OPINIIMurim în fiecare zi

Murim în fiecare zi

1 martie – început de primăvară. Natura începe să renască, în timp ce sufletele noastre mor puțin câte puțin.

Pornografia ucide! Mutilează suflete și trupuri. Exploatează și înjosește/degradează femei, copii, bărbați. Despre efectele acesteia s-a scris documentat în cartea lui Virgiliu Gheorghe, ,,PORNOGRAFIA, MALADIA SECOLULUI XXI”. Titlul e sugestiv pentru efectele devastatoare ale acestei ,,industrii” demonice. A devenit oare lecție de bază în marketing faptul că ,,sexul vinde”? Dacă nu, de ce tot mai multe reclame sunt cu tentă sexuală? De la reclame pentru mâncare, băutură, mașini la reclame pentru multe alte lucruri care nu au nici o legătură cu sexualitatea. Apar femei în tot felul de reclame și deseori sunt sumar îmbrăcate, deși nu e vorba de reclame la lenjerie intimă. Nu e oare tot pornografie aceasta?

Îmi amintesc și reclama unei săli de fitness de la intrarea în oraș sau pozele imense din unele spălătorii cu femei mai mult goale în diverse ipostaze mai mult sau mai puțin provocatoare. Ce a răspuns poliția? Că nu constituie nimic ilegal, căci nu reproduc acte sexuale. Pe bune? Tot pornografie… în văzul tuturor!

Ce aș putea să le explic copiilor mei în fața unor asemenea scene parcă din filmele pentru adulți?

Ne-am pierdut sensibilitatea și curăția sufletească necesară, încât să facem corect diferența între bine și rău, între moral și imoral, între inocență și perversitate, între decență și lascivitate.

Ce să mai zic de revistele pentru bărbați afișate vizibil la unele chioșcuri? Sau de faptul că ele pot fi ușor procurate de minori?

Și pentru că tot mai mulți oameni au acces la internet acasă sau pe telefon, pornografia (soft sau hardcore, aceeași mizerie!) e la un click distanță. Cum păzim sufletul și ochii curați ai copiilor de acest monstru hidos pe interior, dar cu ambalaj foarte atrăgător? Odată picați în această capcană, copiii, neavând discernământ, sunt victime sigure ale celor lipsiți de scrupule, care calcă pe cadavre în goana după îmbogățire pe seama altora, vânzând legal sau ilegal trupuri (implicit poze și scene cu acestea, de la cele mai inocente, o minciună evidentă, la cele mai mizerabile posibil, poate(?) multe depășind imaginația celor mai bolnave minți omenești). Ce putem face? Cum ne putem feri copiii de asemenea amenințare majoră pentru trupul, dar mai ales sufletul lor feciorelnic?

Sunt conștient și de faptul că mulți tineri, încă virgini (o aberație pentru promotorii educației sexuale comprehensive. Pentru ei, oamenii ar trebui să fie activi sexual de la vârste cât mai fragede?!), nu mai sunt feciori, odată ce au luat contact voit sau accidental cu pornografia de orice fel. Bariera psihologică a fost depășită, urmând apoi și căderi de alt ordin, de care să ne ferească Dumnezeu pe toți! Nu e momentul să detaliem aici diferența dintre feciorie și virginitate, conceptele fiind clar înțelese și delimitate între ele de creștinii practicanți.

Spuneam la început că pornografia ucide. Așa e! Nu doar creează dependență, ajungându-se chiar la cazuri patologice uneori. Ucide curăția trupului, mânjește fecioria sufletului. E ca un fruct otrăvit. Încântător la exterior, cu gust plăcut inițial, abia ulterior îi constatăm amărăciunea și îi observăm efectele negative asupra ființei noastre. Uneori pare deja prea târziu. Nu este, niciodată! Așa cum și cancerul poate fi doborât în anumite situații, tot așa patima aceasta poate fi înfrântă, dacă știm să căutăm unde trebuie remediul potrivit și apelăm la terapeutul potrivit… Nu-L menționez aici, dar știm că lucrează spre binele nostru prin slujitorii Săi, preoți și medici. Uneori e nevoie și de intervenția medicinei. Despre vindecare e interesant să citim mărturiile celor izbăviți de boala aceasta.

