vineri, iunie 13, 2025
ACTUALITATEPolitica externă a lui Ceaușescu, folositoare și la 34 de ani de...

Politica externă a lui Ceaușescu, folositoare și la 34 de ani de la moarte: Vietnamul, recunoscător pentru ajutorul României în timp de război. Premierul Chinh a studiat la București

România își va spori cooperarea în domeniul economic cu Republica Vietnam, urmând ca produsele românești să ajungă pe piața din această țară.

Mai mult, în urma întâlnirii dintre premierii României și ai Vietnamului, se vor realiza proiecte comune precum: o fabrică de reciclare a anvelopelor uzate din România, un centru de suport și asistență software pentru industria auto.

Conform siteului Guvernului României, țara noastră va exporta produse agricole și animale pe piața din Vietnam. După întrevederea cu omologul său din Vietnam, premierul Marcel Ciolacu a lăudat faptul că acesta a studiat la București, în studenție.

„Altfel, domnul prim-ministru Chinh are o legătură absolut specială cu România, relație cu o simbolistică puternică. Aici s-a format în tinerețe ca student absolvent al Universității Tehnice de Construcții din București. Este un om care, nu doar că vorbește românește, ci și simte românește. Iată că domnul prim-ministru revine azi la noi ca prieten al României, dar mai ales ca lider decis să construiască viitorul unei relații de dezvoltare fără precedent pentru națiunile noastre”, a spus Ciolacu.

Ceea ce a omis să spună Marcel Ciolacu este că premierul Vietnamului a studiat la București datorită programului de burse oferit de către regimul Ceaușescu, pentru țările din Asia, Africa sau Orientul Mijlociu.

Această politică a dus la crearea de specialiști pentru țările respective, dar care au păstrat o recunoștință României, de care iată, statul se folosește și astăzi. Doar Vietnamul beneficiază de peste 4.000 de specialiști formați în România.

Mai mult, premierul Pham Minh Chinh(foto stânga) n-a uitat să menționeze sprijinul României pentru Vietnam în timpul războiului din această țară, din anii 60-70 ai secolului trecut.

„Vietnamul şi România au o relaţie de prietenie şi cooperare tradiţională foarte bună de aproape 75 de ani care continuă să se se extindă şi să se dezvolte pozitiv. România este una dintre primele ţări care a recunoscut Vietnamul şi a oferit sprijin şi asistenţă valoroasă în lupta pentru recâştigarea independenţei şi reunificării naţionale înainte, precum şi construcţia şi dezvoltarea de azi”, a declarat Pham Minh Chinh, la Prima News.

Regimul de la București, de la acea vreme, s-a implicat în negocierile de pace dintre Vietnamul de Nord, pe de-o parte și Statele Unite ale Americii, de cealaltă parte.

Din păcate, astfel de inițiative nu mai există la București din 1989 încoace.

CITEȘTE MAI MULT

PARTENERI

Loading RSS Feed

Loading RSS Feed

 

2 COMENTARII

  1. facea multe pentru straini tovarasul, si putine pentru romani. Adica cam la fel ca astia de azi.
    Noroc ca am scapat de el, acum pot si romanii sa studieze afara, nu numai strainii aici.

  2. Comparați cu ce poate scrie despre Vietnam o femeie din popor (în persoana unei doamne din elita liberă a României) în „RepublicaCTP”:

    https://republica.ro/cele-patru-mari-personalitati-care-au-facut-atat-de-mult-bine-vietnamului-dar-si-intregii-omeniri

    Iar Stânga americană n-a prea vrut să ne spună că „Republica Socialistă Vietnam” s-ar numi azi doar „Republica Vietnam”, în schimb ne-a asigurat că tot PCV este la conducere, doar că implementează un „socialism cu caracteristici chineze” (pardon: „socialism cu caracteristici vietnameze”).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

38,500FaniÎmi place

CELE MAI CITITE 24 h

Articole RELAȚIONATE