Președintele Academiei Române, profesorul Ioan-Aurel Pop, a declarat într-un interviu acordat Radio România Actualități, cu ocazia împlinirii a 158 de ani de la înființarea Academiei Române, că instituția pe care o conduce are rolul de a păstra „calitatea de român, a felului nostru de a fi români” fiind “păstrătoare a valorilor perene și din acest punct de vedere unii o califică drept conservatoare, adică păstrătoare a valorilor”.
„În raport cu înființarea, care a fost în 1866, când instituția a purtat pentru scurtă vreme numele de Societatea Literară, de la acest moment până azi sigur că s-au produs multe schimbări în cadrul academiei, dar elementele fundamentale au rămas constante, pentru că academia e o instituție păstrătoare a valorilor perene și din acest punct de vedere unii o califică drept conservatoare, adică păstrătoare a valorilor. Și acele valori care au fost puse în fața academiei în urmă cu 158 de ani sunt în general valabile până azi, adică ideea cultivării limbii, a normării limbii, a creării dicționarelor, enciclopediilor referitoare la limba și literatura română și ideea cultivării istoriei naționale cu toate componentele ei, pentru a întări identitatea. Unii vor zice că de atunci au trecut atâția ani și s-a consolidat și s-a întărit identitatea națională românească. Dar vedeți că sunt multe primejdii legate de această identitate și academia este una din instituțiile care dorește păstrarea calității de român, a felului nostru de a fi români”, a declarat Ioan – Aurel Pop.
De asemenea, profesorul Ioan-Aurel Pop a atras atenția asupra importanței întâlnirilor reale, comparativ cu cele intermediate de tehnologie.
„Apropo de platformele acestea digitale, noi suntem de acord cu ele, nu mai putem funcționa fără, dar atragem atenția asupra unui fapt capital: viața științifică și în general viața intelectuală și educația trebuie să se desfășoare în primul rând față în față. Ca să rămânem oameni, trebuie să umanizăm în continuare mediile în care lucrăm. Și eu, ca președinte, voi recomanda, că nu pot să decid sau să cer, că academia nu face legi, voi recomanda ca adunările generale să se desfășoare față în față și activitățile principale ale academiei să fie cu prezență fizică, să ne vedem, să ne privim în față, în ochi și să putem transmite mesaje și emoționale ascultătorilor noștri. Dar, repet, platformele acestea digitale sunt foarte, foarte importante pentru activități, sesiuni de comunicări științifice, pentru dialog, pentru colaborare, atunci când prezența față în față nu este posibilă”, a subliniat Președintele Academiei Române.
Deci cum este cu Academia noastră dragă ? Apucă AI Cuza să o înființeze până la feb, 1866, ori o înființă Majestatea Sa ?
Spuneți-i Profesorului să păstreze și științele exacte (și multe altele!), că doar limba și ființa națională nu ajung!
Altfel e vai de noi, iar istoria nu-l va uita (dacă supraviețuiește Democrației – de istorie zic).