Totodată, e lesne de observat legătura dintre pornografie și pedofilie/zoofilie sau alte comportamente deviante. De asemenea, bărbatul consumator de pornografie vede în femeie doar un obiect al plăcerii sale egoiste și de aici rezultă și felul josnic în care se poartă cu aceasta. Sunt convins că pornografia crește incidența cazurilor de violență domestică, fie că e vorba de femei ca victime sau copii.

Pornografia desensibilizează omul, îl face mai puțin empatic la nevoile celor din jurul său. Asemenea mândriei (care a dus la căderea lui Lucifer), și această patimă te întoarce spre tine însuți, te face egoist prin definiție. Pornograful este mândru, fără îndoială. Urmărește doar plăcerea proprie, neținând seama de sentimentele celorlalți și de victimele din jurul său. De aceea, ziceam că murim puțin câte puțin. Murim cu fiecare poză deocheată văzută, cu fiecare gest obscen, cu fiecare video indecent urmărit, cu fiecare faptă/gând/cuvânt cu caracter pornografic. E evidentă otrava doar pentru cei ce știu să o recunoască și să îi conștientizeze efectele negative, încât să ia măsuri de precauție/protecție/terapeutice împotriva ei.

Legătura dintre pornografie și perversiunile sexuale este și ea evidentă. Că duce și la boli trupești e iarăși adevărat. Să mai zic și de legătura cu avortul sau traficul de persoane? Eu am rămas oarecum surprins (trebuia să mă aștept la asta) și când am citit în cartea amintită mai sus despre mai mulți criminali în serie, mari consumatori de pornografie. Ca să tragem linie, pornografia îmbogățește niște oameni bolnavi (le dorim vindecare și lor), iar pentru victime (incluzând aici și consumatorii) 0 beneficii și multă, multă suferință, uneori chiar moarte prematură.

Videochat-ul e pornografie mascată.

Fără doar și poate, pornografia de orice tip ar trebui să fie ilegală! Dar pentru că e vorba la mijloc de foarte mulți bani și de corupție pe măsură, mă îndoiesc că multe din partidele politice actuale vor dori vreodată să facă ceea ce e drept/ce se cuvine și să lupte cu toate armele din dotare împotriva acestui flagel. Dacă nu realizează pericolul, România nu are nici o șansă și nici un viitor. Demografic, vom pieri ca neam!

La nivel micro, depinde de fiecare dintre noi cum luptăm cu această maladie și ce facem concret pentru ajutorarea semenilor noștri afectați de ea. Grija față de aproapele să ne însoțească pe drumul vindecării și dragostea descrisă în ,,Imnul iubirii” să fie măsura cu care judecăm faptele noastre de iubire, încât să nu confundăm iubirea cu pofta – ,,love” cu ,,lust”, decența cu pornografia!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Dragi prieteni,

dacă doriți o presă independentă, trebuie s-o susțineți. În România, mediul economic este conectat la sistemul globalist și nu există, precum în Statele Unite sau alte țări, companii care să-și asume cauze conservatoare și/sau naționale.

Recenta criză a arătat câtă nevoie există pentru o presă independentă, care să nu depindă de subvențiile guvernamentale și de banii multinaționalelor.

Nimeni nu-mi „editează” ideile și materialele publicate. Sunt un om liber. Dacă dorești să ai ce citi în continuare, contribuie și tu printr-o donație, oricât de mică. Împreună, putem reuși multe.

Mulțumesc.

Mihai Șomănescu
Publisher R3Media

MAI MULTE DE LA ACELAȘI AUTOR

Cele mai populaR3 articole

Articole R3laționate

IMPORTANT