Un nou sistem introdus în Elveția va încuraja plățile fără numerar. Anunțul a fost făcut de Banca Națională a Elveție (BNS), după lansarea noului mod de plată, potrivit Agerpres.
BNS a precizat că aproximativ 60 de instituții financiare sunt în măsură să primească și să proceseze plăți instant. Acestea acoperă peste 95% din tranzacțiile de retail din Elveția. Până la finalul anului 2026, toate instituțiile financiare ar urma să se alăture sistemului.
„Plăţile instant permit persoanelor fizice şi companiilor să efectueze tranzacţii de la un cont la altul cu efect imediat şi soluţionarea completă în câteva secunde. Această lansare reprezintă un nou punct de cotitură important. El reflectă angajamentul părţilor implicate pentru un viitor cu plăţi fără numerar în Elveţia“, a precizat Banca Naţională.
Elveția descurajează plățile în numerar
Plățile în numerar vor rămâne posibil în Elveția, însă ele vor fi drastic dezavantajate de noul sistem. Banca Naţională prognozează că „plăţile instant se vor generaliza pe termen mediu în Elveţia şi vor pune bazele pentru noi inovaţii în tranzacţiile financiare“.
Această măsură s-a luat în ciuda faptului că „acceptarea numerarului continuă să fie ridicată“ în Elveţia.
O mare parte a populaţiei Elvției ar dori ca tranzacţiile în numerar să fie disponibile în continuare ca metodă de plată.
Anul trecut, un grup de cetățeni elvețieni au anunțat că au strâns peste 110.000 de semnături cu scopul a iniția un referendum pe tema banilor fizici. Deși Guvernul de la Berna a anunțat că va elabora un plan propriu privind consfințirea banilor fizici ca metodă de plată, acesta nu a mai fost făcut public în ultimul an.
În România, Mircea Badea a anunțat că nu mai pleacă fără bani cash la el. De asemenea, mai multe țări din Europa au început să ia măsuri de protecție a numerarului. Printre acestea se numără Austria, Suedia, Norvegia și România.
În țara noastră, în octombre 2023, Partidul AUR a anunțat lansarea pentru declanșarea a două referendumuri de modificare a Constituției. Este vorba despre căsătoria între un bărbat și o femeie și dreptul la numerar.
“tranzacţii de la un cont la altul cu efect imediat ”
-la vodafone romania tranzactiile alea dureza 3 zile ..lucratoare!
-cat mai e mah minutu pana in Gaza?