Radu Preda sau falimentul misecuvinismului

Declinul public al lui Radu Preda a devenit vizibil când fost prins în offside de către Recorder și „demascat” cu mânie soroșistă drept cumulard sinecurist. Recorder sunt activiștii literalmente soroșiști care fugeau de Paști după preoți să-i prindă că nu respectă gulagul sanitar în noaptea de Paști.

S-a dovedit că Recorder nu sunt voluntari civici, ci mercenari politici care primeau 100.000 de euro finanțare pentru a discredita Biserica în numele UE și pentru a face jocuri politice anchetând doar pe cine trebuie și doar când trebuie.

Dar Radu Preda era în offside și s-a expus. Ironic e că azi Radu Preda glumește despre „soroșiști”, relativizând sistemul perfid al pseudo-societății civile soroșiste deși el însuși a fost victima mașinii de propagandă soroșistă. Sindrom Stockholm.

Căci mașina de propagandă construită de miliardarul corupt Soros este de fapt o armată de mercenari finanțată pe bani străini pentru a captura puterea de stat prin infiltrarea partidelor cu activiști plătiți de fundații străine, fie Fundația lui Soroș fie USAID). Dar falimentul moral și intelectual al lui Radu Preda începuse de mult. 

1.Falimentul profesoral la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj

Toată lumea știe, în Cluj și la alte facultăți de teologie, că Radu Preda, de o lungă perioadă de timp, nu își onorează obligațiile profesorale. Absentează sistematic de la cursuri, impune cursuri online peste limita legală. Nu oferă criterii clare studenților, nu asigură examinări serioase. Evazionism motivat și de faptul că Radu Preda nu mai domiciliază în Cluj dar care a atras periodic plângeri din partea studenților. Absențe, materiale trimise și la final referate date studenților. Adică un profesor ca și cum nu ar fi.

Dacă era vorba de altcineva, ar fi fost dat afară de mult. Evaluat, mustrat și monitorizat în Catedră. Însă această lipsă de deontologie profesională (și în fond de etică) din partea deontologului Preda a fost tolerată poate și în virtutea imaginii de „intelectual public”, de micul vedetism gazetăresc ce nu poate compensa însă absența unei opere academice reale.

Căci „opera” lui Radu Preda este o cârpeală de articole întâmplătoare gen Adevărul sau Dilema, adunătură de articole lipite sub titlul „studii social-teologice”, adică politrucisme dar nu teologie adevărată. La vârsta aceasta orice universitate serioasă cerea deja manuale solide, tratate construite, nu lipituri de articolașe și postări dăștepte.

Una din cele mai abjecte fapte a lui Radu Preda o consider, prin contrast, a fi modul cum l-a insultat și terfelit pe marele profesor Viorel Ioniță cu ocazia prostelii calendaristice, deoarece profesorul a clarificat într-un articol elaborat poziția Bisericii privitoare la calendarul sacru.

Atunci Radu Preda și haita apostolilor lui Petrov au atacat Biserica și credincioșii ca și cum ar fi atacat PSD-ul, pe motiv că nimeni nu dorea să schimbe calendarul cu excepția lui Adrian Papamitru și Andrei Carahagi.

Însă Viorel Ioniță este un model profesoral venerabil de seriozitate universitară, pedagogie autentică, cercetare aprofundată și consecvență intelectuală – autorul unei sinteze monumentale de Istorie a Bisericii Universale. Acest magnum opus al profesorului Viorel Ioniță este o operă ce încununează o carieră și o viață,  total opusă gazetărismului, lăutărismului și vedetismului narcisic al lui Radu Preda.

 2.Falimentul instituțional la ICCMER

 Nici activitatea lui Radu Preda la Institutul pentru Cercetarea Crimelor Comunismului și al Memoriei Exilului Românesc nu poate fi considerată un succes. Oamenii de la Institut s-au plâns că Radu Preda a tratat șefia Institutului ca o sinecură ce i se cuvine. Din acest motiv a lipsit o viziune pentru Institut.

Prin politica de cadre, Radu Preda a ținut afară oameni de mare valoare, nu a întărit colectivul real al Institutului. Prin aceasta el practic a făcut rută pentru impostorii care i-au urmat. Nu a gândit nici o strategie ce să prevină capturarea instituției de către lobby-ul PNL al lichelelor Muraru, oameni total vânduți unor interese străine care le-au asigurat cariera politică în schimbul terfelirii propriei națiuni.

