Ne este de folos să identificăm tendințele actuale, precum distanțarea socială sau supravegherea oamenilor prin drone, pentru a câștiga ameliorarea capacității noastre de reacție întru mai bun discernământ, spune părintele Răzvan Ionescu, parohul Bisericii Ortodoxe Române din Paris „Sfânta Parascheva- Sfânta Genoveva”.
Părintele Răzvan Ionescu identifică, într-o postare intitulată „Rezistența noastră de toate zilele”, care sunt reperele pentru ceea ce trăim în aceste zile și care trebuie să fie răspunsul oamenilor.
„Soția mea s-a dus la gară să ia bilete. A descoperit că în Paris a devenit imposibil sa mai ai de-a face cu un functionar la ghiseu. Doar aparate automate. Oameni dati afara prin reduceri de personal facand imposibila relationarea. Ori te descurci cu o masina, ori nu. Accepti sau te simti perimat.
Azi au iesit in strada sa protesteze contra legii supravegherii in oras prin drone. Te vor identifica la fiecare miscare afara, vor sti cine si unde esti. Nu iti convine, nu ai de ales. Dezbaterea e in curs, consecintele par teribile.
Distanțarea socială a fracturat relații între oameni. A și deșteptat vocații de într-ajutorare, dar a și crescut nivelul de depresii și apasări psihologice, chiar psihiatrice. Și aici doar bogăția ta lăuntrică cu Domnul îți mai poate ține capul temeinic pe umeri”, a scris părintele Răzvan Ionescu pe Facebook.
Câteva repere îmi par importante pentru ce ducem azi, subliniază părintele.
„Unu. Rugăciunea se impune de la sine. Mai devreme sau mai târziu, simțind sistemul din jurul nostru devenind tot mai nivelator, odată ce îngustează bogăția de trăire firească prin răcirea relațiilor dintre noi (fie prin alterarea păcătoasă a omului lăuntric, fie prin utilizarea mijloacelor informatizate care te obligă să “comunici” cu mașini), viața lăuntrică nu are decât să țâșnească pe verticală ca spre un unic refugiu în termeni de ocrotire a normalității din tine. Asta e rugăciunea.
Doi. Singurătatea se cere rezolvată prin căldura lăuntrică a comuniunii cu Dumnezeu și cu oamenii. Aglomerările urbane mari cunosc cea mai mare densitate de oameni singuri. Ești singur în mulțime, centrat să răzbați zilnic cu propriile interese, o atomizare și fărâmițare a comunității umane pe care doar comuniunea euharistică o poate vindeca. Cine știe de ea că există.
Trei. Descoperirea bucuroasă a propriei capacități de jertfire. Este un foc de artificii în termeni de trăire a umanității să scapi exteriorului dezumanizant al relațiilor reci bazate pe exercițiu de putere și de autoritate prin aceea că descoperi lăuntric primăvara unei simțiri de dăruire generoasă, prin care aproapelui îi faci loc cu prețul asumat voit al dării tale mai la o parte. E ca și cum provoci un punct de trăire mai intensă a propriei umanități. O experință vie să ai prilejuri de a te simți mai intens om”, explică părintele.
Concluzia acestei radiografii a vremurilor pe care le trăim este următoarea:
„Sensul este spre răcirea noastră ca oameni. Înghețarea lăuntrică și relațională. „Oare nu ardeau în noi inimile noastre?” este răspunsul Bisericii obișnuite cu „Hristos în mijlocul nostrum”. Îl trăim și noi?”, se întreabă și ne întreabă părintele Răzvan Ionescu.
