vineri, mai 24, 2024
ACTUALITATECalendarul zilei 30 octombrie: Moartea lui Ion și a Doinei Aldea Teodorovici

Calendarul zilei 30 octombrie: Moartea lui Ion și a Doinei Aldea Teodorovici

Ion Aldea-Teodorovici s-a născut pe 7 aprilie 1954, în Leova, din Republica Moldova de azi, Basarabia de ieri.

Dragostea pentru muzică, manifestată timpuriu, i-a fost cultivată de părinți. Tatăl său, Cristofor Teodorovici, a fost preot.

De la tatăl său, Ion a moștenit dragostea față de muzica sacră, care l-a inspirat în piesele pe care avea să le scrie mai târziu.

În 1981, împreună cu soția sa, Doina, au format un duet celebru pe cele două maluri ale Prutului. Împreună, prin muzică, ei au militat pentru revenirea Basarabiei la Patria Mamă, România, dar și pentru revenirea la limba română și grafia latină în Moldova.

Cei doi au apucat să vadă revenirea grafiei latine în Basarabia și desprinderea de Uniunea Sovietică, dar cariera lor s-a sfârșit tragic într-un accident de mașină, petrecut pe DN2, în apropierea localității Coșereni.

Mașina în care se deplasau Ion și Doina spre Chișinău a intrat într-un copac în apropierea localității Coșereni, la 49 de kilometri de București, România. Doina era însărcinată și aștepta o fetiță.

Moartea celor doi a fost percepută la data respectivă ca o tragedie națională. Cu toate acestea autoritățile nu au investigat cazul, catalogându-l drept un nefericit accident, în ciuda faptului că cele mai multe indicii duceau către crimă.

Înmormântarea lui Ion și Doina Aldea Teodorovici a avut loc la 3 noiembrie 1992 la Cimitirul Central Ortodox din mun. Chișinău. O asemenea mulțime n-a mai fost adunată de la proclamarea independenței Republicii Moldova, informează Agenția BUCPRESS.

 

CITEȘTE MAI MULT

PARTENERI

Loading RSS Feed

Loading RSS Feed

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

38,400FaniÎmi place

CELE MAI CITITE 24 h

Articole RELAȚIONATE