Exact când salutul cu cotul prinsese atât de bine, Organizația Mondială a Sănătății (OSM) s-a răzgândit și recomandă oamenilor să renunțe la acest obicei dobândit recent.
OMS a realizat că nici măcar această formă de salut nu este sigură, căci scopul este să nu se apropie om de om la mai puțin de un metru.
De acum, anunță Digi 24, OMS recomandă să ducem mâna la inimă pentru a ne saluta cu persoanele pe care le întâlnim.
În ultima perioadă, potrivit sursei citate, gestul coatelor atinse, în locul strânsului de mâini sau al îmbrățișărilor, a fost adoptat rapid, în contextual pandemiei, de fotbalişti, politicieni, şefi de state şi oameni de rând.
Alte texte în program
Dragi prieteni,
dacă doriți o presă independentă, trebuie s-o susțineți. În România, mediul economic este conectat la sistemul global și nu există, precum în Statele Unite sau alte țări, companii care să-și asume susținerea cauzei naționale.
Recenta criză a arătat câtă nevoie există pentru o presă independentă, care să nu depindă de subvențiile guvernamentale și de banii multinaționalelor.
Trebuie să știți: nimeni nu ne „editează” ideile și materialele publicate. Suntem oameni liberi. Dacă îți place și dorești să citești și în continuare materiale pe R3media, contribuie și tu printr-o donație, oricât de mică. Împreună, putem reuși multe.
Mulțumim!
Redacția R3media
Dacă dorești să fii alături de noi, urmărește-ne pe Google News, Telegram, Facebook sau Twitter. Sau poți să te abonezi, gratuit, la Newsletter.