Președintele României, Nicușor Dan, a participat alături de partenera și cei doi copii la sfințirea picturii Catedralei Naționale. El s-a aflat în primul rând, alături de alți oficiali, printre care și președintele Republicii Moldova, Maia Sandu.
„Am participat alături de familie la sfințirea picturii Catedralei Naționale. O construcție născută din visul și credința multor români, care ne amintește cât de importante sunt răbdarea, încrederea și speranța atunci când clădim împreună“, a scris Dan pe Facebook.
Dar șeful statului nu a avut aceeași atitudine pioasă față de Catedrala Națională în 2021, când era primar general al Capitalei, la primul mandat. La vremea aceea, Nicușor Dan a anunțat că Primăria nu va mai acorda bani publici pentru construcția lăcașului de cult.
„De alocări de bani pentru biserici și statui se ocupă Direcția de Arhitectură-Peisagistică, instituție subordonată PMB. Bugetul total pentru intervenții este undeva la un milion de lei. Urmează să vină cu lista obiectivelor”, spunea Nicușor Dan.
„Pentru Catedrala Neamului nu a existat o propunere de la direcție către executiv. Au existat propuneri pentru alte intervenții, pentru alte obiective, unele dintre ele monumente istorice”, mai zicea primarul general al Capitalei.
Catedrala Națională a primit alocări de fonduri din partea fostului primar general, Gabriela Firea.























