Nicușor Dan a intrat în gura celor care în urmă cu doar câteva luni ni-l prezentau ca salvator al României. Mărul discordiei, decizia de a-l demite pe Ludovic Orban din funcția de consilier prezidențial pe politică internă.
Persoanele menționate, nu puține la număr, îi reproșează președintelui că l-a demis pe cel care l-a ajutat să ajungă atât primar în Capitală, cât și șef al statului. Primul mare susținător care s-a dezis de Nicușor Dan a fost jurnalistul Radu Buzăianu de la B1TV.
„E o chestie dincolo de numele folosite. E despre principii. Și când nu mai există principii, nu mai există nimic.
Personal mai am o singură așteptare de la Nicușor Dan. Să rezolve ceea ce mi-a promis, adică mizeria cu Georgescu.
După care îl voi trata ca pe Iohannis, ceea ce pare că își propune să devină. Adică un om din care serviciile fac ce vor“, a scris jurnalistul Radu Buzăianu.
Dan Teodorescu (TAXI): Habar nu ai când începe sfârșitul, domnule președinte
Dan Teodorescu de la Trupa Taxi îl amenință pe Nicușor Dan chiar cu sfârșitul, în urma deciziei de a-l da afară pe Orban.
„Felicitări, domnule Nicușor Dan! Bine i-ați făcut. Ăsta v-a susținut şi acum 5 ani, v-a susținut şi anul ăsta, e clar că urmărea ceva. Ca să nu mai zic că, în ultimul timp, vorbea gura fără el şi spunea doar adevărul. Inadmisibil.
În fine, altceva voiam să vă spun. Ştiți cum e sfârşitul, domnule Preşedinte? Vă rog să mă credeți, e insidios. Habar n-ai când începe. Poate să-nceapă oricând, în orice zi. De exemplu, azi“, a scris solistul Trupei TAXI.
Marian Godină: N-a fost ușor, a fost Nicușor
Polițistul Marian Godină, care i-a făcut campanie pe față în primăvară deși locul de muncă îi interzicea, scrie acum pe Facebook că pe Nicușor Dan nu îl prinde al doilea mandat de președinte al României.
„Într-una din serile trecute i-am numit papagali pe cei de la Administrația Prezidențială pentru că nu-s în stare să organizeze profesionist un eveniment.
Am fost certat după postare de mulți dintre cei care mă urmăresc pentru că, indirect, m-am luat de idolul lor, Nicușor Dan și, mă întrebau ei, ce vină are Nicușor Dan pentru ce a făcut unul dintre angajații de acolo. ( de parcă pe ăia i-a numit mama acolo, nu el)
Apoi, în aceeași seară, m-a sunat Ludovic Orban care a ținut să își ceară scuze pentru bâlba de acolo, deși el nu era implicat și nici măcar nu știa cine făcuse bâlba.
Mi-am zis „uite, mă, că omul ăsta nu e papagal, chiar uitasem de el când generalizasem“.
Azi a fost dat afară. Nu de mama. De Nicușor. Sau cum s-ar zice, n-a fost ușor, a fost Nicușor.
PS: ăsta nu prinde al doilea mandat, sper că n-a apucat Mirabela să mute bidoanele, crătițile și borcanele la Cotroceni“, a scris și Marian Godină.
Alții care au criticat vehement decizia președintelui sunt Andrei Caramitru și Radu Hossu.
























ND – șeful statului. Ha! Ha! Ha!