Primarul general ales al Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat, luni, în cadrul unei conferințe de presă, că se așteaptă ca în această iarnă să se înregistreze mai multe avarii comparativ cu 2019, în ideea că rețeaua o să fie cu un an mai veche.
În plus, a menționat Nicușor Dan, potrivit Agerpres, în această vară, fiind un context electoral, nu s-au mai făcut reparațiile necesare.
Însă, noul primar general al Capitalei a subliniat că imediat după preluarea mandatului se va ocupa de asigurarea stocurilor de materiale şi a echipelor pentru intervenţii.
“Ceea ce noi putem să facem, imediat după preluarea mandatului, este să avem stocuri de materiale pentru intervenţii şi să avem echipe pregătite pentru intervenţii, inclusiv detectoare de avarii, care nu există în momentul de faţă. Am spus că o să facem nişte licitaţii de urgenţă, pentru ca nu doar echipele Termoenergetica să intervină pe teren, ci şi privaţi, pe care să îi contractăm în regim de urgenţă, pentru ca să putem să intervenim pe avarii cât mai redepe”, a precizat Nicuşor Dan, în cadrul unei conferinţe de presă susţinută, luni, la Ministerul Fondurilor Europene.