Din punct de vedere intelectual „anticomunismul” lui Radu Preda nu a fost diferit de anticomunismul tismănist, oportunist și viclean politic, o luptă convenabilă cu vechiul comunism care te scutește să lupți cu noul comunism. Radu Preda a folosit instituția doar în avantaj personal, fără să gândească viitorul ei, fără să întărească echipa de cercetători autentici.

Decontarea deplasărilor, directive care mai mult încurcau adevărații specialiști din Institut – în rest o apatie de feneant, exceptând obositoarele mese la restaurant. Poate singurul lucru bun a fost că în general i-a lăsat în pace pe profesioniști să-și facă meseria. Dar per total: același vedetism ca levier pentru sinecurism, zero amploare culturală, zero viziune instituțională.

Mai trebuie spus că ascensiunea „deontologului” Radu Preda la conducerea ICCMER este legată de conexiunea cu Victor Ponta (lucru care l-a îndepărtat de clica intelectualilor băsisto-bostaniști (adică secu-securiștii Baconschi și Papahagi), fiind acum recuperat și tolerat doar pentru că a știut să se lipească de noul val de oportunism pandemist și așa-zis „antiputinist” – deși clica băsiștilor Baco, Papa, Preda era bine stipendiată din banii germanilor (CDU / KAS) în momentele de glorie financiară ale parteneriatului german cu Putin.

Atunci nu erau antiputiniști ci sinecuriști – atunci Baconschi îi scria encomioane grețoase lui Serghei Lavrov, în timp ce sinecuriștii băsiști Papahagi, Preda & Co lăudau „leadership-ul” german al UE (bazat, cum știm, pe complicitatea ruso-germană și pe importul de gaz ieftin de la ruși).

Nici nu și-au cerut vreodată scuze că au slujit un colaborator al Securității (Băsescu) deși gândiți-vă cât a trădat țara Băsescu în zece ani în favoarea tuturor celor care știau că a fost colaborator (adică în favoarea securiștilor, americanilor, francezilor, germanilor etc.).

3. Falimentul preoțesc la München.

Cu privire la acest aspect ne este cel mai greu să ne pronunțăm pentru că respectăm haina preoțească (spre deosebire de anticlericalul ranchiunos Radu Preda). Și vă asigur că dacă Radu Preda nu ar fi comis mârșăvia de a-l acuza pe părintele Galeriu de „lașitate” (fără vreo probă, ci doar într-un acces de moralism arogant protestanto-userist), nu am fi îndrăznit să scriem aceste rânduri.

Dar pentru această mârșăvie, o să spunem ce a văzut toată lumea: că Radu Preda, abia ajuns preot la o parohie din München, a reușit în scurt timp să se certe atât cu credincioșii din parohie cât și cu episcopul locului.

Cine știe detalii, poate să detalieze, însă răul e deja făcut, sminteala a devenit scandal public spre deliciul neomarxiștilor, și orice ar fi fost e clar că Radu Preda a ratat șansa de a nu sminti lumea cu orgoliul lui obez.

Căci ipoteza noastră este că a enervat lumea din parohie cu predicile și postările arogante sau politizate acolo unde oamenii aveau nevoie de Liturghie și înduhovnicire. La aceasta se adaugă arghirofilia legată de salariul în euro și de cazarea parohială de la Munchen.

La sedința de parohie majoritatea covârșitoare a credincioșilor a fost deosebit de vehementă împotriva lui Radu Preda datorită aroganței și „neregulilor administrativ-financiare”.

În continuarea acestui eșec lamentabil vine activismul veninos al lui Radu Preda care se dă deontolog anticlerical ce critică (tocmai el!) „tarele Bisericii”. Fix omul care a făcut scandal și învrăjbire în Biserică, sinecuristul ICCMER și profesorul absenteist fără operă – fix el e deontologul vigilent al Bisericii, noul userist anticlerical și antiputinist de serviciu.

În loc să lupte cu propaganda tip Recorder a cărui victimă a fost, Radu Preda s-a făcut el „recorder de facebook” care atacă preoți, episcopi, ba chiar decizia Sfântului Sinod care l-a mustrat pe bună dreptate pentru activismul politic deșănțat (sprijinindu-l pe Ciucă împotriva interdicției ca preoții să facă politică de partid).

