter și Google pentru cenzură ilegală.. Principalul argument pentru care a decis să dea în judecată pe șefii Facebook, Twitter și Google – Big Tech, împreună cu Guvernul, cenzurează dreptul la liberă exprimare al poporului american – a fost publicat într-un editorial al celor de la The Wall Street Journal. Sursa
  2. În contextul retragerii trupelor americane din Afganistan – cel mai lung război din istoria Americii – Federația Rusă a adoptat o poziție dură transmițând că nu acceptă staționarea americanilor în fostele republici sovietice din Asia Centrală. Amintim că din 15 republici sovietice, nu mai puțin de 5 erau din Asia Centrală: Kazahstan, Kârgâzstan Tadjikistan, Turkmenistan și Uzbekistan. Cu excepția primelor două, toate au graniță cu Afganistanul, sfâșiat de război. Avertismentul rușilor vine în contextul în care trupele americane se retrag din Afganistan, Joe Biden declarând că retragerea e completă în proporție de 90%. Sursa
  3. Miniştrii europeni ai Finanţelor urmează să aprobe marţi planurile de redresare pentru 12 state membre, inclusiv Italia, Spania şi Franţa, ceea ce va deschide calea pentru prima tranşă de granturi şi împrumuturi din programul UE destinat stimulării investiţiilor. România mai așteaptă. Sursa
  4. Austria urmează să se alăture Corpului European de Reacţie Rapidă – mai cunoscut sub numele de Eurocorps – şi să devină astfel cea de a şasea „naţiune asociată” acestei organizaţii, anunţă marţi împreună Ambasada Austriei în Franţa şi Ambasada Franţei în Austria. Eurocorps, creată în 1992, este un corp de armată unic în felul său, din care fac parte aproximativ 1.000 de militari din cinci state membre, „naţiuni-cadru” – Franţa, Germania, Spania, Belgia şi Luxemburg – şi mai multe naţiuni asociate – Grecia, Turcia, Italia, România, Polonia. Sursa
  5. Germania a înfiinţat în mod oficial, marţi, un comandament militar spaţial ca cel al Statelor Unite sau Franţei, în contextul unor îngrijorări tot mai mari faţă de progrese ale Rusiei şi Chinei în domeniul spaţial şi al unei multiplicări a lansării de sateliţi. Sursa
    Compania Lufthansa a anunţat că va renunţa la formula obişnuită de adresare – „Doamnelor şi domnilor, bine aţi venit la bord” – deoarece comunicarea între echipaj şi pasageri va fi „sensibilă la identitatea de gen”. Purtătorul de cuvânt a precizat că vor exista formule de adresare precum „Dragi oaspeţi, bine aţi venit la bord”. Sursa
  6. Compania Lufthansa a anunţat că va renunţa la formula obişnuită de adresare – „Doamnelor şi domnilor, bine aţi venit la bord” – deoarece comunicarea între echipaj şi pasageri va fi „sensibilă la identitatea de gen”. Purtătorul de cuvânt a precizat că vor exista formule de adresare precum „Dragi oaspeţi, bine aţi venit la bord”. Sursa

MAI MULTE DE LA ACELAȘI AUTOR

Dragi prieteni,

dacă doriți o presă independentă, trebuie s-o susțineți. În România, mediul economic este conectat la sistemul global și nu există, precum în Statele Unite sau alte țări, companii care să-și asume susținerea cauzei naționale.

Recenta criză a arătat câtă nevoie există pentru o presă independentă, care să nu depindă de subvențiile guvernamentale și de banii multinaționalelor.

Trebuie să știți: nimeni nu-mi „editează” ideile și materialele publicate. Sunt un om liber. Dacă îți place și dorești să citești și în continuare materiale pe R3media, contribuie și tu printr-o donație, oricât de mică. Împreună, putem reuși multe.

Mulțumesc.

Mihai Șomănescu
Publisher R3media

Cele mai populaR3 articole

Articole R3laționate

IMPORTANT

Fiți LEI pentru R3: Am strâns 12.851 de lei din 45.000,...

Dragi prieteni, aici o să vă țin la curent cu campania de donații pe care am început-o pe 1 iulie 2021 și care se termină...