Un mic oraș elvețian este terorizat de o bandă de migranți minori. Aceștia provocaă haos ori de câte ori au ocazia iar din cauza vârstei fragede, autoritățile nu le pot face nimic pentru a controla fenomenul, conform Remix News.
Grupul numară 3-4 copii, iar potrivit ziarului elvețian Le Quotidien, „seamănă teroare” în localitatea Soyhières.
Ziarul enumeră numărul mare de fapte, inclusiv furtul de poșete, împușcarea găinilor fermierilor cu pistoale BB, incendierea unei ferme de oi cu lumânări furate de la biserică și profanarea cimitirelor prin spargerea pietre funerare.
Biserica orașului a mai raportat că minorii au deteriorat lucruri din interiorul bisericii. De asemenea, au pângărit o statuie a Fecioarei Maria.
„Chiar și-au făcut nevoile sub o statuie a Sfintei Fecioare”, a spus un reprezentant al parohiei.
Pe lângă profanarea statuii Sfintei Fecioare, acest grup de copii a urinat sub strana bisericii, a înnegrit o față de masă din altar, a furat și a spart lumânări și a ars icoane religioase. Biserica a depus o plângere oficială la poliție, dar din cauza vârstei, tinerii nu pot fi urmăriți penal.
Și mai amenințător este că acești copii „de coșmar” au fost văzuți noaptea cu cuțite și topoare. Ei poartă glugă pe cap pentru a părea amenințători.