Eroul Revoluției de la 1848 din Transilvania, Avram Iancu, va avea un centru memorial la Cluj-Napoca pe strada care îi poartă numele, informează Radio România Cluj.
„Avem în proiect de amenajarea Centrului Memorial «Avram Iancu», de pe str. Avram Iancu nr. 17. Noi am alocat 114.000 de lei pentru serviciile de arhitectură și pentru realizarea conceptului, pentru că, din punct de vedere cultural, municipiul Cluj-Napoca a devenit o emblemă a creativității, diversității și pluralismului, dar și un centru al istoriei locale și noi avem obligația, indiferent de rasă și etnie, să ne apărăm ceea ce aparține de istoria noastră tradițională”, a spus Dan Tarcea.
Imobilul în care va funcționa Centrul Memorial „Avram Iancu” se află în proprietatea municipalității. Primarul Emil Boc a adăugat că, înainte de izbucnirea revoluției, eroul moților din Apuseni a locuit acolo când s-a aflat la Cluj: „Un proiect de suflet al Clujului vizează construirea Centrului Memorial «Avram Iancu». Avem două imobile de pe strada Avram Iancu, care vor fi nucleul în jurul căruia putem gândi acest centru memorial, mai ales că acolo a locuit Avram Iancu, înainte de Revoluția de la 1848”, a spus Emil Boc.
Centrul Memorial va cuprinde documente și lucruri personale care i-au aparținut lui Avram Iancu. Dan Tarcea precizează că amenajările vor fi făcute în colaborare cu Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei, aici urmând să fie expus și drapelul Legiunii „Auraria Gemina”, pe care Avram Iancu a consus-o în timpul Revoluției de la 1848: „În colaborare cu universitățile și cu Muzeul de Istorie din municipiu, venim să facem acest centru, pentru că avem o zestre istorică exhaustivă și avem obligația să ținem vie memoria lui Avram Iancu, să-l respectăm la adevărată lui valoare și este un moment prielnic pentru amenajarea unui centru și a unei case memoriale a lui Avram Iancu”, a mai spus Dan Tarcea.