Istoria cinematografiei mondiale e destul de scurtă. Primul film cu sunet a apărut în 1927, în SUA. Peste șapte ani avea să fie lansat și primul film românesc cu sonor. Până la filmul color autohton, românii au trebuit să mai aștepte câteva decenii.
Astăzi, românii fac coadă la casele de bilete ale cinematografelor pentru a urmări „Nuntă pe bani” și „Libertate”, iar pentru luna noiembrie se anunță lansarea „Miami Bici 2”, după marele succes al primei părți în rândul „publicului comercial”. În ultimul deceniu, mai cu seamă după lockdown-ul COVID, din ce în ce mai multe filme românești ajung să fie rulate în cinematografe. Vorbim despre o nouă etapă a filmului autohton, după perioada post-ceaușistă, marcată de lungmetraje precum „Filantropica” (2002), respectiv „Asfalt Tango” (1996). Mai înainte a fost perioada în care Sergiu Nicolaescu a dominat categoric lumea filmului, prin producții celebre precum „Mihai Viteazul” (1971), „Nea Mărin Miliardar” (1979), respectiv seria Comisarului Moldovan & Miclovan (1972, 1973, 1974, 1981).
Cum societatea romnească, în ansamblu, a cunoscut o transformare majoră în ultimul secol, excepție nu a făcut nici zona artistică, mai concret cinematografia. 113 ani au trecut de la turnarea primului film românesc. Potrivit unor surse, primul ar fi fost filmul mut „Scurtmetraj”, din 1910. Prea puține se mai cunosc despre acesta. În schimb, mai multe au rămas consemnate în istorie despre filmul „Amor fatal”, considerat drept primul film românesc, cu dovezi din presa acelor vremuri. A fost proiectat în 1911, iar odată cu trecerea timpului, s-a pierdut. În 18 septembrie 1911 a rulat pentru prima dată, la cinematograful bucureștean „Pathe” („Hotel de France”), relatează IstoriaFilmuluiRomânesc.ro. Era vorba despre o „dramă sentimentală”, cu Tony Bulandra și Lucia Sturdza în rolurile principale, care s-au și căsătorit la câteva luni de la premiera filmului, potrivit sursei citate. De asemenea, pe scena Teatrului Național se juca „Un amor fatal”, piesa francezului Marc Fournier, scrie Rador.ro.
Până prin anii ’70, când Sergiu Nicolaescu a început să producă filme istorice, filme de acțiune cu capital financiar și uman major, sub supravegherea regimului, producțiile create în țara noastră au fost în general piese de teatru filmate sau lungmetraje inspirate după spectacole de succes. De asemenea, interpretarea actorilor de film și scenele propriu-zise nu erau foarte diferite de ceea ce putea urmări publicul la TNB.
Scurtă istorie a filmului românesc. Cronologie
- „Scurtmetraj” – primul film românesc, dar fără sonor, 1910;
- „Amor fatal” – considerat primul film artistic românesc, piesă de teatru filmată, film mut, 1911;
- „Independența României” – primul film românesc documentar, fără sonor, 1912;
- „Cântărețul de jazz” – primul film mondial cu sonor, 1927, SUA;
- „Big Bang” – primul film românesc cu sonor, musical, 1934. Cu Grigore Vasiliu-Birlic, regizat de Nae Stroe și Vasile Vasilache;
- „O noapte furtunoasă” – primul film românesc de mare succes, cunoscut publicului larg, 1943. Inspirat după creația lui Ion Luca Caragiale. Filmul alb-negru, cu o durată de 70 de minute, a avut premiera în data de 22 martie 1943, la Cinema ARO, din București. În 1953, comuniștii au „ajustat” pelicula, iar secvențele eliminate s-au pierdut pentru totdeauna;
- „Nufărul roșu” – primul film românesc color, ce a avut premiera în 1955. Un lungmetraj în regia lui Gheorghe Tobias, după nuvela cu același nume a lui Petre Luscalov. Astfel, Toma Caragiu și-a făcut debutul în cinematografie;
De asemenea, multe filme erau fie mai degrabă doar proiecții de fotografii, ori aveau o durată de sub un minut – deci erau doar niște secvențe, iar altele au fost pierdute. Vezi AICI lista.
Primele filme care au rulat în România
Primele filme care au rulat în România au fost străine. În data de 27 mai 1896 a avut loc prima proiecție cinematografică din țara noastră, la cinci luni după prima proiecție publică de la Paris. Proiecțiile au fost făcute la sediul ziarului „L’independence Roumaine” și la teatrul „Hugo”. Erau filme documentare mute, foarte scurte, de câteva secunde – un minut.
Primele imagini filmate în România au fost realizate de un tânăr dintr-o familie franceză rezidentă în București. Astfel, 8 iunie 1897 este considerată data de naștere a cinematografiei românești. Filmele francezului se află în catalogul „Lumiere”. După ce și-a petrecut aproape toată viața în București, cetățeanul a revenit în „Hexagon”, în 1970, la vârsta de 93 de ani. 17 filmări a realizat Paul Menu în București, în perioada 10 mai – 20 iunie 1897, cu o durată de câte un minut fiecare.
Primii cetățeni români care au apărut în proiecții cinematografice au fost Principele Ferdinand, viitor rege și Principesa Maria, viitoare regină, în timpul festivității de încoronare a țarului Nicolae al II-lea al Rusiei, la Moscova. Evenimentul va fi rememorat de Regina Maria, ca urmare a revederii filmului în Franța, un sfert de secol mai târziu, în jurnalul său. Filmarea s-a făcut de la distanță iar fețele participanților pot fi identificate numai la analiza cu dispozitive speciale de mărit imagini, potrivit Manuelei Cernat, autoarea „Cinematograful în istorie” (2011-2012).
Un text binevenit, care contine insa cateva inexactitati: Ziua Indepedentei din 1912 nu este un film documentar, ci este film artistic. E prima epopee istorica din istoria cinematografiei. Filmele cu elaborare serioasa nu incep cu anii 70 si cu Sergiu Nicolaescu. Acestea se faceau inca din 1957 cand s-a dat in folosinta studioul Buftea, vedeti de exemplu La Moara cu noroc din 1957. Chiar si inainte avem filme serioase. In 1963 se face Tudor in regia lui Lucian Bratu, unul dintre cele mai bune filme istorice romanesti, influentat de stilul de montaj al lui Serghei Eisenstein.
Cele mai bune filme romanesti s-au facut intre anii 50 si anii 90. Filmele de azi sunt foarte proaste din toate punctele de vedere. Generatia noua de actori sunt de nivel telenovelistic. Joaca in kitschuri sentimentale pe acasa TV sau in seriale subversive antiromanesti gen Las Fierbinti.
Ca exemplu, vedeti in paralel filmele Doua lozuri, capodopera de comedie cu Birlic din 1957 si pelicula mediocra si anemica din 2016 cu acelasi nume, cu pseudoactori gen Dragos Bucur si Alexandru Papadopol care joaca aproximativ. Paul Negoescu e un pseudoregizor care primeste bani de la CNC din bugetul de stat, adica din banii vostri.