News ȘTIRI Pr. Ciprian Grădinaru: Tare m-am mirat când, în lunile din urmă, ca...

Pr. Ciprian Grădinaru: Tare m-am mirat când, în lunile din urmă, ca şi în vremea comunismului, unii clerici au îndemnat la o obedienţă deplină faţă de stat

Părintele Ciprian Grădinaru, de la Parohia „Toți Sfinții” din Huldenberg, Belgia, spune că a fost mirat să vadă cum, în lunile pandemiei ce o traversăm, au fost oameni ai clerului care au îndemnat la supunere totală a Bisericii față de stat, „ca și în vremea comunismului”.

„Tare m-am mirat când, în lunile din urmă, ca şi în vremea comunismului, unii clerici au îndemnat la o obedienţă deplină faţă de stat, într-un ton care justifica şi toate măsurile impuse de el, făcând apel la o aşa-zisă „ascultare”, pe baza unui pasaj din Epistola către Romani (13:7) a Sfântului Apostol Pavel”, a declarat el într-un interviu publicat în revista „Familia Ortodoxă” și preluat de Cuvântul Ortodox.  

Preotul a explicat că atunci când statul ia măsuri împotriva lui Dumnezeu, este necredință să „te închini lăuntric” unui astfel de stat. În prima parte a interviului, părintele Ciprian a explicat că „Nu există ființă mai ușor de controlat decât cea cuprinsă de groază. Mi se pare de neînţeles lipsa unei logici minimale la care au ajuns mulți din pricina fricii”.

„ Însă stăpânirile la care Apostolul face referire reprezintă, după tâlcuirea Sfântului Ioan Gură de Aur sau a Sfântului Iustin Popovici, principiul autorității legitime, care guvernează prin reglementări şi constrângeri ce trebuie respectate pentru a preveni dezordinea socială, iar nu principiul puterii. Adică nu tot ce spun şi fac cei care conduc un stat e în mod necesar adevărat, moral şi spre folosul cetăţenilor. Măsura în care un anume stăpânitor este „de la Dumnezeu” e vădită de deciziile lui. Iar atât timp cât stăpânitorul legiferează cu dublă măsură (magazine deschise, biserici închise etc.) şi are deja la activ multe alte atitudini vădit anti-hristice, anti-bisericeşti, trebuie să fii „imbecil şi tâmpit”, ca să interpretezi paragraful citat din Epistola către Romani sau „Daţi cezarului ce e al cezarului” Matei 22:21 drept un îndemn la supunere lăuntrică, la abandonarea libertăţii interioare, la recunoaşterea supremaţiei spirituale a statului stăpânitor, după cum scrie Steinhardt, vorbind despre păcatul prostiei şi al fricii. Datorăm statului respectarea legilor şi a măsurilor pe care le impune chiar şi abuziv, dar e laşitate şi necredinţă să te închini lăuntric la un stat care stăpâneşte fără şi, uneori, împotriva lui Dumnezeu”, a continuat părintele Ciprian.

În afara Bisericii, părintele Ciprian constată că există o mișcare care tinde spre un totalitarism supra-statal.

„În primul rând, sesizăm o coagulare a răului la nivel exterior, global ‒ un fel de mişcare care tinde spre un totalitarism supra-statal. La nivel ideologic, constatăm aşa-numita „corectitudine politică”, menită să pervertească şi să niveleze conştiinţele, să dizolve spiritul critic sănătos şi orice opinie contrară „liniei oficiale”. E evident că se impune în forţă un nou mod de a trăi, de a gândi, raportat la o cu totul altă scară de valori decât cele tradiţionale.

În plus, observăm tot soiul de măsuri abuzive şi încălcări ale libertăţilor cetăţeneşti: de pildă, măsurile exagerate, nefondate, aşa-zis „anti-epidemice” luate în această perioadă, care duc la restrângerea libertăţii religioase sau de exprimare a opiniei, ori preconizează impunerea obligativității vaccinărilor şi educaţiei sexuale ș.a.m.d. E foarte trist ce se întâmplă, într-adevăr. Dar creştinii au mai trăit astfel de situaţii de prigoană, de totalitarism ateu. Ar trebui să vedem cum s-au purtat ei. Sunt Părinți care ne învaţă că, în astfel de situaţii, putem vădi nedreptatea şi suntem datori să o facem dacă vedem că oamenii primesc folos din cuvântul nostru. Însă cu grija de a nu amesteca violenţa în lupta noastră pentru bine, adevăr şi libertate. Orice formă de ură ne-ar atinge inima, chiar şi faţă de prigonitori, ne face să nu mai fim fiii Duhului Dragostei cf. Lc 9: 55.”, a mai adăugat el.

Dragi prieteni,

dacă doriți o presă independentă, trebuie s-o susțineți. În România, mediul economic este conectat la sistemul globalist și nu există, precum în Statele Unite sau alte țări, companii care să-și asume cauze conservatoare și/sau naționale.

Recenta criză a arătat câtă nevoie există pentru o presă independentă, care să nu depindă de subvențiile guvernamentale și de banii multinaționalelor.

Nimeni nu-mi „editează” ideile și materialele publicate. Sunt un om liber. Dacă dorești să ai ce citi în continuare, contribuie și tu printr-o donație, oricât de mică. Împreună, putem reuși multe.

Mulțumesc.

Mihai Șomănescu
Publisher R3Media

MAI MULTE DE LA ACELAȘI AUTOR

IMPORTANT

Campania R3Media a strâns 3.440 de lei din cei 17.561 lei...

Dragi prieteni ai R3Media, sunteți extraordinari! Campania de donații pentru luna septembrie s-a încheiat ieri cu un bilanț care mi-a depășit așteptările: din necesarul de...

Cele mai citite

Articole relaționate