Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a spus că „nu exclude”, ca vaccinarea împotriva Covid-19 să devină sezonieră, așa cum este, spre exemplu, vaccinarea anti-gripală.
El a adăugat, totuși, că această boală „nu mai reprezintă o problemă de sănătate publică” în România, informează Agerpres.
„Pandemia de COVID-19 este o problemă la nivel global, dar manifestările din fiecare ţară sunt particulare. Noi avem între 200 şi 400 de cazuri pe zi, câteva decese. Au fost şi zile fără niciun deces. Este clar că, în acest moment, COVID-19 nu mai reprezintă o problemă de sănătate publică în ţara noastră. Dar, ca orice viroză imprevizibilă din punct de vedere al evoluţiei, face să existe recomandarea vaccinării, mai ales că vine până la sfârşitul lunii vaccinul adaptat BA4, BA5, pentru persoanele cu vârsta de peste 60 de ani sau pentru persoanele cu diverse boli cronice”, a afirmat Rafila, duminică, la Romexpo, unde se desfăşoară examenul de Rezidenţiat.
Citești și ajuți! Cumpără cartea: Povestiri rusești de Crăciun – Antologie și vei contribui la susținerea libertății ideilor
El a precizat că este pentru prima dată când se va utiliza “un vaccin adaptat” şi că nu este exclus ca imunizarea anti-COVID-19 să devină sezonieră.
„Eu personal, de exemplu, o să mă vaccinez cu cea de-a patra doză. Mi se pare protectiv, aşa cum m-am vaccinat şi împotriva gripei. Nu este exclus ca în viitor să avem o vaccinare sezonieră şi pentru COVID-19, aşa cum este şi pentru gripă, fără ca acest lucru să aibă acelaşi impact sau vreo legătură cu situaţia dramatică care a existat în cursul anului 2021, când în al patrulea val pandemic am avut peste 26.000 de decese”, a adăugat Rafila.
Au murit prea putini din cauza vaccinului?
‘manifestările din fiecare ţară sunt particulare’ a se citi: in functie de cat de creduli si obedienti sunt oamenii din tara respectiva, ne adaptam si noi masurile, regandim strategia.
Nu știe cum s-o scalde. Sunt prea mulți bani în joc pentru ca să se renunțe la această măgărie.
Problema va fi alta: ăștia sunt în stare să regizeze o nouă boală, o nouă „pandemie” cu tot „alaiul” corespunzător.