PNL, PSD, UDMR şi grupul minorităţilor naţionale au propus, marţi, un proiect de modificare a Regulamentului Camerei Deputaţilor prin care se interzice transmiterea în direct sau înregistrarea de către deputaţi sau alte persoane a şedinţelor de plen, de Birou Permanent, de comitet al liderilor sau de comisii.
Încălcarea prevederilor ar atrage sancţiunea evacuării imediate din sală a persoanei sau persoanelor care încalcă interdicţiile, se arată în proiectul propus astăzi.
„Şedinţele Camerei Deputaţilor se transmit, se înregistrează şi se difuzează de către Camera Deputaţilor prin mijloace electronice şi se stenografiază prin grija secretariatului general. Şedinţele Biroului permanent şi comitetul liderilor se înregistrează de către Camera Deputaţilor prin mijloace electronice şi se stenografiază. Şedinţele Camerei pot fi transmise în direct sau înregistrate de către mass media, cu aprobarea Bp. Şedinţele comisiilor pot fi transmise în direct sau înregistrate de către mas media cu aprobarea biroului comisiei pentru care există solicitare în acest sens”, se arată în proiect.
Citești și ajuți! Cumpără cartea: Să nu trăim în minciună. Un manual pentru disidenții creștini, de Rod Dreher, vei contribui la susținerea libertății ideilor și implicit, a siteului R3media.
Propunerea a stârnit nemulțumirea opoziției. Co-președintele AUR, George Simion, a spus că nu va respecta un asemenea regulament și a acuzat că membrii partidului său din AUR din Biroul permanent au fost chemaţi într-o şedinţă „fără să aibă ordinea de zi” şi în „afara orelor de program”. Potrivit lui Simion, modificarea Regulamentului va fi votată miercuri.
Hrănește bine(le)! Cumpără suplimentul alimentar Etamynis(alergie la praf, polen,venin) și vei contribui la susținerea siteului R3media.
„Comisia de regulament votează, ridică mâna, îl aduce în plen, pentru că se va prelungi programul plenului – asta s-a votat azi – cât e nevoie, până ce Comisia de regulament aduce şi adoptă noul regulament în care nu avem voie să facem live-uri pe Facebook şi gata. S-a terminat, pumnul în gură pentru Opoziţie, Aşa alege noua putere, condusă de generalul Ciucă, să trateze Opoziţia, să ne pună pumnul în gură”, a adăugat Simion.
„Spun cu toată responsabilitatea, nu o să respect noul regulament, o să continui să fac live pe Facebook şi o să arăt toate mizeriile care se întâmplă aici, în Camera Deputaţilor. (…) Este foarte bine să încălcăm regulamentele scrise împotriva Constituţiei şi a libertăţii. Îi încurajez pe toţi, când văd o lege nedreaptă, să încalce Regulamentul şi să suporte consecinţele de rigoare. Eu mi le asum”, a anunțat deputatul.
La rândul său, Profesorul Bogdan Glăvan, fost consilier al lui Ludovic Orban, a comentat scurt: „O aberație. Doar o minte securistă, doar un spirit dictatorial poate propune asemenea regulament. Atunci sa terminăm cu democrația, cu alegerile, să facem precum Erdogan”.
Nici USR nu este de acord. Deputatul Iulian Bulai a spus transparența activității democratice este esențială.
„PSD-PNL-UDMR vor să interzică live-urile parlamentarilor în plenul Parlamentului. Nu voi accepta acest lucru. Asta ar însemna moartea opoziţiei. Sunt parlamentari care pot abuza de acest instrument, dar transparentizarea activităţii forului democraţiei noastre este crucială”, a anunţat Iulian Bulai pe Facebook.
neconstitutional. oamenii trebuie sa stie si sa vada ce fac LICHELELE pe banii lor. George Simion a capatat aripi in ochii oamenilor pentru ca ARATA PUTREFACTIA CLASEI DE TRADATORI SI CRIMINALI CARE NU AU CE CAUTA LA PUTEREA STATALA. CINE I-A VOTAT? STS. TREZITI-VA FRATILOR!