În loc să asume mustrarea corectă – mai ales că tocmai clica băsistă urla să depolitizăm Biserica – Radu Preda s-a răfuit ca un politruc băsist cu Sfântul Sinod, acuzând cu mârșăvie BOR de „putinism” (!!!) pentru simplul fapt că a aplicat corect regulamentul (Radu Preda vrea iarăși să fie și preot și activist politic PNL – aceeași bulimie existențială caracteristică misecuvinismului).

Tocmai el care sifona banii germanilor în schimbul propagandei pro-CDU atunci când aceștia erau pe cai mari și îi făceau viramente masive lui Putin. Cam asta e fățărnicia „deontologului” Radu Preda și implicit nevrednicia lui preoțească.

4. Explicația falimentului: bulimie existențială misecuvinistă

Cred că explicația simplă a falimentului lui Radu Preda este această bulimie existențială: a vrut să fie în același timp și profesor la Cluj și director la București și preot la München.

Nimic nu i-a ieșit cum trebuie. Abuzând de favorul pe care viața i l-a oferit, de a fi profesor la Cluj și director la București, lipsa de sațietate și trufia l-a împins să fie și preot la München, deși nu a reușit să-și îndeplinească nicăieri datoriile așa cum se cuvenea, devenind o acritură de facebook care își postează compulsiv veninul matinal contra semenilor, fără să vezi ceva înălțător ci doar arogantul care vrea să arate că ceilalți sunt răi și proști.

Explicația mai profundă merge mai departe în timp.

Ascensiunea lui Radu Preda este legată de norocul sau flerul lui de a-i lua interviuri lui Petre Țuțea. Ulterior el a fost sprijinit de Părintele Bartolomeu care înțelegea necesitatea de a ajuta tinerii intelectuali.

Datorită încrederii ce i s-a acordat prematur, Radu Preda a ajuns un mic prinț, un favorit la curtea Mitropolitului Bartolomeu, obișnuit să i se închine lumea pentru că e vedetă intelectuală (când încă era o „promisiune”) sau pur și simplu de frică.

Odată cu plecarea dintre noi a părintelui Anania, ciclul instituțional marginalizează inevitabil pe unii și aduce oameni proaspeți în „structuri”. Se pare că Radu Preda nu a înghițit această marginalizare. Mentalitatea de favorit al curții a devenit critică malițioasă a Bisericii, un discurs userist „anticlerical”, „anticorupție”, cu ifose adolescentine anti-ierarhice… Căci ierarhia bisericească este bună numai când prințul arogant, dășteptul gălățean cu ifose, este ridicat în slăvi și tratat ca un prinț, peste ierarhi și peste colegii de facultate (care sunt profesioniști dar nu și vedetiști).

Când ierarhia nu mai prestează omagiu „intelectualului” misecuvinist, ierarhia merită scuipată. Această răutate revanșardă este bine drapată în moralism și civism useristoid și justițiarism koveșist sau antiputinism.

Dar observatorului atent nu ii poate scăpa ca dacă Radu Preda era pus pe reforma bisericească ar fi fost justițiar și pe vremuri – când însă a fost obedient. Părintele Bartolomeu și Petre Țuțea ar fi fost dezgustați de acest cârtitor, clevetitor și calomniator al preoților, ierarhiei, colegilor și semenilor, care s-a dezumflat încet la adevărata lui statură după iluzia că ar fi „intelectual îmbisericit” crescut de Petre Țuțea sau Bartolomeu Anania (la fel ar fi fost dezgustat și de Baconschi, alt oportunist băsist, sinecurist, soroșist, penelist dezumflat intelectual).

Radu Preda a revenit la statura lui reală: om mic la stat și mic la sfat care ne-a ajutat pe toți să vedem dincolo de mitul creat de norocul (și oportunismul) de a fi luat un interviu lui Petre Țuțea.  Nimic din spiritul înalt și conservator al lui Petre Țuțea n-a mai rămas în Radu Preda: cârticel, anticlericel, stereotipel, ce dă ochii peste cap și posteazând la grămadă atacuri, acuze sau panseuri răsuflate cu o sete morbidă de atenție și harță, om rămas fără filtru intelectual și mai ales duhovnicesc.

Marea lui rebeliune contra Bisericii dă bine la „sistem”. El mușcă mâna BOR-ului care i-a luat „sinecura” de la München, dar pupă mâna PNL-ului care i-ar da o nouă sinecură oriunde.

Radu Preda nu este un profet ce strigă în pustie ci un oportunist ce caută o farfurie. DOXA!