The Kitsch Museum își propune să scoată în evidență elementele de prost gust, kitsch din cultura și tradiția românească. După deschiderea expoziției „muzeale” din interiorul AFI Mall Cotroceni care conține exponate ostentative și jignitoare la adresa creștinilor, cu precădere adresate ortodoxiei, numeroase persoane publice au reacționat indignate de acest fapt. Domnul Cătălin Sturza, jurnalist, scriitor și doctor în filologie, și-a exprimat opinia în spațiul public, explicând, pentru început, ce înseamnă kitschul de fapt.
„Așadar, kitschul este scoaterea unei mari tradiții sau culturi din contextul ei, și deformarea acesteia, care produce efecte ridicole sau șocante. Deformarea poate fi fără intenție, din ignoranță. Sau poate fi cu intenție, pentru a obțiune un anumit efect. Însă acest efect nu este adesea cel scontat de cei care produc kitschul.”, a declarat jurnalistul, pe pagina sa de facebook.
Acesta a continuat prin a explica de ce atacul adus la adresa ortodoxiei este lipsit de fundament, forțat și eronat, multe din cele expuse în mall nefiind, cu adevărat, kitschuri.
„Autorii ei au scos din context marea tradiție a ortodoxiei (creștinismului răsăritean) și au forțat-o într-un cadru impropriu, deformând-o prin chiar «conceptul» lor. Au ales exemple izolate, care nu sunt reprezentative. Unele dintre acestea, precum «mormintele moderne ale romilor bogați» cu lift și aer condiționat, nu au nici o legătură cu tradiția respectivă. Altele, precum «cutia milei fără taxe», nu au nici o legătură cu kitschul. Sunt exemple forțate cu toporul în cadru doar pentru a obține un efect șocant și în fapt pentru a împinge o agendă radical-anticlericală.”, a precizat editorialistul.
În încheiere, scriitorul român subliniază superficialitatea întregului ansamblu așa-zis „muzeal”, aducând în discuție mall-ul, care este „un exemplu de kitsch”.
„Poate că nici patronii mallului, nici «artiștii» nu își dau seama că nu toată lumea trăiește într-o bulicică de talibani anticlericali. Și că marea majoritate a românilor, chiar dacă sunt «păcătoși», cum consideră «artiștii», se vor simți lezați văzându-și simbolul credinței expus în acel fel. Poate și mahomedanii or fi la fel de păcătoși, însă nu cred că le-ar face vreo plăcere să vadă astfel batjocorit un portret al profetului Mahomed.
Unii ar zice chiar că această expoziție reprezintă un discurs incitator la ură și o jignire la adresa majorității celor care vin să cumpere produse de la AFI. Caz în care clienții pot răspunde nu doar printr-o reclamație la CNCD (poate că multora nu le pasă de această instituție), ci sancționând concret, cu cardul, mall-ul AFI. În fond, sunt multe alte mall-uri în București, și poate unele cu mai mult bun-simț, și chiar mai puțin kitsch.”, a scris domnul Cătălin Sturza.