Parlamentul European a respins, luni, solicitarea a două grupuri politice, de a introduce pe ordinea de zi o dezbatere privind situația din România, în contextul alegerilor prezidențiale, notează Rost Online.
Este vorba despre o propunere a grupului ECR, care a fost respinsă cu 309 voturi „împotriva”, 110 „pentru” și nouă abțineri.
A doua a venit din partea grupului Europa Națiunilor Suverane (ESN). Și această propunere a fost respinsă cu 317 voturi împotrivă, 109 pentru și 7 abțineri.
Europarlamentarul PNL, Vasile Siegfried Mureșan, a spus că dezbaterea era menită „să creeze falsa impresie că statul de drept în România este în pericol” și că din acest motiv, a fost respinsă.
La rândul său, europarlamentarul AUR, Gheorghe Piperea, s-a întrebat, pe pagina sa, „cu ce ne face diferiți de sovietici o astfel de situație”.
„Treaba asta era oarecum previzibilă. Ce nu era previzibil: cu câteva ore înainte ca eu să iau cuvântul în Parlament s-a stârnit o agitație ciudată între reprezentanții presei române de la Strasbourg (cei care, conform regulilor cordonului sanitar, ne ignoră constant și programat).
De asemenea, erau agitați euro-parlamentarii USR, care sunt și acum încurcați de faptul că șefa lor a criticat CCR pentru anularea alegerilor și BEC pentru interzicerea unii candidat. Toată lumea se întreba, deci, cine este euro-parlamentarul care va aduce problema României în PE și ce are de spus.
Dar, mai ales, agitație mare a fost pe capul lui Siegfried Mureșan. Folosindu-se de poziția sa de șefuleț în PE, Siegfried a făcut lobby la PPE, S&D și Renew pentru a se refuza dezbaterea problemei sistemului electoral și judiciar din România.
A reușit o mare brânză: punerea dezbaterii pe ordinea de zi a plenarei a fost respinsă, dar dezbaterea s-a făcut. Nu cu sala goală, ci cu sala plină. Am spus ceea ce trebuia spus: sistemul nostru judiciar este acum o armă politică, iar birocrația UE, girând acest sistem, pune în pericol credibilitatea și reziliența democrației și a sistemului judiciar de tip European”, a explicat Piperea, citat de Demnitatea.