luni, ianuarie 13, 2025
ACTUALITATEPatriarhul României face apel pentru sprijinirea lucrării de pictare în mozaic a...

Patriarhul României face apel pentru sprijinirea lucrării de pictare în mozaic a Catedralei Naționale. PF Daniel speră ca în 2025 să sfințească noua pictură a CMN

Patriarhul României, PF Daniel, a îndemnat credincioșii să doneze pentru finalizarea picturii din interiorul Catedralei Mântuirii Neamului, pentru a putea fi finalizată în 2025, informează Basilica.

În apelul Său, Patriarhul a subliniat că anumite comunități au contribuit pentru pictarea ocrotitorului lor spiritual și a vorbit și despre specificul icoanelor de la Catedrala Națională.

„Unele comunități care au ca ocrotitor pe unii sfinți au solicitat deja ca la Catedrala Națională să fie pictat sfântul ocrotitor al bisericii sau al parohiilor lor. De pildă, Catedrala „Sf. Spiridon Nou” – Paraclis Patriarhal din Capitală a oferit deja mai bine de jumătate din sumă pentru icoana Sfântului Ierarh Spiridon, Episcopul Trimitundei. Este o icoană care are 4 metri înălțime, fiind adaptată la înălțimea Catedralei”.

Citești și ajuți! Cumpără cartea: Dacă Dumnezeu nu ar exista de G.K. Chesterton vei contribui la susținerea libertății ideilor și implicit, a siteului R3media.

„Icoanele din noua Catedrală sunt mari, pentru că de departe se văd mici. De pildă, icoana Maicii Domnului din altar are 15 metri înălțime, dar când intrați pe ușa de la intrare în Catedrală o vedeți ca o icoană mai mică, obișnuită, din cauza distanței și a înălțimii. Aceste icoane sunt adaptate la dimensiunile noii catedrale. Este o bucurie ca fiecare credincios român care vine în Catedrala Națională să vadă chipul sfinților ocrotitori ai parohiei, ai mănăstirii”.

„Avem icoane nu numai în mozaic, ci și în metal, dar care sunt deja făcute. Cele 27 de porți de aramă ale Catedralei Naționale au și în exterior și în interior icoane ale sfinților din Biserica universală, dar foarte multe icoane ale sfinților români. Astfel încât, dacă ai intrat în biserică pe poarta Sfinților brâncoveni, când te întorci vezi și în interior icoana Sfinților Brâncoveni”.

FOTO | Bucureștiul, sub aripa Arhanghelilor. Imagini spectaculoase cu interiorul MĂREȚ al Catedralei Mântuirii Neamului

„Icoanele acestea sunt în bronz și sunt bizantine. Fiecare ușă este dotată cu propriul motor, astfel încât într-un minut se deschid cele 27 de porți pentru evacuare rapidă în caz de necesitate”.

„În această Catedrală Națională mare, construită după toate regulile europene de siguranță, pictura este partea care impresionează cel mai mult, după cum și arată catapeteasma sau iconostasul mare al Catedralei Naționale, care are 400 de metri pătrați de mozaic bizantin”.

Hrănește bine(le)! Cumpără suplimentul alimentar  Zeontal, pulbere dentara, cu continut de 100% pulbere de zeolit natural și vei contribui la susținerea siteului R3media

Patriarhul Daniel și-a exprimat năzuința ca în 2025 să sfințească pictura Catedralei Naționale.

„Sperăm ca în anul 2025 să ne ajute Bunul Dumnezeu și sfinții Lui să sfințim noua pictură a Catedralei Naționale, când se împlinesc 140 de ani de autocefalie a Bisericii Ortodoxe Române (1885) şi 100 de ani de la înființarea Patriarhiei Române (1925)”, a spus Preafericirea Sa după Sfânta Liturghie oficiată în 13 martie 2022.

Reamintim că sfințirea Catedralei Mântuirii Neamului s-a petrecut în anul centenar, în 2018, în prezența a peste 50.000 de oameni.

Cum poți contribui

  • Online, direct pe site-ul pictamcatedrala.ro, selectând unul dintre cele două butoane, care vă vor direcționa spre secțiunea de plată cu cardul în moneda aleasă de dumneavoastră, LEI sau EURO.
  • Direct la orice unitate de cult din cadrul Bisericii Ortodoxe Române urmând a primi chitanță personalizată cu mențiunea „Pentru pictura Catedralei Naționale”.
  • Prin SMS la 8822 cu mesajul Pictura în valoare de 2 EUR (nu se aplică TVA) valabil în: Vodafone, Orange și Telekom.
  • Prin depunere de numerar sau virament bancar în următoarele conturi BCR ale Patriarhiei Române:

Cont pictura în lei: RO91RNCB0075004895030395
Cont pictura în euro: RO64RNCB0075004895030396
Cont pictură în dolari: RO26RNCB0075004895030110

  • Prin redirecționarea a până la 3,5% din impozitul pe venit, completând formularul 230.

Alte informații pictură

Tel.: 0799.887.955
Email: ctitor@catedralaneamului.ro

CITEȘTE MAI MULT

PARTENERI

Loading RSS Feed

Loading RSS Feed

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

38,500FaniÎmi place

CELE MAI CITITE 24 h

Articole RELAȚIONATE