Compania petrolieră americană Black Sea Oil&Gas (BSOG), operatorul și principalul concesionar al perimetrului offshore de gaze naturale Midia, cel mai avansat proiect nou de extracție de gaze din Marea Neagră românească și singurul cu decizie finală de investiție, a încheiat un memorandum de înțelegere cu rușii de la Lukoil cu privire la efectuarea de lucrări în vederea conectării zăcământului de gaze descoperit de ruși pe perimetrul offshore Trident, concesiune deținută de ei în parteneriat cu Romgaz, la instalațiile de explorare și producție ale proiectului de dezvoltare Midia al BSOG, relevă un document oficial analizat de Profit.ro.
Procedeul tehnic poartă numele de “tieback” în jargon petrolier şi este tot mai des utilizat în exploatarea de hidrocarburi offshore în întreaga lume. Asta pentru că unele zăcăminte nu au suficient potenţial comercial pentru a justifica investiţii în instalaţii de producţie dedicate, astfel că “branşarea” lor în vederea explorării şi producţiei la structuri deja construite aduce economii de costuri şi sporuri de rentabilitate pentru dezvoltatori. Cele mai recente inovaţii tehnologice permit legarea la centre de producţie existente, prin conducte şi alte echipamente, şi a zăcămintelor situate la distanţe mari de aceste centre.
În urmă cu câteva zile, directorului general al ANRM, vorbea despre stadiul proiectelor Midia – Pelican al celor de la Black Sea Oil & Gas şi a celor derulate de Lukoil şi Romgaz.
Citești și ajuți! Cumpără cartea: Să nu trăim în minciună. Un manual pentru disidenții creștini, de Rod Dreher, vei contribui la susținerea libertății ideilor și implicit, a siteului R3media.
„Acum patru ani, la o conferinţă dădeam primele date despre cele 200 de miliarde de metri cubi din Marea Neagră şi mai spuneam ceva, tot atunci, că statul român va trebui să facă tot ceea ce este necesar pentru a se putea, cât mai repede, trece la exploatarea acestor gaze. Timpul a curs în favoarea noastră şi avem un proiect în derulare astăzi, care este în dezvoltare, Midia – Pelican al celor de la Black Sea Oil & Gas, şi care sper să înceapă în luna decembrie să producă efectiv primele gaze naturale. Situaţia pe celelalte perimetre nu este foarte îmbucurătoare. Cei de la Lukoil au săpat o sondă în cursul anului 2019 care a infirmat un model tehnologic stabilit iniţial şi în urmă cu câteva luni de zile au iniţiat o reprocesare a seismicii 3D urmând să intre într-o fază de doi ani de zile de evaluare a structurilor şi a zăcământului potenţial comercial din perimetrul Trident. Celălalt perimetru, al Lukoil şi Romgaz, au renunţat la el în 2017 pe motiv că nu prezenta un interes comercial. De asemenea, cei de la Lukoil, parteneri cu Romgaz pe perimetrul Trident, se uită foarte atent şi la dezvoltarea zăcământului folosind instalaţii existente sau în construcţie sau instalaţii viitoare care ar putea fi construite pe zăcământul Neptun. Şi noi considerăm că o exploatare comună a două perimetre este mai rentabilă din punct de vedere economic, scăzând costul instalaţiei de suprafaţă”, a afirmat Gal.
Citești și ajuți! Cumpără cartea: Evul întunecat, noua moralitate de Joseph Sobran vei contribui la susținerea libertății ideilor și implicit, a siteului R3media.